In martie 2019, Curtea Constitutionala a Romaniei constata ca o lege ce urmarea limitarea dobanzilor in sectorul financiar este neconstitutionala, in principal datorita faptului ca nu a fost realizata motivarea si fundamentarea economica, sociala si juridica a solutiilor adoptate, legea insasi fiind considerata neclara. Un verdict al acestui for privind o lege similara, ce urmareste protectia consumatorilor impotriva dobanzilor excesive, urmeaza a fi pronuntat in urmatoarele zile. Explica noul act normativ cu claritate solutiile legislative propuse si efectele acestora? Cateva reflectii personale punctuale in legatura cu acest subiect sunt redate in continuare.

Subiectul plafonarii dobanzilor bancare este unul controversat in literatura economica. Autorul prezentului articol nu isi propune sa se pronunte in cuprinsul acestuia in favoarea sau defavoarea introducerii de restrictii asupra ratelor de dobanda. El se va limita la a da doar un exemplu, din multe altele posibile, care releva in cel mai simplu mod cu putinta ca textul normativ in discutie contine solutii legislative ce nu sunt motivate si fundamentate economic. Este vorba de tratamentul diferentiat aplicat institutiilor de credit si institutiilor financiare nebancare (IFN) in privinta plafonarii dobanzilor, in cazul caruia nu sunt explicate ratiunile care au stat la baza stabilirii sale si care este in masura, in prezent, sa produca efecte exact opuse celor dorite initial.

Legea privind protectia consumatorilor impotriva dobanzilor excesive stipuleaza urmatoarele in legatura cu impunerea de limite in privinta ratelor de dobanda:

- dobanda anuala efectiva la creditele imobiliare nu poate depasi cu mai mult de doua puncte procentuale dobanda de referinta practicata de BNR pe piata financiar-bancara interna;

- in cazul in care creditorul financiar este o institutie financiara nebancara, dobanda anuala efectiva la creditele imobiliare nu poate depasi dublul dobanzii de referinta practicata de BNR pe piata financiar-bancara interna;

- dobanda anuala efectiva in cazul creditelor de consum nu poate depasi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobanda de referinta practicata de BNR;

- in cazul creditelor de consum in valoare maxima de 15.000 lei, suma totala de rambursat de catre consumator nu poate depasi dublul sumei imprumutate.

O prima observatie ce se poate desprinde din analiza sectiunii anterioare este aceea ca initiatorul legii a optat pentru impunerea de plafoane relative de dobanda bazate pe rata de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, deci o rata exogena utilizata pentru gestiunea lichiditatii in sistemul bancar.

In acest context, trebuie precizat ca majoritatea celor 14 tari din Uniunea Europeana (UE) care aplica restrictii la ratele dobanzii, utilizeaza plafoane endogene (bazate pe rate medii ale dobanzilor de piata), doar patru state optand pentru rate de referinta exogene (rate de dobanda legala/dobanda de referinta a bancii centrale).

Ratele exogene prezinta dezavantajul ca nu au o legatura directa cu piata creditului, fapt ce face foarte dificil sa se stabileasca nivelul lor optim. Un plafon stabilit prea jos va avea drept consecinta restrangerea accesului a numerosi agenti economici la creditare si perturbari puternice ale echilibrelor economice. Toate aceste aspecte impun ca tara care introduce un regim de limitare a ratelor de dobanda bazat pe o rata exogena sa faca aceasta numai pe baza unor studii de impact foarte temeinice si dupa o consultare larga cu toate partile implicate. In cazul Romaniei, persoana care a initiat legea nu a prezentat forului legislativ niciun studiu de impact propriu sau intocmit la solicitarea acesteia, care sa fi contribuit la fundamentarea deciziilor sale.

In al doilea rand, observam ca limitele de dobanda sunt diferentiate in functie de tipul de institutie (institutii de credit vs. IFN-uri) si de categoria creditului (credit ipotecar/imobiliar vs. credit de consum). De asemenea, exista prevederi specifice in legatura cu creditele de consum in valoare maxima de 15.000 de lei. Existenta unui studiu de impact ar fi permis publicului larg sa inteleaga de ce exista diferente de tratament in privinta plafoanelor de dobanzi si cum au fost acestea fundamentate, pentru a exista incredintarea ca limitele respective nu au fost stabilite in mod arbitrar. Ar fi existat si un raspuns la intrebari posibile de genul: De ce se adauga doua puncte procentuale si nu trei, patru sau o alta cifra? De ce in cazul creditelor imobiliare ale institutiilor de credit se adauga doua puncte procentuale, iar in situatia creditelor similare acordate de IFN-uri se aplica un factor multiplicator de doi. Care au fost rationamentele care au dus la adaugarea a 15 puncte procentuale, nici mai mult nici mai putin, la dobanda de referinta a bancii centrale in cazul creditelor de consum? Sa ne amintim ca, in varianta legislativa anterioara, exista un plafon fix, absolut si nu relativ, de 18%.

Un studiu de impact temeinic fundamentat care sa insoteasca legea ar fi fost necesar si pentru faptul ca obiectul acestui act normativ este foarte tehnic si cu efecte asupra unui sector strategic al economiei nationale, sectorul bancar. Literatura si practica economica au demonstrat fara tagada ca exista o legatura pozitiva puternica intre nivelul creditarii si nivelul de dezvoltare economica dintr-o tara.

