Privind la stirile care se deruleaza in tara si strainatate, sentimentul instabilitatii iti este marcat de nelinistea produsa de contrastul dintre nota optimista si pesimista in tratarea aceleiasi realitati. Fara indoiala ca vremurile sunt complicate, pline de provocari, unele din acestea sunt chiar explozive, mai aproape sau mai departe de Romania. Ceea ce intriga este faptul ca informatia care ajunge la tine nu mai poate sa-ti dea masura unei judecati calme asupra a ceea ce se intampla, ca urmare a talentului celor de a ticlui titluri bombastice deasupra unor texte uneori fara legatura cu ele. A continua de o asa maniera ne vom trezi in aceeasi realitate cu mai multe dimensiuni/ interpretari, de natura sa mareasca confuzia, exact la un moment istoric in care cea mai mare certitudine este incertitudinea.

 

In multe state membre (SM) ale Uniunii Europene nelinistea sociala este in crestere (in Germania extremistii au vrut sa ocupe parlamentul, in Italia creste impotrivirea fata de imigranti, tot mai multi sirieni se indreapta spre Suedia, creste obligativitatea testelor Covid-19 la circulatia persoanelor intre SM, ba chiar se inchid unele granite etc.), pe de o parte vedem declaratiile belicoase impotriva expansiunii afacerilor Chinei in SM ale UE, iar pe de alta parte ministrul de externe al Chinei aflat la Paris, Wang Yi, declara ca Acordul pentru investitii reciproce UE-China este pe cale sa fie incheiat, in contextul in care presedintele senatului ceh, Milos Vystrcil, este amenintat de autoritatile chineze ca ”va plati un pret ridicat” pentru vizita sa in Taiwan. Spre exterior, nu se intrevede un acord UE-Marea Britanie care sa redefineasca relatiile reciproce post Brexit. UE este ocupata cu restrictii impotriva Rusiei, Turciei si Belarus, iar Turcia sfideaza ultimatumul dat de UE pentru explorarile de gaze din Marea Egee si Marea Neagra, ba ameninta chiar cu razboi Grecia care vrea sa-si largeasca granitele maritime. In Marea Neagra, un bombardier american este stanjenit de doua avioane de vanatoare rusesti, mai spre est Rusia este criticata de Azerbaidjan ca inarmeaza Armenia. In plan multilateral direct, OCM este decapitata prin retragerea lui Roberto Azevedo, iar in mod indirect intreaga lume este placata de tensiunile dintre SUA si China, nu numai comerciale, ci si militare.

 

Agenda lumii este complicata si parca lipsita de coerenta, daca in loc de detensionari observam escaladarea tensiunilor si o crestere in agresivitatea dialogului, la momentul in care bruma de organisme internationale ale prezentei ordini internationale, cam in disolutie, pledeaza pentru cooperare si coordonare mai mult ca oricand, avand in vedere dubla criza pandemica si economica. Acestea din urma prezinta o impletire curioasa, fiecare din ele se alimenteaza una pe cealalta, iar lumina de la capatul tunelului este impinsa spre un viitor tot mai imprevizibil. Pe calea interdependentelor economice, politice si militare, Romania se afla in acest context complicat si ar avea nevoie de stabilirea unor prioritati mult mai clare pe termen scurt si pe termen lung. De ce? Pentru ca este nevoie de restabilirea increderii cetatenilor in institutiile statului, prea mult mitraliata de discursuri, comentarii si stiri care seamana panica si frici, dar fara solutii credibile.

