Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
Home - Stiri - INFRASTRUCTURA - CNSC: Constructii SA a retras contestatia pentru primul lot al autostrazii Pitesti-Sibiu
CNSC: Constructii SA a retras contestatia pentru primul lot al autostrazii Pitesti-Sibiu
Infrastructura Publicat de Cosmin Dincu 27 Mar 2019 06:49
La inceputul lunii martie a.c., aflat intr-o vizita de inspectie a santierelor aferente loturilor de autostrada Iernut-Chetani si Chetani-Campia Turzii, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, insotit de directorul general al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - CNAIR, Narcis Neaga, a anuntat desemnarea castigatorului pentru primul lot al autostrazii Pitesti-Sibiu, mentionand si ca, avand in vedere contextul actual, in care semnarea efectiva a contractelor este amanata ca urmare a contestatiilor repetate, intentioneaza sa aduca modificari la Legea achizitiilor publice, care se afla actualmente in analiza membrilor Comisiei pentru Industrie a Camerei Deputatilor, dupa ce instanta competenta a anulat licitatiile pentru doua din cele patru loturi ale drumului expres Craiova - Pitesti.
„S-a desemnat castigatorul pentru lotul 1 Boita-Sibiu, parte integranta a autostrazii Pitesti-Sibiu. Daca nu vor fi contestatii, pe 23 martie 2019 vom putea semna contractul de proiectare si executie. De asemenea, documentatia referitoare la lotul 4 al aceleiasi autostrazi Pitesti- Sibiu, sectiunea Curtea de Arges - Tigveni, a fost transmisa, spre validare, la ANAP. Astfel autostrada Pitesti-Sibiu a intrat in linie dreapta. In ceea ce priveste contestatiile, acolo este o problema pe care o vom reglementa, iar in scurt timp ma voi adresa Comisiei pentru Industrie a Camerei Deputatilor, pentru a propune modificari la aceasta lege. Pentru ca tot ceea ce se intampla la Pitesti-Craiova – si nu numai, din pacate, este strict legat de modul in care unele firme inteleg sa isi desfasoare activitatea in Romania”, a declarat la data de 7 martie a.c. Razvan Cuc, ministrul Transporturilor.
Ulterior, una dintre societatile participante la licitatia pentru primul lot al autostrazii Pitesti-Sibiu, respectiv tronsonul Boita-Sibiu – si anume Constructii SA - Sibiu – a depus pe 18 martie 2019 o contestatie impotriva CNAIR, pe care a retras-o recent, prin renuntare, la data de 22 martie a.c., dupa cum se arata pe portalul Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC). Informatiile disponibile pe acelasi portal indica si faptul ca, intre anii 2017-2018, pe rolul institutiei au figurat 11 dosare in care societatea Constructii SA - Sibiu (singura sau in asociere) are calitatea de contestatoare, unul singur fiind in asteptarea unei decizii de la Curtea de Apel Alba Iulia, iar celelalte s-au finalizat cu diverse rezolutii. Este posibil ca hotararea de retragere a contestatiei (cu plangere impotriva CNAIR) sa fi fost luata dupa ce, la 19 martie a.c., ministrul Razvan Cuc s-a adresat Comisiilor de Buget si Industrii, reunite la Camera Deputatilor, pentru a sustine modificarea Legii achizitiilor publice.
