Agenda Constructiilor
Duminica, 28 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - Sustainable Plastics: Preturile polimerilor cresc datorita materiilor prime si energiei
Sustainable Plastics: Preturile polimerilor cresc datorita materiilor prime si energiei
Producatori & Furnizori Publicat de Ovidiu Stefanescu 16 Dec 2021 06:19
Dupa ce au inregistrat o tendinta de scadere fata de nivelurile de varf din luna mai, preturile europene standard la materialele termoplastice au crescut din nou brusc, in ultima parte a lui 2021. Problemele cu aprovizionarea, costurile in crestere ale materiilor prime si energiei si blocajele logistice au constituit principalele cauze ale avansurilor din planul preturilor de vanzare. Majorarile fara precedent ale costurilor cu energia au zguduit pietele regionale de polimeri, mai multi producatori anuntandu-si planurile de a implementa o suprataxa la energie, pentru a compensa cresterile bruste ale preturilor la gaze naturale si energie electrica, care au dus la o erodare semnificativa a marjelor. Preturile rasinilor de baza din PVC au crescut cu un total de 190 euro/tona in ultimele doua luni, ca urmare a sporirii proportionale a costurilor cu etilena in cuantum de 108 euro/tona. Oferta pe segmentul de PVC ramane foarte limitata, in timp ce cererea se mentine la cote constante. In ceea ce priveste polipropilena, cotatiile  au sporit cu aproximativ 200 euro/tona de la inceputul lunii octombrie, fata de o crestere de 120 euro/tona a costurilor. Preturile LLDPE au avut o dinamica mai ponderata, fiind influentate de evolutia etilenei, pe baza unei disponibilitati mai bune si a unei cereri mai mici. La polistiren, cotatiile au crescut vertiginos cu 250-300 euro/tona in noiembrie, dupa un avans de 232 euro/tona a costurilor monomerului de stiren. In cazul PVC-ului si polistirenului, pozitia de aprovizionare ramane foarte stransa, din cauza mai multor opriri planificate si neplanificate ale unitatilor de productie. Pentru LLDPE, situatia aprovizionarii s-a imbunatatit vizibil, in vreme ce oferta de HDPE ramane limitata, desi exista suficient material pentru a satisface cererea. In fine, situatia din sectorul PET s-a inrautatit considerabil, din cauza intreruperii productiei, a ofertei mai scazute si a lipsei importurilor din Asia. Situatia privind evolutia pretului polimerilor este extrem de incerta in prezent, probabilitatea de cresteri suplimentare fiind foarte mare. In ceea ce priveste oferta, nu este de asteptat ca aceasta sa se imbunatateasca in curand. Estimarile cu privire la cerere induca o diminuare in special din cauza preturilor ridicate, precum si a reducerii productiei din cauza sarbatorilor de iarna.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMABONARE REVISTERAWLPLUGSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Acvatot 2019
siniat
quadratum
rigips
theda mar
EDIT-Structural
concelex
strabag nivel 1
leviatan
ERBASU CONSTRUCT
noark
MAKITA
CDS
viarom
Ubitech
CONCEPT STRUCTURE
ness project

Parteneri

HABITAT
top 500
AHK 2022
FPSC_2019
econet
ef-de-n
ROGBC 2016
AICPS_30
top 500
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander