Agenda Constructiilor
Marti, 03 Decembrie 2024
Home - Stiri - Instalatii Electrice & Automatizari - ELECTROPROIECT: BIM si proiectare 4D sunt tinte pentru dezvoltarea viitoare
ELECTROPROIECT: BIM si proiectare 4D sunt tinte pentru dezvoltarea viitoare
Instalatii Electrice & Automatizari Publicat de Ovidiu Stefanescu 02 Nov 2022 06:25
Electroproiect este furnizor de servicii complete de proiectare si consultanta pentru lucrari de constructii noi si reabilitare de infrastructuri construite. Obiectivul companiei a ramas neschimbat in cele peste sase decenii de activitate, perioada in care a pus la dispozitia partenerilor sai servicii profesionale, remarcandu-se ca un contractor serios, care a oferit intotdeauna solutii performante, inovatoare si eficiente din punct de vedere al calitatii si costurilor. Firma Electroproiect se implica in toate specialitatile aferente realizarii unei infrastructuri nou-construite si reabilitarii celor existente. In prezent, compania face parte din grupul UTI si abordeaza un proiect in ansamblul sau, analizand fiecare aspect si fiecare etapa, de la ideea initiala, pana la produsul finit. Aceasta abordare permite livrarea de proiecte la cele mai ridicate standarde de calitate, cu cele mai noi solutii din industrie, in cel mai scurt timp si asigurand eficienta costurilor. Managementul companiei Electroproiect SA se implica activ in proiectarea, implementarea si imbunatatirea continua a sistemului de management integrat al calitatii (ISO 9001), mediului (ISO 11001), sanatatii si securitatii muncii, pentru a asigura livrarea unor produse si servicii optimizate. In cele ce urmeaza, Istvan Besenyei , directorul general al companiei, se refera la aspecte actuale ale activitatii si la perspectivele de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung.
 
- Care sunt cele mai importante proiecte la care lucrati in aceasta perioada? 
- In prezent, desfasuram operatiuni specifice la mai multe proiecte tehnice pentru obiective din domenii diverse: de la infrastructura de transport verde, infrastructura de transport aerian, infrastructura de sanatate, pana la institutii guvernamentale. Concret, anul acesta am fost implicati in elaborarea proiectelor tehnice pentru constructia terminalului Aeroportului International Brasov-Ghimbav, finalizat in mai 2022, si elaborarea proiectului tehnic pentru realizarea primului turn virtual de control din Romania, unde, in prezent, ne aflam in etapa de asistenta tehnica pentru lucrarile de constructii. Tot in domeniul aeroportuar, realizam proiectul pentru extinderea si modernizarea Aeroportului International Sibiu, termenul de finalizare fiind decembrie 2022, si am realizat proiectul tehnic pentru sistemele de securitate care vor fi implementate la Aeroportul Mihail Kogalniceanu. In domeniul transportului terestru, am executat servicii de proiectare tehnica si furnizam servicii de asistenta tehnica pe perioada de executie a lucrarilor pentru reabilitarea, modernizarea si extinderea sistemului de transport public in comun (troleibuze) din Targu-Jiu. Am elaborat proiectul tehnic si de executie (arhitectura, structura, plan general, instalatii), aflat in prezent in curs de aprobare de catre beneficiar, pentru Penitenciarul Berceni, in regim de maxima siguranta. In domeniul energiei verzi, avem in lucru mai multe studii de concept pentru o parte dintre marii retaileri.
 
- Cum a evoluat activitatea companiei, din punct de vedere financiar, in primele noua luni din 2022 si ce estimari aveti pentru ultima parte a anului si in perspectiva (2023-2024)?
- Compania noastra are o vechime remarcabila, fiind infiintata inca din anul 1966 sub denumirea Institutul de Cercetare si Proiectare Electrotehnica. Ulterior, firma a trecut prin diverse forme de organizare si de proprietate, iar din anul 2002 face parte din Grupul UTI. In prezent, Electroproiect se afla la inceputul unui nou ciclu ambitios de dezvoltare, prin diversificarea competentelor, consolidarea echipei de specialisti si furnizarea de servicii complete de proiectare si consultanta.
Indicatorii financiari inregistrati in primele noua luni din 2022 se situeaza sub valorile planificate, in principal din cauza intarzierii unor proiecte majore de investitii in infrastructura, a decalarii ordinelor de incepere a lucrarilor de catre beneficiar sau a solicitarilor neprevazute de modificare a solutiilor tehnice, venite in timpul proiectelor. Suntem insa optimisti, iar previziunile pentru ultima parte a anului sunt de recuperare partiala a decalajului inregistrat in prezent. In conditiile date, cifra de afaceri consemnata in intervalul ianuarie - septembrie a.c. este de un milion de euro, iar estimarea noastra realista este ca vom atinge un nivel al vanzarilor de doua milioane de euro pana la finele exercitiului financiar in curs. 
 