„Legea achizitiilor publice trebuie modificata astfel incat proiectele de infrastructura sa nu mai fie intarziate de contestatii. As preciza insa ca amendamentele propuse nu blocheaza dreptul la contestatii al firmelor sau ONG-urilor, ci permite finalizarea mai rapida a lucrarilor de infrastructura. Nu mai pot face contestatii cei care nu participa la licitatii, pe un obiectiv anume. Este foarte important ca reprezentantii din comisie, dupa ce dau o decizie vizavi de castigatorul licitatiei, intr-adevar, sa existe o perioada de contestatie de 30 de zile, la CNSC, dupa care sa putem semna contractul. Totodata, despagubirile sa se axeze mai mult pe partea de profit pe care il declara firmele respective la depunerea ofertelor. Si, in ultimul rand, ar trebui ca despagubirile care vor fi date prin instanta sa nu constituie prejudiciu de stat, astfel incat sa nu se creeze niciun fel de presiune pe cei care semneaza contractele. Modificarile pe care dorim sa le aducem la Legea achizitiilor publice vizeaza, de asemenea, posibilitatea de a semna contractele dupa prima pronuntare a CNSC. Bineinteles, oricine are o nemultumire se poate duce mai departe sa conteste in instanta, dar noi semnam contractul si dam drumul la acel contract, pentru ca nu mai putem sa asteptam si apoi am introdus niste prevederi foarte clare despre ce se intampla in cazul in care instanta atribuie prin hotarare proiectul altui ofertant”, a subliniat Razvan Cuc.
La aceeasi data, ministrul de resort a reclamat faptul ca pentru lotul 1 Sibiu-Boita al autostrazii Sibiu-Pitesti contractul nu a putut fi semnat la timp, din cauza contestatiei depuse de Constructii SA – Sibiu, care a aratat in plangerea depusa la CNSC ca firma castigatoare a licitatiei „are un pret neobisnuit de scazut”. Ministrul Transporturilor a anuntat in acel moment ca va avea o discutie cu oficialii Constructii SA - Sibiu.
„Contestatia vizeaza lotul Sibiu-Boita, s-a depus in cursul zilei de 18 martie 2019, chiar cand ma intorceam de pe santier, am fost si eu informat de aceasta contestatie. O sa am o discutie, impreuna cu Narcis Neaga si cu o comisie de la CNAIR, cu firma care a depus contestatia, sa vad si eu motivele pentru care au depus, pentru ca nu ii mai tolerez pe acesti contestatari de meserie care, de-a lungul vremurilor, mie cel putin mi-au aratat ca nu au excelat in implementarea proiectelor pe care le-au avut. Eu am spus ca o sa am o implicare activa in proiectele de infrastructura si aceasta inseamna ca imi asum anumite lucruri. Nu depasesc cadrul legal, dar vreau sa stiu si eu de ce contesta, pentru lucrul acesta imi este permis sa am o intalnire cu firma respectiva”, a afirmat Razvan Cuc.
Prin contestatia depusa si apoi retrasa de Constructii SA Sibiu, s-a solicitat anularea licitatiei si respingerea ofertei depuse de Porr Construct, compania din Austria ce a castigat licitatia, „avand in vedere ca aceasta are un pret neobisnuit de scazut”. Constructii Sibiu SA a solicitat astfel CNSC sa oblige CNAIR „sa reevalueze ofertele si sa declare castigatoare oferta care respecta cerintele documentatiei de atribuire si care nu are un pret neobisnuit de scazut”.
CNAIR a anuntat, la inceputul lunii martie, ca Porr Construct a castigat licitatia pentru tronsonul Sibiu-Boita, cu o lungime de 13 kilometri, al autostrazii Sibiu-Pitesti, cu un cost pe kilometru de 9,7 milioane de euro. Durata de realizare a contractului va fi de 48 de luni, din care perioada de proiectare a lucrarilor va fi de 12 luni, iar perioada de executie a lucrarilor va fi de 36 luni. Ofertantul castigator a ofertat o perioada de garantie a lucrarilor de 10 ani.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiABONARE REVISTEALLBIMSISECAMTotalEnergiesRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
concelex
DRS
ERBASU CONSTRUCT
GEWISS
rigips
Arduro
VEGO
quadratum
Acvatot 2019
theda mar
ELECTROGRUP
CDS
konsent
Ubitech
BogArt
AED
EURO BUILD
noark
leviatan
CONCEPT STRUCTURE
SIGM
strabag nivel 1
MAKITA
SSAB
EDIT-Structural

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<