 

Ce ni se intampla pe termen scurt ne spun statisticile din toate domeniile, dar indreptarea lor nu se poate face numai cu promisiuni vagi si acestea nu prea duse la capat, dar insotite de permanenta cantare a lipsei de resurse financiare, dublata de un ritm al indatorarii publice fara explicatii pertinente. Suntem la un moment in care comunicarea cu cetatenii in orice domeniu de actiune este fundamentala, daca mai credem ca se guverneaza pentru ei in aceste vremuri tulburi. Profesori si economisti ne spun ca trebuie sa privim cu atentie la cateva lucruri care deja s-au intamplat: cresterea somajului prin inchiderea economiei (5,4% in iulie a.c.) si a falimentelor, indatorarea populatiei prin credite, lipsa veniturilor, indatorarea generatiilor viitoare (apropierea de 40% din PIB a datoriei publice), neputinta de a stimula crearea de locuri de munca, iar la ceea ce avem trebuie adaugat revenirea in tara a unui milion de romani care de bine de rau aveau venituri din munca prestata in strainatate. Desigur, nu suntem singurii care trecem printr-o astfel de situatie, dar pe langa faptul ca eram deja pe picior gresit cu spatiul fiscal la declansarea pandemiei, nu pare sa ne preocupe urgentele produse de starea de urgenta, ci modul in care se vor incheia alegerile locale si generale din acest an. Eram obisnuiti cu faptul ca sase luni inainte si dupa alegeri aproape ca nu se mai intampla nimic serios in tara, dar in prezent chiar nu ar mai trebui sa fie cazul. La atatea formulari de fraze cu privire la acest timp caracterizat ca ceva fara nici un precedent, tara trebuie guvernata pentru prezent si viitor mai mult ca nici o data.

 

Avem de raspuns, in primul rand, la intrebarea cum facem ca populatia Romaniei sa strabata de azi pana la viitorul previzibil incert, pe care il plasam pe termen scurt, pentru ca societatea sa ramana stabila, mai putin influentata de certurile politicului, care in fapt deranjeaza insasi functionarea institutiilor statului. Sa ne intrebam ce s-a intamplat cu statutul functionarului public, cu cel al secretarului general al unui minister etc., toate legiferate pentru a mentine profesionalismul in institutiile statului, stabilitatea angajarilor, continuitatea muncii pentru cetateni. Raspunsul este neputinta de gestiune a urgentelor pe termen scurt cu care se confrunta cetatenii, ca urmare a politizarii excesive a structurilor guvernamentale si, nu in ultimul rand, credinta ca un ministru singur este capabil sa aduca solutii. Acest ultim aspect este intretinut de comportamentul mass media, iar cand cauti coerenta comunicarii guvernului in ansamblul lui, vezi cu tristete confuzia pe care o emana si frustrarea socialului care nu vede rezultate. Asa si este, intrucat gandirea pe termen scurt nu poate produce decat promisiuni care pe termen lung nu au viata.

 

Poate era normal ca ministerul de finante recurgand la imprumuturi interne si externe, inclusiv ajutat de BNR cu achizitiile de pe piata secundara a hartiilor de valoare ale statului, sa ne spuna despre un plan de crestere a veniturilor bugetare chiar in aceste timpuri vitrege, daca optimismul revenirii economice in V debordeaza. O comunicare buna cu cetatenii, prin recunoasterea adevarului, poate sa-i faca partasi la efortul de consolidare fiscala, exemplul bun fiind oferta de bonuri de tezaur bine remunerate. Dar pentru a le creste increderea, este nevoie si de o buna educatie financiara. Japonia are o datorie publica care a depasit 200% din PIB, dar ea nu produce istericale pentru ca este acoperita de economiile cetatenilor care au incredere in statul lor. La consolidarea fiscala pe venituri, poate o urgenta era reformarea de urgenta a ANAF, prin rapida digitalizare care punea la munca o nisa importanta de specialisti, dar nu prin legea actuala a achizitiilor publice devenita cel mai mare dusman al dezvoltarii structurale a acestei tari. Aceasta lege este unul din responsabilii neputintei solutionarii pe termen scurt a multor urgente, care fac promisiunile imediate sa ramana simple promisiuni si pe termen lung, cum sunt cele cu somajul tehnic, crearea de locuri de munca prin proiecte care sa fie pornite de azi si sa absoarba forta de munca locala pe termen lung.