- Cum caracterizati evolutia investitiilor in sectoarele de constructii si instalatii in 2022 si in ce fel se vor dezvolta acestea pe termen scurt si mediu, avand in vedere noul context geopolitic si cresterile de preturi din ultima perioada?
- Noul context geopolitic si scumpirile care au avut loc in trecutul recent vor influenta in mod negativ capacitatea autoritatilor publice de a finanta intregul volum de investitii planificate. In opinia noastra, aceasta situatie va duce la o ordonare a proiectelor in functie de anumite prioritati. In ceea ce priveste investitiile private, ele sunt mai putin sensibile la aceste scumpiri si, cu exceptia celor imobiliare, celelalte isi vor pastra trendul instalat in acest an.
 
- Ce impact considerati ca vor avea marile programe de finantare asupra proiectelor si care sunt impedimentele care ar putea obstructiona absorbtia fondurilor si dezvoltarea proiectelor?
- Marile programe de finantare gestionate de autoritatile publice vor avea de suferit din cauza scumpirilor din ultima perioada si a dificultatilor majore intervenite pe lanturile de aprovizionare. Desi specificatiile tehnice ale obiectivelor de investitii ce urmeaza a fi construite au fost elaborate inainte de criza scumpirilor, multe dintre acestea vor trebui revizuite pentru a maximiza posibilitatea alimentarii cu energie din surse alternative, a introduce solutii de control al consumurilor si, in general, a le adapta la contextul actual de exploatare. Din aceste motive, anticipam o incetinire a ritmului de implementare a investitiilor. Lipsa fortei de munca ramane, in continuare, una dintre cele mai mari amenintari care planeaza asupra sectorului de constructii, public si privat si, implicit, asupra companiei noastre. Cresterea costurilor, intarzierile in livrarea echipamentelor si numarul limitat al proiectantilor specializati si cu experienta vor avea un impact mare asupra absorbtiei fondurilor si dezvoltarii proiectelor. 
 
- Cum se resimt, in cadrul companiei, cresterile de preturi din domeniul constructiilor si de pe piata de energie?
- In calitatea noastra de furnizor de servicii de proiectare, suntem afectati mai putin decat alte companii ce activeaza in domeniul constructiilor. Impactul asupra costurilor administrative va fi important, iar pentru a nu afecta in mod determinant indicatorii de profitabilitate va trebui sa aplicam masuri de reducere a consumului de energie si sa implementam o serie de solutii de alimentare cu energie alternativa si de lucru de la distanta.
 
- Ce investitii ati planificat pe termen scurt si mediu la nivel de companie si care sunt obiectivele majore de afaceri intr-un orizont mai indepartat?
- Planurile de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung se refera la consolidarea competentelor actuale, la diversificarea si adaugarea de noi servicii pentru a putea aborda lucrari mai complexe cu o gama completa de servicii de la consultanta, proiectare tehnica si de detaliu, pana la asistenta tehnica, dirigentie de santier etc. Pentru a putea realiza dezvoltarea planificata, ne vom concentra in mod special asupra atragerii si retentiei specialistilor, asupra dezvoltarii de programe de formare profesionala si imbunatatirii continue a acestora, precum si asupra utilizarii celor mai noi tehnologii de proiectare, cum ar fi metodologia BIM (Building Information Modelling), proiectarea 4D etc. In ceea ce priveste obiectivele de business pe termen lung, acestea sunt legate de transformarea companiei din elaborator de proiecte tehnice intr-o entitate complet digitalizata, specializata in dezvoltarea de solutii tehnice.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEhiltiALLBIMTotalEnergiesRAWLPLUGSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
AED
concelex
ELECTROGRUP
ness project
Acvatot 2019
MAKITA
theda mar
quadratum
Arduro
strabag nivel 1
VEGO
CONCEPT STRUCTURE
leviatan
SSAB
EDIT-Structural
DRS
noark
SIGM
CDS
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
BogArt
rigips
konsent
viarom

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<