Agenda Constructiilor
Vineri, 13 Decembrie 2024
Home - Stiri - Sustenabilitate - Pro-nZEB, un catalizator al miscarii romanesti de eficientizare energetica
Pro-nZEB, un catalizator al miscarii romanesti de eficientizare energetica
Sustenabilitate & CSR Publicat de Ovidiu Stefanescu 04 Nov 2024 06:15
Piata produselor pentru cladiri NZEB si constructii eficiente energetic s-a dezvoltat semnificativ in ultimii ani, datorita cresterii cererii, la randul ei sprijinita prin actiunile de educare, constientizare si popularizare derulate de organizatii precum Clusterul Pro-nZEB, dar si de alti parteneri institutionali sau din mediul economic. Horia Petran, presedintele Clusterului Pro-nZEB si unul dintre primii experti NZEB ai Romaniei, aseamana constructiile NZEB cu un joc de puzzle: "are nevoie de piesele potrivite, aranjate in mod adecvat". Aceste "piese" sunt disponibile pe piata, iar multe dintre ele sunt caracterizate de performante foarte ridicate. Potrivit specialistului, comparativ cu 5-10 ani in urma, procurarea acestor tehnologii sau produse se poate face la preturi mai mici si cu durate de timp de asteptare mai reduse. In acest context, devine critica necesitatea calificarii personalului din constructii, atat din proiectare, cat si din executie, pentru a asigura prevederea "pieselor" adecvate in faza de proiectare, precum si calitatea punerii in opera a acestora.
Din perspectiva costurilor, Horia Petran spune ca este necesara schimbarea de paradigma de la decizia investitionala luata (aproape) exclusiv in functie de costurile initiale ("construiesc de cati bani am" sau reducerea discretionara a costurilor de investitie initiale - "e prea scump") la analiza costurilor totale pe durata de utilizare a cladirii tinand seama de investitia pe termen lung care se face prin construirea unei cladiri. Odata optimizata din punct de vedere al fezabilitatii economice, investitia poate fi acoperita prin instrumente de finantare care trebuie sa fie flexibile, stimulative si complementare, care sa combine finantarile prin grant (nerambursabile) cu contributia proprie a beneficiarului/ investitorului, inclusiv credite ipotecare dedicate cu conditii atractive (astfel incat rata de returnare a imprumutului sa fie mai mica decat economia din consumul de energie fata de o situatie de referinta).
Horia Petran se refera, in cele ce urmeaza, la stadiul implementarii conceptului NZEB in Romania si la proiectele derulate in sprijinul acestuia. 
 
- Ce s-a schimbat pe piata de constructii odata cu intrarea in vigoare a directivelor pentru constructii NZEB? Ce concluzii puteti trage dupa aproape 4 ani de la intrarea in vigoare a acestora? 
- Schimbarea exista in piata, dar aceasta nu s-a intamplat imediat dupa intrarea in vigoare a prevederilor legale cu privire la NZEB; piata ar fi trebuit sa fie pregatita cu ani in urma si nu a fost. Desi termenele de intrare in vigoare a obligatiilor NZEB erau cunoscute inca din 2013 (de la prima modificare a Legii nr. 372/2005 pentru transpunerea directivei 2010/31/UE) si tinand seama de modificarile ulterioare si de actele normative emise in aplicarea legii, o serie de activitati necesare au fost intarziate. Printre acestea pot fi mentionate revizuirea metodologiei de calcul (care a durat mai bine de 6 ani), formarea specialistilor implicati in procesul de proiectare si executie si a personalului din constructii in general, comunicarea catre partile interesate si pregatirea autoritatilor publice locale pentru implementare, elaborarea de instrumente practice de aplicare a standardului NZEB. Cu toate acestea, au existat initiative in piata care au facilitat dezvoltarea si pregatirea pietei pentru implementarea NZEB: continuarea activitatilor derulate prin actiunile Train-to-nZEB si Fit-to-nZEB, care au fost finantate prin programul Horizon 2020 al Uniunii Europene, prin actiuni de stimulare a cererii de personal calificat, cum au fost The nZEB Roadshow si nZEB Ready, prin care au fost organizate evenimente de crestere a nivelului de constientizare si networking intre profesionisti, precum si cursuri de perfectionare pentru proiectanti/ specialisti, executanti si factori de decizie. In proiectul BUS4RoBOOST a fost elaborata o foaie de parcurs pentru calificarea fortei de munca din sectorul constructiilor pentru a facilita tranzitia spre cladiri neutre climatic. Popularizarea conceptului NZEB si a tehnologiilor adecvate pentru atingerea acestui standard a contribuit treptat la ridicarea nivelului pietei pentru implementarea noilor cerinte. Dupa aproape 4 ani de la intrarea in vigoare a cerintelor obligatorii NZEB piata este inca in schimbare, dar trebuie sa evolueze in continuare pentru a permite aplicarea conceptului de "cladire cu emisii zero" in exploatare - viitorul standard pentru cladiri noi.
 