 

Lipsa descentralizarii deciziilor pentru dezvoltarea in teritoriu, pentru ca cei alesi sa fie tinuti in lesa politicului de la centru (desi Constitutia spune la Art. 2 aliniatul (2) ca ”Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu”, credeti-ma nu este un citat fortat daca teritoriul tarii este organizat, sub aspect administrativ, in comune, orase si judete.), cu variabilitatea accesului la resursele financiare centralizate dupa culoarea guvernului, este un alt impediment in asigurarea de solutii locale pe termen scurt. Te intrebi de ce nu oboseste un guvern cu atatea obligatii aduse toate in curtea lui. Nu cred ca la Bucuresti se poate cunoaste in profunzime de ce proiecte are nevoie o comunitate pentru a fi stabila, cu locuri de munca, multumita de administratia locala. Dar, la proiecte inter comunitati, cum ar fi infrastructura fizica, se observa ca in cadrul aceluiasi guvern unicolor, premierul ne spune de o autostrada gata sa porneasca aprobata de guvern, iar ministrul de resort rectifica ca poate in urmatoarele 9-10 luni spera sa aiba avizul ministerului mediului, ca si cand acesta ar fi din alta tara!

 

Sunt multe cauze care fac gandirea pe termen scurt total neproductiva, iar efectul ei se propaga pe termen lung pentru ca nu se incearca a rezolva urgentele si prin pregatirea legala si institutionala corecta. Este curios ca legiuitorii nostri se scuza prin legile existente, ca si cand nu ar fi rolul lor sa le faca functionale, cand atatia specialisti guvernamentali sau din mediul de afaceri constata ca nu le pot aplica atunci cand in mod sincer vor sa ajute efortul guvernamental. Ca stat membru al UE, Romania va beneficia de fondul de redresare in mod cert, suma este cunoscuta si impartita in granturi si imprumuturi. Europarlamentari romani ne avertizeaza ca nimic nu va fi pe gratis, ceea ce este corect, caci si Romania isi va aduce contributia financiara. Ma gandeam, totusi, ca, o perspectiva care sa inceapa printr-o gandire pe termen scurt, ar fi fost ca acele proiecte publice concrete pe termen lung (nu simple promisiuni) sa le fi dat drumul cu o cofinantare initiala de 10% din imprumuturile care se rostogolesc, in contul acreditarii lor ulterioare cu o finantare de tip grant din fondul mentionat. Dar pentru acest lucru ar trebui sa ai un cuvant de spus la Bruxelles si sa justifici prin urgentele pe care le ai acasa, caci s-a vazut intarzierea cu care s-a implicat institutional UE sa sprijine efortul individual facut mai intai de fiecare SM, fara a mai astepta deznodamantul unor incapatanari valabile pentru alte timpuri.

 

Gandirea pe termen lung trebuie sa aiba un moment de inceput. Contextul global si regional asaza acest inceput in prezent, adica cel mai tarziu azi. Dar acest lucru nu se poate, pentru ca Romania nu are un plan strategic de dezvoltare, decat numai pe cicluri electorale, iar cate o data in subdiviziuni ale acestora. De ce? Pentru ca in 30 de ani nu s-a reusit un consens politic nici pe directiile prioritare de dezvoltare structurala a economiei dincolo de ciclurile electorale, ca sa nu spunem pe proiecte concrete pe termen lung. Acestea din urma, putine cat au fost (autostrada Transilvania, de exemplu), au fost mutate pe harta cu degetul politicienilor veniti la rand sa guverneze. Aici, asa cum ne-au aratat evenimente proaspete, gandirea pe termen lung este infectata de traseismul politic si de libertatea ca fiecare schimbare de guvern sa exceleze prin ordonantele de urgenta care sa demoleze mostenirea grea a predecesorului, pentru a-si pune in aplicare programul de promisiuni incert prin incalcarea oricarui consens politic, daca o fi fost. Am fost si politician si am participat la elaborarea primei constitutii si la amendarea acesteia. Nu am fost de acord cu ordonantele de urgenta intrucat caracterul lor conjunctural este distructiv din punct de vedere al coerentei guvernarii pe termen lung. Poate in prezent sunt utile, dar numai in domenii stricte ca siguranta biologica si fizica a cetatenilor. Nici o stare de urgenta nu reclama evitarea totala a parlamentului. Poate o astfel de stare ar nevoie de o gandire clara, rapiditatea ei decurgand din aducerea la masa a cat mai multi specialisti. Suma creierelor profesioniste din orice bazin intelectual al acestei tari poate fi garantia unei decizii rapide si consistente in raport cu situatia data. Am propus ca parlamentar sa fie definit palierul politic al fiecarei institutii publice, pentru ca acesta sa fie ajutat de palierul tehnocrat stabil si profesionist, cu asumarea directiilor politice, dar cu ducerea lor la bun capat cu stiinta si cunoastere a sustenabilitatii politicilor de orice fel. Am solicitat stavilirea traseismului politic la cei alesi (primari si parlamentari), intrucat acesta nu face decat sa dezamageasca electoratul, sa nu mai creada in exercitiul democratic. In schimb, electoratul vede ca votul lui este doar o lansare a unui ales care dupa juramant isi ia independenta propriului interes.

