Agenda Constructiilor
Vineri, 22 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Piata Muncii & Resurse Umane - Comisia Europeana invita statele membre sa modernizeze sistemele de venit minim
Comisia Europeana invita statele membre sa modernizeze sistemele de venit minim Imprimare Email
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Elena Icleanu 29 Sep 2022 15:36
Comisia Europeana invita statele membre sa isi modernizeze sistemele de venit minim, ca parte a angajamentului constant de a reduce saracia si excluziunea sociala in Europa. Propunerea de recomandare a Consiliului privind un venit minim adecvat, care sa asigure incluziunea activa, prezinta modalitatile prin care statele membre isi pot moderniza sistemele de venit minim pentru a le face mai eficace, cu scopul de a-i ajuta pe oameni sa iasa din saracie, promovand in acelasi timp integrarea pe piata muncii a persoanelor care pot lucra.
Venitul minim reprezinta plati in numerar care vin in ajutorul gospodariilor unde acest sprijin este necesar pentru a reduce decalajul in materie de venit pana la un anumit nivel, pentru a plati facturile si pentru a avea o viata demna. Acest sprijin este deosebit de important in perioade de recesiune economica, deoarece contribuie la atenuarea scaderii veniturilor gospodariilor din care fac parte persoanele cu cea mai mare nevoie de ajutor, contribuind astfel la o crestere durabila si favorabila incluziunii. Platile sunt, in general, completate de prestatii in natura care ofera acces la servicii si de stimulente specifice pentru accesul pe piata fortei de munca. Astfel, sistemele de venit minim nu sunt un instrument pasiv, ci actioneaza ca o rampa de lansare pentru imbunatatirea perspectivelor in materie de incluziune si de ocupare a fortei de munca. Sistemele de venit minim bine concepute asigura un echilibru intre reducerea saraciei, stimularea muncii si mentinerea unor costuri bugetare sustenabile.
Venitul minim si plasele de siguranta sociala trebuie sa includa suficiente stimulente si masuri de sprijin adresate beneficiarilor care pot lucra pentru ca acestia sa se reintegreze pe piata fortei de munca. Scopul lor ar trebui asadar sa fie si acela de a contribui la valorificarea deplina a potentialului tranzitiei verzi si al tranzitiei digitale, prin sustinerea tranzitiilor de pe piata fortei de munca si a participarii active a persoanelor defavorizate.
Avantajele sociale si economice ale plaselor de siguranta sociala adecvate si specifice au devenit si mai importante in timpul aplicarii masurilor de izolare in contextul pandemiei de COVID-19. Venitul minim adecvat este foarte relevant in contextul actual al cresterii preturilor la energie si al inflatiei ca urmare a invadarii Ucrainei de catre Rusia, deoarece masurile privind veniturile pot fi directionate in mod specific catre grupurile vulnerabile.
 
Este vizata reducerea cu 15 milioane a persoanelor aflate in risc de saracie
Propunerea va contribui la atingerea obiectivelor sociale ale UE pentru 2030 legate de reducerea numarului de persoane expuse riscului de saracie sau excluziune cu cel putin 15 milioane, astfel cum se prevede in Planul de actiune privind Pilonul european al drepturilor sociale. Totodata, ea va ajuta statele membre sa atinga obiectivul ca cel putin 78% din populatia cu varste cuprinse intre 20 si 64 de ani sa aiba un loc de munca.
"Sistemele de protectie sociala contribuie la reducerea inegalitatilor si a diferentelor sociale. Ele asigura o viata demna pentru cei care nu pot munci, iar pe cei care pot ii incurajeaza sa revina in campul muncii. Intr-o perioada in care multi oameni au dificultati in a face fata cheltuielilor de zi cu zi, va fi important ca, in aceasta toamna, statele membre sa isi modernizeze plasele de siguranta sociala, prin adoptarea unei abordari bazate pe incluziune activa, pentru a veni in sprijinul celor care au cea mai mare nevoie de ajutor. Acesta este modul in care putem combate saracia si excluziunea sociala si ajuta un numar mai mare de persoane sa isi gaseasca un loc de munca in aceasta perioada dificila", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepresedinte executiv pentru o economie in serviciul cetatenilor.
Comisarul pentru locuri de munca si drepturi sociale, Nicolas Schmit, a precizat: "In prezent, in UE, cel putin una din cinci persoane este expusa riscului de saracie si de excluziune sociala. Sistemele de venit minim exista in toate statele membre, insa din analiza efectuata rezulta ca ele nu sunt intotdeauna adecvate, nu includ toate persoanele aflate in dificultate sau nu le motiveaza sa se intoarca pe piata fortei de munca. In contextul cresterii costurilor de trai si al incertitudinii, trebuie sa ne asiguram ca plasele noastre de siguranta sunt la inaltimea acestei provocari. Trebuie sa acordam o atentie deosebita reintegrarii tinerilor pe piata fortei de munca inclusiv prin sprijin pentru venit, astfel incat acestia sa nu fie blocati intr-un cerc vicios al excluziunii".
 
