Agenda Constructiilor
Duminica, 22 Decembrie 2024
Home - Stiri - Izolatii & Finisaje - ISOMAT: Crestere constanta a afacerii si investitii masive in cercetare-dezvoltare
ISOMAT: Crestere constanta a afacerii si investitii masive in cercetare-dezvoltare
Izolatii & Finisaje Publicat de Ovidiu Stefanescu 21 Nov 2024 06:20
Producatorul de materiale de constructii Isomat Romania a realizat, in perioada ianuarie - septembrie 2024, o crestere de aproximativ 20% a cifrei de afaceri, fata de intervalul similar din anul trecut. Factorul esential care a contribuit la aceasta evolutie il reprezinta diversitatea portofoliului, fapt care a permis echipei de vanzari sa ofere partenerilor solutii complete si inovatoare, care au raspuns nevoilor pietei, atragand proiecte mari atat in sectorul public, cat si privat. Pentru ultimul trimestru al acestui an, Mirel Gheorghe, Directorul National de Vanzari al Isomat Romania, estimeaza o crestere de peste 30%, sustinuta de angajamentul intregii echipe de a extinde portofoliul de proiecte mari. De asemenea, parteneriatele strategice si campaniile de marketing din a doua jumatate a anului vor avea un impact direct asupra cresterii cererii si atragerii de noi oportunitati. 
Grupul Isomat detine trei fabrici (in Grecia, Romania si Serbia), exportand produse in mai mult de 60 de tari din intreaga lume. In continuare, Mirel Gheorghe prezinta modul de adaptare a portofoliului la cerintele curente de sustenabilitate si creioneaza strategia de dezvoltare a companiei in aceasta directie. 
 
- Cum a evoluat piata pentru cladiri eficiente energetic/NZEB in Romania? 
- La nivel national, piata produselor dedicate cladirilor eficiente energetic a cunoscut o crestere constanta in ultimii doi ani, impulsionata de reglementarile europene si interesul pentru sustenabilitate. A crescut cererea pentru solutii de izolatie termica, sisteme de incalzire si racire eficiente si tehnologii de obtinere a energiei regenerabile. Proiectele de constructie si renovare au integrat tot mai multe solutii inovatoare. Pana in 2030, se estimeaza ca piata va continua sa se extinda, cu o cerere crescuta pentru materiale care reduc consumul de energie si ofera o mai mare sustenabilitate pe termen lung.
In ceea ce priveste portofoliul Isomat, in 2024, cele mai solicitate produse au fost cele pentru izolatia termica (sisteme ETICS), vopselele si membranele speciale cu proprietati reflectorizante care reduc costurile de racire si incalzire, dar si produsele dedicate impermeabilizarilor si etansarilor.

- Care sunt caracteristicile noilor produse si rolul acestora in contextul schimbarilor climatice?
- Noile produse lansate de Isomat sunt proiectate pentru a face fata efectelor schimbarilor climatice, cum ar fi fluctuatiile extreme de temperatura si umiditate. Acestea includ materiale cu durabilitate crescuta, cumulat cu proprietati reflectorizante si de izolare superioare, care ajuta cladirile sa fie mai eficiente si sa reduca emisiile de dioxid de carbon, printr-o mai buna izolatie si diminuarea consumului de energie pentru incalzire si racire. In plus, solutiile promovate de compania noastra includ materii prime sustenabile, cu un impact minim asupra mediului inconjurator.

- Ce probleme majore remarcati pe piata constructiilor NZEB? 
- Promovarea acestui standard benefic atat proprietarilor, cat si mediului inconjurator s-a facut, din pacate, doar de catre producatorii de materiale de constructii sau de catre cercuri restranse de proiectanti si arhitecti. Din aceasta cauza, multi beneficiari nu stapanesc cerintele si avantajele unei constructii care respecta standardul NZEB. Totodata, una dintre cele mai mari provocari in acest sector este lipsa personalului calificat in aplicarea tehnologiilor de constructii NZEB. De asemenea, costurile initiale mai ridicate pentru materiale si solutii eficiente energetic raman o bariera, in special pentru dezvoltatorii de mici dimensiuni. 

- Care sunt principalele repere ale strategiei de dezvoltare a companiei pentru 2025-2030?
- Isomat are in vedere extinderea portofoliului de produse eficiente din punct de vedere energetic si investitii in cercetare si dezvoltare, pentru a introduce noi solutii inovatoare pe piata. In plus, ne propunem sa exploram noi piete internationale si sa ne consolidam pozitia pe piata locala prin lansarea de produse care sa raspunda nevoilor emergente ale cladirilor sustenabile. Vor fi prioritizate, astfel, investitiile in dezvoltarea solutiilor de constructii ecologice si automatizare in constructii.

- Ce provocari si oportunitati intrevedeti pe termen scurt si mediu in acest sector de activitate? 
- Pe termen scurt, principalele provocari sunt legate de adaptarea proiectelor si constructiilor la noile reglementari si de lipsa programelor de informare pentru populatie, ceea ce duce la eforturi mari de implementare in piata a solutiilor moderne si sustenabile. Pe termen mediu, insa, exista oportunitati considerabile in cresterea cererii pentru solutii eficiente energetic, in special in zonele urbane unde standardele NZEB devin obligatorii. Oportunitatea de a implementa solutiile inovatoare deja existente in portofoliu, de a dezvolta altele noi si de a colabora cu parteneri din domeniul energiei verzi este esentiala pentru a ne pozitiona ca "trendsetteri" in sectorul pietei materialelor pentru constructii.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergiesRAWLPLUGABONARE REVISTEhiltiSISECAMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
concelex
VEGO
ELECTROGRUP
SIGM
DRS
MAKITA
SSAB
BogArt
CDS
Arduro
AED
GEWISS
Acvatot 2019
Ubitech
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
EURO BUILD
noark
EDIT-Structural
theda mar
konsent

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<