In ultima perioada, auzim - indeosebi din partea mediului de afaceri - apeluri "mobilizatoare" privind dublarea PIB in urmatorii 7 ani (pana in 2030) sau, mai modest, in urmatorii 12 ani (pana in 2035). Dar astfel de apeluri nu au nimic de a face nici cu matematica, nici cu realitatile din economie.

Din punct de vedere matematic, o dublare a PIB in decurs de 10 ani presupune o rata de crestere medie anuala de 7 la suta (ceteris paribus, adica fara a lua in calcul inflatia sau aprecierea cursului valutar). Similar, o dublare a PIB in decurs de 14 ani presupune o rata de crestere medie anuala de 5 la suta, ceteris paribus. Daca insa luam in calcul o crestere medie anuala (mai realista) de 3 la suta , rezulta o dublare a PIB in decurs de 23 de ani, ceteris paribus.

Din punct de vedere economic, trebuie luate in considerare doua realitati:

• pe de o parte, cu cat o economie (precum cea a Romaniei) se dezvolta si se aproprie de ceea ce economistii numesc Frontiera Posibilitatilor de Productie, cu atat mai mici vor fi cresterile de PIB care ii sunt accesibile. Cu alte cuvinte, daca in deceniul 2001-2010, economia Romaniei putea creste fara probleme cu 5,5-6 la suta anual, iar in deceniul 2011-2020, cu 4,5-5 la suta anual, in acest deceniu (2021-2030) este greu de obtinut o crestere de peste 3,5-4 la suta pe an, iar in deceniul urmator, o crestere de circa 2,5-3 la suta pe an;

• pe de alta parte (si mai important), ritmul de crestere al PIB potential este determinat in mod obiectiv de trei factori: acumularea capitalului, orele lucrate de forta de munca, respectiv productivitatea totala a factorilor (PTF).

Este adevarat ca nici PIB-ul potential, nici cei trei factori care il compun nu sunt marimi observabile, ci pot fi doar estimate, cu un grad mai mare sau mai mic de precizie. Tocmai de aceea, pentru a nu fi acuzati de vreun parti pris, prezentam in tabelul de mai jos estimarile Comisiei Europene privind PIB-ul potential al Romaniei si componentele acestuia, din Rapoartele de toamna ale institutiei.

 

 

1. PIB potential are o tendinta istorica de diminuare, in acord cu predictiile teoriei.

2. Cea mai mare contributie la PIB potential o are productivitatea totala a factorilor. Dar aceasta este intr-un proces de diminuare, intrucat exista un numar limitat de lucratori care pot fi mutati din sectoarele mai putin productive (agricultura, minerit) in sectoarele mai productive (industrie, servicii). Iar odata cu cresterea ponderii serviciilor in economie, serviciile neexportabile (casierie, frizerie, servicii dentare, apa-canalizare-energie etc.) sunt limitate natural in ce priveste sporirea productivitatii (numarul de clienti ce pot fi deserviti intr-o zi).

3. A doua contributie la PIB potential o are acumularea capitalului, care - spre deosebire de PTF – are o usoara tendinta de crestere, probabil ca urmare a investitiilor straine directe si a celor finantate din fonduri europene. In paranteza fie spus, romanii insisi ar putea contribui mai mult la acumularea de capital productiv, daca in loc de a investi peste 70 la suta din banii detinuti in proprietati imobiliare, ar deveni investitori minoritari (si pasivi) pe Bursa de Valori, prin achizitionarea de actiuni ale companiilor listate.

4. In fine, ajungem la factorul cel mai sensibil, orele lucrate de forta de munca, care a contribuit negativ (in cea mai mare parte a timpului) la PIB potential. Este adevarat ca intre 2017 si 2023 a avut loc o crestere neasteptata a acestui factor, datorata in special cresterii ratei de activitate, mentinerii somajului la un nivel redus si cresterii numarului de ore lucrate per angajat. Probabil ca aceste evolutii au fost un rezultat al masurilor de liberalizare a pietei fortei de munca, intreprinse in perioada 2010-2012, care au dat mai multa putere angajatorilor in relatia cu angajatii, prin flexibilizarea angajarilor si a concedierilor. Ca un revers al medaliei, angajatii au resimtit aceasta liberalizare a pietei ca pe o crestere a exploatarii. Dar pentru economie miscarea a fost benefica, intrucat numai cine nu a vrut sa munceasca nu a gasit de lucru. Este insa de asteptat ca in perioada urmatoare aportul acestui factor la cresterea economica sa devina din nou negativ.

Intrucat factorul forta de munca detine in continuare cele mai mari rezerve neexploatate, vom analiza in partea finala a acestui articol care sunt aceste rezerve, utilizand in acest sens o lucrare recent aparuta, „Labor Force Participation in Romania”, IMF Selected Issues Paper nr. 62/dec.2023, de Florian Misch si Alexander Pitt. Cei doi autori identifica o serie de vulnerabilitati dar si unele (neasteptate) atuuri ale pietei fortei de munca din Romania, dupa cum urmeaza:

 

1. Din punct de vedere al natalitatii, Romania, cu circa 1,8 nasteri/femeie, nu sta deloc rau in context european, fiind pe locul doi, dupa Franta, la acest indicator, in cadrul Uniunii Europene. Este drept ca, in nici unul din statele europene, rata natalitatii nu se situeaza la nivelul care sa asigure inlocuirea populatiei (2,1 nasteri/femeie).

