INVESTITII de 23 milioane euro pentru modernizare Palat Administrativ din Baia Mare |
Info-Santiere Publicat de Stelian DINCA 19 Mai 2023 09:53 |
Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare a ajuns in proprietatea judetului Maramures, dupa ce Guvernul a adoptat o Hotarare in acest sens, urmand a fi demarate lucrarile de reabilitare a cladirii din fonduri europene, a informat, joi, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Maramures, Ionel Bogdan.
"Dupa 30 de ani in care nu s-au putut accesa fonduri europene pentru reabilitarea si modernizarea Palatului Administrativ din Baia Mare, Guvernul a adoptat (...) Hotararea privind trecerea din domeniul public al statului in domeniul public al Judetului Maramures a cladirii din Baia Mare, strada Gheorghe Sincai 46, in care isi desfasoara activitatea peste 13 institutii publice din judet. Solutionarea situatiei juridice a cladirii ne permite sa accesam fonduri europene pentru proiectul de reabilitare integrala a imobilului, in valoare de 23 de milioane de euro" a spus Ionel Bogdan.
Cladirea situata in centrul nou al municipiului Baia Mare va fi reabilitata prin Programul Operational Regional.
"Vom depune cererea de finantare in luna iunie 2023, prin Programul Operational Regional, iar din aceasta toamna vom incepe lucrarile de reabilitare, avand in vedere ca suntem deja in licitatie publica pentru proiectare si executie. Durata estimata de executie a proiectului este de 24 de luni de la inceperea lucrarilor. Cladirea Palatului Administrativ are nevoie de o reabilitare totala atat a birourilor, a salilor de sedinta care vor putea fi folosite si pentru diferite evenimente culturale, a turnului care va fi deschis publicului pentru vizitare, dar si de reamenajarea spatiilor exterioare unde va fi amenajat si un loc de promenada pentru cetateni" a adaugat Ionel Bogdan. Pentru informatii suplimentare, click aici!
|