- In orice fel raspund la aceasta intrebare sunt criticat. Si pe buna dreptate, pentru ca nu avem date complete si, chiar daca am avea, in estimarea impactului unui cutremur intra anumite incertitudini inerente. Stim cu totii ca avem cam 700 de cladiri in Bucuresti incadrate in clasele I sau II de risc seismic - deci imobile unde exista o probabilitate importanta de aparitie a colapsului sau, respectiv, care pot suferi avarii structurale majore. Pe langa acestea, exista cladirile din categorii de urgenta - U1, U2, si U3 - care sunt partea nevazuta a aisbergului. Acestea au fost gasite, in anii '90, a fi similar de periculoase cu cele din clasa RS I de astazi. Iar ele au fost expertizate acum 30 de ani - cutremurul de calcul era mai mic, iar ele au mai fost exploatate deja o lunga perioada si au continuat sa se degradeze. Asadar, stim, in prezent, ca avem cam 700 (RS I + RS II) + 1.500 (U1, U2, U3) deci, in total, vreo 2.200 de cladiri despre care avem informatii ca sunt in pericol de colaps. Evident, asta nu inseamna ca se vor prabusi toate - probabil nici macar majoritatea dintre ele - dar si colapsul a 10% tot ar fi o tragedie de proportii. Sa nu uitam ca in 1977 au cazut doar 33 de cladiri mari in Bucuresti.

- Cred ca, incepand cu anul 2022, atunci cand a fost adoptata Strategia Nationala pentru Reducerea Riscului Seismic, urmata de adoptarea metodologiei de evaluare vizuala rapida si, de asemenea, precedata de abrogarea OG nr. 20/1994 si adoptarea Legii nr. 212/2022, incepand din 2022, deci, avem in sfarsit un cadru legal care rezolva multe din problemele trecutului. Oportunitatea evaluarii vizuale rapide ne va permite sa avem o imagine de ansamblu a riscului seismic din orasele din Romania si ne va pune in pozitia de a sti cu ce cladiri sa incepem expertizarile si consolidarile. Pentru ca, evident, timpul trece. Nu stim cand va veni urmatorul cutremur, dar stim ca el va veni odata si-odata, deci timpul nostru este limitat si trebuie sa-l folosim cat mai inteligent. Adica trebuie sa incepem cu acele cladiri sau zone unde avem posibilitatea ca intr-un interval cat mai scurt sa punem in siguranta cat mai multi oameni.

- Pana la autorizarea proiectelor de consolidare, ele trebuie pregatite si, mai ales, trebuie un acord in privinta lor. O politica publica nu trebuie sa fie considerata ca ceva scris in piatra - ea evolueaza pe masura ce o aplicam si o perfectionam aplicand-o. Concret, cred ca in urmatorii ani vom vedea o intetire a proiectelor de consolidare - si cele private dar mai ales cele de stat. Este pentru prima data in istoria noastra recenta cand s-au aliniat toate planetele: constientizare publica a problemei, vointa politica, cadru legislativ, finantare disponibila. Cred ca legea - asa cum arata ea acum - este destul de buna. Dar sper sa fie schimbata in curand, numai ca de data aceasta ca schimbarile sa fie impuse chiar de punerea in aplicare a legii si a strategiei de reducere a riscului seismic. Exista, in paralel cu strategia, un sistem de monitorizare a implementarii care, daca e aplicat corect, ne va oferi niste indicii foarte importante cu privire la ce ar putea fi imbunatatit. Pana acum, legea a fost schimbata mai mult dupa analize teoretice sau dupa tot felul de prioritati politice. Schimbarile de anul acesta au cuprins, spre exemplu, si o foarte surprinzatoare si total artificiala introducere a lacasurilor de cult pe lista de categorii de cladiri eligibile pentru finantare nerambursabila pentru consolidare. Sigur, este foarte bine sa consolidam astfel de cladiri, dar trebuie sa ne gandim ca sursa de finantare este aceeasi cu cea din care sunt finantate consolidarile de scoli, de spitale sau de blocuri. Si este, evident, un buzunar in care incape o suma finita de bani.

- Cred ca ducem lipsa de exemple pozitive, de povesti de succes in acest domeniu. Sper ca urmatorii 2-3 ani sa ne furnizeze astfel de exemple: santiere incepute cum trebuie, executate in timp si in buget si oameni intorsi in acele cladiri si fericiti.

- Aici voi aminti despre un singur proiect dintre ale noastre - unul cu care sper sa ajungem la cat mai multi constructori din tara. Este vorba despre Registrul Digital al Utilajelor sau ReDU. Acesta este o baza de date simpla, ce include cateva informatii de baza despre utilajele disponibile in mediul privat si pe care ar putea sa le foloseasca autoritatile (evident, in baza unor forme legale clare si contra cost) intr-o situatie de urgenta. E un proiect care va salva vieti dupa cutremur. Fiecare detinator de utilaje trebuie sa stie ca are aceasta putere de a contribui la limitarea numarului de victime rezultate in urma viitorului seism. Ne dorim sa facem din ReDU o comunitate de salvatori, sa mediem aceasta legatura dintre stat si detinatorii privati, sa organizam exercitii comune si cursuri pentru operatorii utilajelor. Avem infrastructura digitala, avem deschidere din partea Departamentului pentru Situatii de Urgenta si trebuie ca in 2024 sa populam aceasta lista si sa lansam comunitatea de salvatori ReDU. Stiu ca nu e un gand usor, dar realitatea aceasta este - siguranta noastra, a tuturor, depinde in buna masura de fiecare dintre noi. Statul nu are cum sa ne salveze pe toti si, de fapt, nicaieri in lume nu se intampla acest lucru. Este nevoie de un efort comun.

(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Mai 2024)