O analiza „la rece” a situatiei curente, facand abstractie de elementele emotionale ce pot impiedica o abordare rationala, indica faptul ca lucrurile ar putea reveni la normal mai devreme decat arata prognozele actuale. Pe  langa faptul ca majoritatea firmelor, indiferent de dimensiunea lor, nu dispun de un cash flow care sa le asigure „supravietuirea” pentru mai mult de 4 pana la 6 saptamani fara a avea incasari, nici statul – cel mai mare jucator economic – nu are capacitatea si, pana la urma, nici dorinta, de a asigura plati care sa acopere cheltuielile contribuabililor pentru o interval mai lung. O dovada in acest sens este furnizata chiar din China, unde intarzierile la onorarea diverselor contracte comerciale nu depasesc 4 saptamani (in conditiile in care epidemia a facut atat de multe victime sau poate chiar mai multe, avand in vedere lipsa posibilitatii de a controla obiectivitatea rapoartelor date de oficialii de la Beijing). Chiar si la contraargumentul ca, in gigantul asiatic, conducerea politica autoritara a facut posibila o gestionare mai buna a fenomenului, se poate raspunde ca diferenta rezultata nu poate fi mai mare de doua saptamani. In caz contrar, consecintele ar fi urmatoarele: somaj masiv (real, nu tehnic, Romania anuntand deja ca astfel de facilitati vor fi acordate doar pentru perioada in care tara se afla in stare de urgenta); falimente in masa; scaderi drastice ale veniturilor la buget, ca urmare a diminuarii masei de impozitare; grevare a finantelor publice de sume imense, aferente platilor de ajutor social pentru minimum 9 luni. Este un scenariu in care toata lumea pierde si, in final, statul si societatea, in ansamblul sau, se dilueaza masiv. Guvernantii sunt constienti de toate acestea si este aproape sigur ca au dezvoltat deja strategii prin care sa evite un dezastru de asemenea proportii. Cel mai probabil, starea de urgenta va fi prelungita cu doua saptamani, dupa care expertii in epidemiologie vor decreta ca nivelul de contaminare a ajuns atat de mare incat a generat imunizarea majoritatii populatiei. Pentru categoriile de risc (cei dovediti a fi predispusi la forme grave ale maladiei) va urma sa fie identificata o forma de protectie adecvata (izolare, tratament, vaccinare etc.), mai performanta sau mai putin performanta, in functie de puterea financiara a fiecarui stat. „Money talks, indeed”, oricat s-ar lamenta unii si oricat de imorala ar fi aceasta realitate. Din pacate, in prezent nu traim o poveste cu final fericit, in care toata lumea scapa, iar raul este dovedit. In lumea pragmatica, guvernata de regulile economiei de piata, pe care se sustine intregul esafodaj al civilizatiei contemporane, concepte precum „selectia naturala” sau „victime colaterale” sunt des folosite ca scuza pentru diverse esecuri. Tot ce este legat de legat de profit, marja, yield etc. este calculat cu maxima precizie, iar pauze prea mari in activitate ar da peste cap aceste calcule. Astfel de „anomalii” sunt permise doar daca servesc unor interese superioare: controlul circulatiei banilor (brusc, numerarul a devenit o sursa de infectie) si al oamenilor (un „big brother” protector, care sa ne fereasca in viitor de riscul contaminarii), limitarea anumitor libertati deranjante etc. Dar dincolo de toate acestea, lumea sa stea linistita: economia va reporni rapid, iar afacerile se vor redresa, pregatindu-se pentru un nou avant. Oare nu asta ne dorim cu totii?

P.S. Materialul nu trebuie citit intr-o cheie de teorie a conspiratiei. Elementele prezentate se bazeaza pe realitati si fapte concrete, vizibile la tot pasul. In ceea ce priveste estimarile cu privire la durata actualei crize, acestea sunt subiective, dar asumate.