2. In schimb, rata migratiei nete (de -0,2 la suta din totalul populatiei) este cea mai mare din UE, aratand ca aici trebuie concentrate eforturile autoritatilor. Paradoxal, in anul 2022 populatia Romaniei a crescut pentru prima data in ultimii 30 de ani, indeosebi pe seama imigrantilor (circa 80-100 mii de refugiati ucraineni si circa 100 mii de permise de munca emise pentru cetateni straini). Desigur, optiunea first best o constituie oferirea de conditii decente de munca pentru atragerea inapoi in tara a lucratorilor romani din strainatate.

Solutia second best, a atragerii de imigranti, trebuie gestionata cu grija, avand in vedere necesitatea/obligativitatea integrarii culturale/religioase/sociale a acestora si evitarea ghetto-izarii care a dus la extremism in Europa de Vest.

Nota: Asa cum se arata in articolul "Pregatirea pentru aplicarea salariului minim european: cum sta Romania", aparut in cursdeguvernare.ro sub semnatura lui Razvan Diaconu, Romania sta bine in materie de Paritate a Puterii de Cumparare (PPC) a salariului minim, acesta fiind de peste 1000 dolari (dupa ajustarea la preturi) si plasand tara noastra pe un onorabil loc 11 in UE. Adica o valoare superioara salariilor minime la PPC din Grecia, Cipru, Portugalia, Malta, Croatia, Cehia, Ungaria etc. Aviz lucratorilor romani cu calificare inferioara care lucreaza pe salariul minim in aceste state si care ar beneficia printr-o intoarcere in Romania, fie ea chiar si pe salariul minim.

 

1. Romania are cea mai scazuta pondere a cheltuielilor cu educatia in PIB dintre toate statele UE (circa 3 la suta). De aici, o calitate slaba a unei mari parti din forta de munca.

2. Romania detine ultimul loc in UE si in ceea ce priveste ponderea absolventilor cu studii superioare in totalul fortei de munca (circa 16,7 la suta).

Calitatea slaba a educatiei face ca, pe de o parte, angajatorii sa nu poata oferi salarii mai mari, iar pe de alta parte, descurajeaza potentialii angajati (indeosebi pe cei cu studii primare sau liceale) sa caute de lucru.

 

1. Cu un nivel de 66,8 la suta (din totalul fortei de munca) rata de participare a fortei de munca din Romania este a doua cea mai mica din UE, devansand Italia si fiind un pic sub Grecia. (Desi autorii studiului nu o mentioneaza, probabil ca una din cauze este de natura culturala, respectiv rolul de casnica acordat femeii in culturile sud (est) europene, care nu a putut fi eradicat de 40 de ani de comunism). Chiar daca se tine seama de procentul mare de salariati in munca informala din agricultura romaneasca, rata PFM tot nu trece de 72 la suta.

2. Rata participarii fortei de munca este mult mai mica in Romania decat in UE pentru grupele de varsta 15-24 de ani si 55-64 de ani, indiferent de sex sau de nivelul de educatie. Asadar, asupra acestor cohorte ar trebui sa se concentreze eforturile autoritatilor. In schimb, in cadrul grupei de varsta 25-54 de ani, Romania este aproape de media UE, cu exceptia femeilor cu studii primare sau medii (care din nou sunt sub media europeana, din ratiuni culturale si economice amintite deja).

3. Paradoxal, rata scazuta a participarii fortei de munca in randul femeilor NU este cauzata de inegalitatea de salarizare fata de barbati. Aceasta inegalitate este a doua cea mai mica din UE, dupa Luxemburg (avem aici macar o mostenire buna a perioadei comuniste).

4. Mai degraba, slaba participare a femeilor se datoreaza lipsei de facilitati oficiale pentru ingrijirea copiilor (crese, gradinite), acest indicator avand a doua cea mai mica valoare din UE, dupa Irlanda, numai 15 la suta dintre copiii intre 3 si 6 ani beneficiind de o astfel de asistenta.

5. In ce priveste grupa de varsta 55-64 de ani, o prima cauza a participarii scazute a fortei       de munca o constituie pensiile speciale, acordate in Romania la o varsta mult mai scazuta si in cuantum mult mai mare (fata de salariul mediu) comparativ cu alte state UE. Aceasta problema a fost tratata de autoritatilor romane ca "un cartof fierbinte", anticipandu-se rezolvarea ei intr-un orizont de.....40 de ani (?!)

6. O a doua cauza tine de faptul ca varsta de pensionare legala pentru femei este de numai 61,7 ani si va creste la 63 de ani in 2030 (ambele valori inferioare mediei UE).

Avand in vedere acest cocktail de probleme (si reticenta autoritatilor in a le solutiona) apare ca foarte improbabila cresterea PIB potential pe seama factorului forta de munca.

 

*** Articol realizat de Valentin Lazea, Economist sef al BNR