Plase de siguranta sociala bine concepute pentru a ajuta persoanele aflate in dificultate
Desi sistemele de venit minim exista in toate statele membre, gradul lor de adecvare, acoperire si eficacitate in ceea ce priveste sprijinirea persoanelor variaza in mod semnificativ.
Propunerea de recomandare a Consiliului prezentata ieri ofera statelor membre orientari clare cu privire la modalitatile de a asigura eficacitatea sistemelor lor de venit minim in combaterea saraciei si promovarea incluziunii active in societate si pe pietele fortei de munca.
Statelor membre li se recomanda:
1. Sa asigure un sprijin mai adecvat pentru venit:
Sa stabileasca nivelul sprijinului pentru venit printr-o metodologie transparenta si solida;
In paralel cu asigurarea unor stimulente pentru munca, sa faca in asa fel ca sprijinul pentru venit sa reflecte treptat o serie de criterii de adecvare. Statele membre ar trebui sa atinga un nivel adecvat al sprijinului pentru venit pana cel tarziu la sfarsitul anului 2030, protejand in acelasi timp sustenabilitatea finantelor publice;
Sa revizuiasca si sa ajusteze anual, daca este necesar, nivelul sprijinului pentru venit.
 
2. Sa imbunatateasca gradul de acoperire si de utilizare a venitului minim:
Criteriile de eligibilitate ar trebui sa fie transparente si nediscriminatorii. De exemplu, pentru a promova egalitatea de gen si independenta economica, in special pentru femei si pentru adultii tineri, statele membre ar trebui sa faciliteze primirea de sprijin pentru venit per persoana, si nu per gospodarie, fara a mari neaparat nivelul global al prestatiilor per gospodarie. In plus, sunt necesare masuri suplimentare pentru a asigura utilizarea venitului minim de catre gospodariile monoparentale, conduse in principal de femei;
Procedurile de depunere a cererilor ar trebui sa fie accesibile, simplificate si insotite de informatii usor de inteles;
Decizia privind cererea de venit minim ar trebui sa fie emisa in termen de 30 de zile de la depunere, cu posibilitatea revizuirii deciziei;
Sistemele de venit minim ar trebui sa fie reactive in fata crizelor socioeconomice, de exemplu prin introducerea unei flexibilitati suplimentare in ceea ce priveste eligibilitatea.
 
3. Sa imbunatateasca accesul la piete ale fortei de munca favorabile incluziunii:
Masurile de activare ar trebuie sa ofere suficiente stimulente pentru (re)insertia pe piata fortei de munca, cu un accent deosebit asupra sprijinirii adultilor tineri;
Sistemele de venit minim ar trebui sa ajute oamenii sa isi gaseasca un loc de munca si sa il pastreze, de exemplu, prin educatie si formare favorabile incluziunii, sprijin pentru plasament pe piata muncii, sprijin post-plasament si mentorat;
Ar trebui sa fie posibil sa se combine sprijinul pentru venit cu veniturile obtinute din munca desfasurata pentru intervale mai scurte, de exemplu in timpul perioadei de proba sau al stagiilor;
 
4. Sa imbunatateasca accesul la servicii esentiale si de facilitare:
Beneficiarii ar trebui sa aiba acces efectiv la servicii de facilitare de calitate, cum ar fi asistenta (medicala), formarea si educatia. Persoanele aflate in dificultate ar trebui sa beneficieze de servicii de incluziune sociala, cum ar fi consilierea si indrumarea;
In plus, beneficiarii ar trebui sa aiba acces efectiv permanent la servicii esentiale, cum ar fi energia.
 
5. Sa promoveze sprijinul individualizat:
Statele membre ar trebui sa efectueze o evaluare individuala, multidimensionala a nevoilor, pentru a identifica obstacolele cu care se confrunta beneficiarii in ceea ce priveste incluziunea sociala si/sau gasirea unui loc de munca si sprijinul necesar pentru indepartarea lor;
Pe aceasta baza, in termen de cel mult trei luni de la accesarea venitului minim, beneficiarii ar trebui sa primeasca un plan de incluziune care sa defineasca obiective comune, un calendar si un pachet de sprijin adaptat pentru atingerea acestui obiectiv;
Sa imbunatateasca eficacitatea guvernantei plaselor de siguranta sociala la nivelul UE, la nivel national, regional si local, precum si a mecanismelor de monitorizare si de raportare;
Este disponibila finantare din partea UE pentru a sprijini statele membre sa isi imbunatateasca sistemele de venit minim si infrastructura sociala prin reforme si investitii.
 