 

Asa s-a ajuns sa numai fie nici o legatura intre a gandi pe termen scurt si lung, cu consecinta trista ca regiunile istorice ale Romaniei unite de cai ferate acum o 100 se ani, in prezent sa fie mai izolate din punct de vedere al mobilitatii fortei de munca si a expansiunii putinilor poli de dezvoltare regionala, din lipsa infrastructurilor moderne de sanatate, invatamant si fizice. Am discutii inca cu multi politicieni, cunoscuti ca fosti colegi parlamentari sau din diferite grupuri de lucru temporare. Fata in fata dialogul este unul placut, de interes pentru a gasi solutii cu recunoasterea realitatilor care nu ne onoreaza ca dirigenti prin functiile pe care le avem, exista dorinta de a face. Dar lucrurile se impotmolesc cand de la cele mai inalte tribune agresiunea verbala castiga teren. Nu putem sa relegam gandirea pe termen scurt cu cea pe termen lung decat daca am reusi o calmare a atmosferei politice si o reducere a vitezei cu care mai facem promisiuni pe care stim ca nu le putem onora. Coerenta unei guvernari nu poate veni decat din prioritati stabilite de realitati gestionate cu cheltuieli care trebuie devansate de resurse obtinute sustenabil. Acest ultim cuvant prea des pronuntat si-a pierdut din continutul real, cel al stiintei de a guverna, deduse din formula stiintei aerodinamicii, de a conduce economia tarii cat cu mai putine socuri. Aceasta stiinta exista in Romania, dar calea ei de a ajunge la urechile guvernantilor este blocata, din pacate, de prea multa nestiinta, ego-uri si de oameni nepotriviti in rolurile menite de a face ceva cu adevarat. Un dialog calm intre politicieni si specialisti, cu discernamant si fara graba, ar fi un medicament bun pentru noi toti. Pentru ca intre prezent si viitor sa navigam continuu, mai ales intr-o lume care este mai putin cartografiata dupa criza pandemica.

 

Prezentul si viitorul Romaniei sunt legate intrinsec de necesitatea unor corectii in deficitul bugetar, cu atat mai mult cu cat acesta are o natura structurala, mai putin fortat de pandemie a carei gestiuni a necesitat cheltuieli fara a avea un spatiu fiscal. Cuvantul de ordine este consolidarea fiscala, o necesitate acuta de a creste veniturile publice. Acest lucru are nevoie de o vointa politica puternica, daca este vorba de a incepe asanarea deficitului bugetar plecand de la o estimare a acestuia de 8,6-9,4% din PIB, conform raportului Consiliului Fiscal. A mentine a aceasta vointa politica fragmentata nu poate fi continuata, pentru ca incordarea ei este depasita de incordarea fiscala a tarii care urmeaza a fi gestionata, indiferent de ce guvern va urma.