In conditiile explicitate mai sus, ar fi fost de asteptat ca macar expunerea de motive a legii sa ofere ceva indicii privind motivatiile initiatorului atunci cand a propus diverse praguri de dobanda. Din pacate, expunerea de motive are un caracter dezamagitor, pe ansamblu, si chiar rusinos in anumite parti ale sale. In fapt, ea trateaza fenomenul dobanzilor excesive la nivel general si cu referire prioritara la contextul economico-financiar global sau din tari dezvoltate individuale cu alta structura financiara decat a Romaniei, fara ca referirile la tara noastra sa ofere explicatii pentru solutiile legislative adoptate privind limitarea dobanzilor si o imagine a impactului potential al acestor reglementari asupra economiei nationale. In plus, expunerea de motive prezinta fantezist teorii economice consacrate si contine denaturari ale pozitiilor unor institutii europene. Mai grav, asa cum se precizeaza in sesizarea de neconstitutionalitate aflata in dezbaterea Curtii Constitutionale “expunerea de motive cuprinde argumente si rationamente inadecvate si chiar eronate, in scopul de a convinge (sublinierea noastra) ca plafonarea dobanzilor ar constitui chiar o cerinta a dreptului UE, reflectata in jurisprudenta CJUE”. Sa intelegem oare din aceasta formulare ca specialistul in drept care a redactat textul legii ar fi incercat inducerea in eroare a forului legislativ si a publicului larg?

In concluzie, exact informatiile care ar fi trebuit date de initiatorul legii pentru ca publicul si persoanele interesate sa poata intelege ratiunea legiuitorului in legatura cu plafoanele de dobanzi specifice nu exista in expunerea de motive.

 

Cateva calcule simple ne vor permite sa aratam rezultatele contradictorii in timp la care duc unele solutii adoptate si sa exemplificam lipsa de transparenta a initiatorului legii, nebuloasa in care ne aflam in legatura cu intentiile de reglementare ale acestuia.

La momentul depunerii la Parlament a initiativei legislative pe care o analizam, rata de referinta a BNR era de 2,5%. Prin urmare, presupunand ca legea ar fi fost atunci deja in vigoare, dobanda anuala efectiva la creditele imobiliare acordate de institutiile de credit nu ar fi putut depasi 4,5% (2 p.p. + 2,5% dobanda de referinta). In cazul institutiilor financiare nebancare, dobanda la acelasi tip de credite nu ar fi putut fi mai mare de 5% (2 x 2,5% dobanda de referinta). Rezulta ca IFN-urilor li s-a acordat dreptul de a percepe rate de dobanda mai ridicate decat cele ale institutiilor de credit. Exista undeva explicat in expunerea de motive a legii de ce e permisa aceasta diferenta? Autorul acestui articol nu a gasit nimic in acest sens.

In prezent, rata dobanzii de referinta a BNR este de 1,5%. Aplicand algoritmul de calcul deja cunoscut, pentru creditele ipotecare, vom ajunge la valoarea pragului de dobanda de 3,5 % pentru institutiile de credit (2 p.p. + 1,5% dobanda de referinta) si de 3% pentru IFN-uri (2 X 1,5% dobanda de referinta). De aceasta data, constatam ca situatia se prezinta exact invers: institutiile de credit vor avea dreptul de a aplica rate de dobanda mult mai mari decat IFN-urile, ceea ce pare a fi contrar filozofiei originare a initiatorilor legii. Ar mai trebui sa observam ca orice reducere in continuare a ratei de referinta a BNR, pentru a veni in sprijinul economiei nationale, va face ca ecartul intre plafoanele de dobanda sa se largeasca in favoarea institutiilor de credit. Mai mult, daca presupunem ca dobanda de referinta a bancii centrale va fi zero, atunci va rezulta ca institutiile de credit nu vor putea acorda credite ipotecare cu o dobanda anuala efectiva mai mare de 2%, pe cand IFN-urile vor fi obligate sa acorde credite similare cu dobanda anuala efectiva egala cu zero (din punct de vedere matematic, zero inmultit cu un numar este zero). Greu de crezut ca IFN-urile vor acorda finantari intr-o asemenea situatie, mai ales daca tinem cont ca dobanda anuala efectiva cuprinde dobanda contractuala plus alte costuri presupuse de acordarea creditului.

Ceva este putred in Danemarca (in fapt in Romania) in legatura cu fundamentarea solutiilor legislative privind plafonarea dobanzilor din Legea privind protectia consumatorilor impotriva dobanzilor excesive si aceasta realitate poate fi demonstrata usor chiar si printr-un simplu exemplu numeric de genul celui de mai sus.

PS: Cateva exemple ne pot lamuri daca algoritmul de calcul romanesc pentru credite ipotecare (dobanda de referinta plus 2 p.p ) s-ar putea aplica sau nu in alte tari din UE. In august 2020, in Ungaria (dobanda de referinta de 0,6 %), DAE mediu pentru imprumuturile ipotecare noi in forinti (cu rata fixata peste un an) a fost de 4,33 %. In Republica Ceha (dobanda de referinta de 0,25 %), dobanda medie la imprumuturile caselor de economii pentru constructii a fost de 3,51 %. Cateva exemple legate de creditele de consum (limita conform algoritmului romanesc de 16,5 %). In Italia, plafonul de dobanda (pentru trim. III) a fost stabilit la 17,72 % pentru finantari cu utilizarea cartii de credit. Pentru acelasi trimestru, in Franta, plafonul de dobanda la creditele de consum (suma mai mica sau egala cu 3000 de euro) ce nu intra sub incidenta art. L 313-1 din Codul de consum este de 21,16%.