Evaluari de impact imbunatatite pentru politici echitabile
Tot ieri, Comisia a prezentat o comunicare referitoare la o mai buna evaluare a impactului distributiv al reformelor statelor membre. Aceasta ofera orientari pentru o mai buna directionare a politicilor intr-un mod transparent, astfel incat sa contribuie la combaterea inegalitatilor existente si sa tina seama de impactul asupra diferitelor zone geografice si grupuri de populatie, cum ar fi femeile, copiii si gospodariile cu venituri mici. Comunicarea cuprinde orientari privind domeniile de politica, instrumentele, indicatorii, calendarul, datele si diseminarea evaluarii. Orientarile prezentate ieri sunt relevante pentru statele membre inclusiv in ceea ce priveste elaborarea sistemelor de venit minim.
 
Etapele urmatoare
Propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului privind un venit minim adecvat care sa asigure incluziunea activa va fi discutata de statele membre in vederea adoptarii de catre Consiliu. Dupa adoptare, statele membre trebuie sa raporteze Comisiei o data la trei ani cu privire la progresele inregistrate in ceea ce priveste punerea in aplicare. De asemenea, Comisia va monitoriza progresele inregistrate in punerea in aplicare a acestei recomandari in contextul semestrului european. Instrumentul propus – o recomandare a Consiliului – ofera statelor membre o marja de manevra suficienta pentru a stabili cea mai buna modalitate de realizare a obiectivelor acestei initiative, tinand seama de circumstantele lor specifice.
 
Context
In 2021, in UE, cel putin una din cinci persoane - 94,5 milioane de oameni in total - era expusa riscului de saracie sau de excluziune sociala. Plasele de siguranta sociala joaca un rol esential in sprijinirea acestor persoane pentru a (re)intra pe piata fortei de munca, daca sunt in masura sa lucreze. Cu toate acestea, sunt necesare sisteme de protectie sociala mai eficace, in conditiile in care aproximativ 20% dintre persoanele fara un loc de munca expuse riscului de saracie nu sunt eligibile pentru a beneficia de sprijin pentru venit si se estimeaza ca aproximativ 30% pana la 50% din populatia eligibila nu recurge la sprijin pentru venitul minim.
Pilonul european al drepturilor sociale include principiul 14 privind dreptul la un venit minim adecvat. Pentru a promova incluziunea sociala si ocuparea fortei de munca si pentru a se asigura ca nimeni nu este lasat in urma, Comisia a prezentat numeroase initiative suplimentare, care completeaza propunerea de ieri. Printre ele se numara: propunerea de directiva privind salariile minime adecvate, care are scopul de a garanta ca munca asigura un trai decent, Garantia europeana pentru copii, al carei obiectiv este sa le ofere copiilor acces gratuit si efectiv la servicii esentiale, si Strategia europeana privind serviciile de ingrijire, conceputa pentru imbunatatirea situatiei femeilor, in mod special, si a persoanelor din sectorul serviciilor de ingrijire. Recomandarea Comisiei referitoare la un sprijin activ eficace pentru ocuparea fortei de munca (EASE) ofera orientari privind politicile active in domeniul pietei fortei de munca, inclusiv in legatura cu perfectionarea si recalificarea. Recomandarea Consiliului privind asigurarea unei tranzitii echitabile catre neutralitatea climatica stabileste orientari specifice pentru punerea in aplicare a politicilor pentru o tranzitie echitabila, acordand o atentie deosebita gospodariilor vulnerabile. In cele din urma, propunerea Comisiei de regulament privind o interventie de urgenta pentru abordarea problemei preturilor ridicate la energie vizeaza gestionarea cresterilor dramatice ale preturilor la energie prin reducerea consumului si impartirea profiturilor exceptionale ale producatorilor de energie cu cei care au cea mai mare nevoie de ajutor.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMALLBIMABONARE REVISTEhiltiRAWLPLUGTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
quadratum
rigips
leviatan
noark
DRS
SSAB
ness project
concelex
MAKITA
ERBASU CONSTRUCT
CONCEPT STRUCTURE
Ubitech
viarom
theda mar
EDIT-Structural
konsent
BogArt
Acvatot 2019
ELECTROGRUP
SIGM
Arduro
AED
CDS
VEGO
strabag nivel 1

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<