In ultimii ani, auditorii UE au atras in mod repetat atentia asupra diferitor deficiente in livrarea marilor proiecte de transport din UE. Care este insa performanta UE in acest domeniu in comparatie cu alte tari, cum ar fi Australia, Canada si SUA? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, Curtea de Conturi Europeana a procedat la o analiza pentru a compara modul in care sunt realizate astfel de proiecte in UE si in alte parti ale lumii. Rezultatele comparatiei au aratat ca UE sta bine la anumite capitole, in timp ce alte aspecte, cum ar fi implementarea proiectelor, sunt un motiv de preocupare. Mai concret, auditorii au observat ca alte tari din lume au performante mult mai bune atunci cand vine vorba de limitarea intarzierilor in cadrul proiectelor.

La fel ca majoritatea tarilor, UE a definit o strategie privind infrastructurile de transport. Ceea ce deosebeste insa strategia UE de toate celelalte strategii examinate este ca aceasta stabileste un termen-limita pentru finalizarea unei intregi retele transfrontaliere. Pe de alta parte, auditorii au constatat in trecut ca obiectivele strategice ale UE in domeniul transporturilor, in special finalizarea retelei centrale transeuropene de transport (TEN-T) pana in 2030, sunt excesiv de ambitioase si nu sunt intotdeauna sustinute de rezultate reale. De exemplu, este putin probabil ca obiectivul de a se tripla lungimea retelei feroviare de mare viteza a UE sa fie atins in termenul stabilit.

Auditorii atrag totodata atentia asupra faptului ca, adesea, in faza de selectie a proiectelor nu exista analize cost-beneficiu adecvate. In consecinta, exista posibilitatea sa se acorde cofinantare din partea UE chiar si atunci cand costurile socioeconomice depasesc probabil beneficiile. Acesta a fost de exemplu cazul unui tronson feroviar de mare viteza din Franta. In schimb, in toate tarile examinate, se utilizeaza sistematic analize cost-beneficiu temeinice si detaliate pentru a sta la baza luarii deciziilor si a le imbunatati.

„UE depune eforturi pentru a finaliza o retea globala de infrastructura de transport care sa acopere intreaga Europa”, a declarat doamna Annemie Turtelboom, membra Curtii de Conturi Europene responsabila de acest document de analiza. „Curtea a considerat in ocazii precedente ca depasirile de costuri si intarzierile afecteaza in egala masura atingerea acestui obiectiv. Comparatia pe care am realizat-o acum ne arata insa ca, de fapt, UE are rezultate asemanatoare cu alte tari in ceea ce priveste costurile, dar se descurca mult mai greu cand vine vorba de livrarea la timp a marilor proiecte. Pentru a remedia aceasta problema, ne-am putea inspira din practicile pe care le-am observat in alte parti ale lumii.”

Auditorii au subliniat in trecut o diferenta intre costurile estimate ale marilor proiecte de transport din UE si costurile lor reale, rezultatul fiind o depasire medie a bugetului de peste 2 miliarde de euro per proiect (adica o crestere cu 47 % a costurilor prevazute initial). In cadrul acestei analize s-a constatat insa ca depasirile de costuri nu afecteaza numai proiectele din UE, ci sunt o problema pentru infrastructura de transport peste tot in lume. In plus, depasirile de costuri care afecteaza proiectele de transport cofinantate de UE si examinate in cadrul analizei nu sunt mai mari decat media mondiala - cel putin pana in prezent, dat fiind ca proiectele UE in cauza nu sunt inca finalizate.

In schimb, in comparatie cu alte tari, intarzierile sunt o trasatura distinctiva, daca nu chiar „definitorie”, a proiectelor din UE. Anul trecut, auditorii au constatat ca marile proiecte de infrastructura de transport au cunoscut o intarziere medie de aproximativ 11 ani. Documentul de analiza sugereaza ca aceasta situatie se explica partial prin prioritatile diferite - uneori chiar in conflict - ale UE si ale statelor membre, care tind sa puna accentul pe interesele lor nationale. Din aceasta cauza, statele membre neglijeaza frecvent tronsoanele transfrontaliere ale proiectelor pe care se concentreaza fondurile UE. De exemplu, Germania nu a acordat prioritate construirii rutei transfrontaliere de acces din nord la Tunelul de baza Brenner, desi UE, impreuna cu Austria si Italia, investisera deja in acest proiect inca din 1986. UE ar putea invata de la SUA, de la Elvetia sau de la Australia despre imbunatatirea coordonarii proiectelor.

In plus, la momentul selectiei lor, proiectele din UE sunt inca afectate de numeroase incertitudini, cum ar fi nevoia de a se obtine autorizatii de mediu sau de a fi acceptate de partile interesate. Aceasta situatie contribuie la randul sau la intarzieri. In alte parti ale lumii, masurile luate pentru a se face fata unor eventuale probleme de acest tip sunt mai bine puse la punct. De exemplu, in Elvetia, probabilitatea de acceptare a unui proiect de catre partile interesate este mai mare: comitetele consultative create permit cantoanelor si altor parti interesate sa discute problemele legate de un anumit proiect. Exista astfel un risc mai mic sa fie initiate proceduri in justitie care sa provoace intarzieri in planificare si in constructie.

Auditorii considera ca o monitorizare sistematica in functie de riscuri este o solutie posibila pentru a se reduce intarzierile - si depasirile de costuri - in cadrul proiectelor de infrastructura de transport din UE. Un astfel de mecanism exista in SUA, unde proiectele identificate ca prezentand un risc ridicat fac obiectul unei monitorizari mai stricte. De exemplu, in cazul proiectelor care inregistreaza intr-un an o depasire de peste 2 % a costurilor prevazute initial, promotorii de proiecte trebuie sa prezinte guvernului mai multe rapoarte, iar supravegherea asigurata de managerii federali este intensificata.

In fine, auditorii observa ca nu exista o obligatie legala in UE de a se efectua evaluari ex post sistematice ale marilor proiecte de transport. O astfel de evaluare a avut loc o singura data (in 2007) si s-a axat exclusiv pe indicatori financiari, cum ar fi absorbtia fondurilor UE disponibile. In schimb, SUA, Franta si Norvegia urmeaza o abordare diferita si efectueaza in mod sistematic evaluari ex post ale proiectelor.