- Care sunt cele mai mari probleme identificate in implementarea normelor NZEB pe piata, in acest moment? In ce masura se respecta legislatia in proiectare, constructie si auditare energetica a cladirilor?
- Legislatia a inceput sa se aplice, dar exista inca probleme in implementare si tendinta comuna este mai degraba de a exploata scaparile sau portitele din actele normative decat gasirea unor solutii corecte de indeplinire a indicatorilor de performanta ceruti. Una din problemele majore este reprezentata de neintelegerea suficienta a conceptului NZEB si a modalitatilor prin care se poate atinge standardul prin potrivirea adecvata a produselor si tehnologiilor relevante. Daca in ceea ce priveste termoizolatia si ferestrele termoizolante in proiectele curente se prevad produse cu performante din ce in ce mai ridicate, concepte precum etanseitatea la aer a anvelopei sau minimizarea puntilor termice, precum si tehnologii ca sistemele de ventilare mecanica cu recuperarea caldurii nu sunt inca foarte populare, desi impactul lor in atingerea standardului de performanta NZEB este esential. Metodologia de calcul MC001-2022 prevede in mod explicit aceste aspecte, dar se pare ca exista o latenta ridicata in intelegerea si aplicarea practica a acestora.
Legislatia este inca neclara pentru o parte din proiectanti sau auditori energetici si prezinta necorelari critice intre cadrul privind calitatea in constructii, cel pentru autorizarea lucrarilor de constructii si cerintele de performanta energetica. Mai mult, ultima modificare, din luna iulie, a Legii nr. 372/2005, prin care a fost modificata definitia cladirii cu consum de energie aproape egal cu zero, a generat un val de nemultumiri imediat dupa publicare si risca sa blocheze sau sa duca in derizoriu activitatea auditorilor energetici pentru cladiri. In acest sens, este absolut necesara corectarea de urgenta a acestei erori, fara a astepta modificarea legii prin transpunerea noii directive 2024/1275/EU (EPBD).
 
- Ce abordare ar trebui sa aiba autoritatile (centrale/ locale) in problematica eficientei energetice? Ce considerati ca ar trebui facut urgent, in acest sens?
- Autoritatile centrale si locale ar trebui sa aiba o abordare concertata pentru a avea o implementare robusta, sanatoasa, reala a conceptului NZEB in Romania - cu imbunatatirea cadrului procedural, integrarea programelor existente si dezvoltarea de instrumente noi de finantare, colaborarea mai buna cu mediul economic si cu asociatiile profesionale, pregatirea specialistilor si a fortei de munca si cresterea capacitatii administratiei publice. In acest context, ghiseele unice de eficienta energetica prevazute prin OUG nr. 92/2024 au un potential foarte ridicat de integrare a programelor, instrumentelor si experientei existente pentru a sprijini atat implementarea standardului actual NZEB, cat si pentru a facilita tranzitia coerenta spre cladirile cu emisii zero (ZEB). Succesul acestor ghisee unice depinde de modul in care se realizeaza conectarea cu specialistii si actorii cheie (furnizori de tehnologii, companii de constructii si servicii, institutii financiare etc.), de cadrul procedural care sa sprijine asigurarea performantelor energetice si de mediu si de comunicarea cu beneficiarii finali. Autoritatile publice ar trebui sa fie un exemplu, prin ridicarea nivelului de performanta cerut la achizitiile din fonduri publice (cladiri noi si renovarea cladirilor existente), prin stimularea cererii de personal calificat (de exemplu, prin includerea in documentatiile de atribuire a unor cerinte cu privire la calificarea personalului din proiectare si executie sau a unor clauze de formare profesionala pentru ofertanti inainte de inceperea lucrarilor), respectiv prin prevederea de cerinte de testare a performantelor (de exemplu, test de etanseitate la aer a cladirii cu usa suflanta si inspectie termografica la terminarea lucrarilor). Sunt, in continuare, necesare ghiduri specializate pentru autoritatile publice, comunicarea exemplelor de bune practici, organizarea de cursuri de pregatire si alte activitati de crestere a capacitatii administrative la nivel local.
 
- In ce activitati/ programe va implicati, in prezent, si ce obiective aveti stabilite pe termen mediu si lung?
- Atat in cadrul INCD URBAN-INCERC, cat si impreuna cu ceilalti membri ai Clusterului Pro-nZEB, suntem in continuare implicati in actiuni si proiecte europene care urmaresc pregatirea pietei la nivel national pentru implementarea NZEB in sprijinul asigurarii tranzitiei spre ZEB si sustenabilitate in constructii. Proiectele aflate in derulare acum continua eforturile anterioare si rezultatele obtinute prin nZEB Roadshow ("Saptamana nZEB") si nZEB Ready (actiuni de constientizare si dezvoltarea de cursuri de specializare nZEB), respectiv iBRoad2EPC (includerea de elemente ale pasaportului de renovare in certificatul de performanta energetica) prin dezvoltarea de activitati pentru stimularea utilizarii de personal calificat in constructii (implementarea foii de parcurs BUS4RoBOOST), prin continuarea evenimentelor de tip "Zilele nZEB", prin dezvoltarea de continut VR (realitate virtuala) pentru aplicatii practice in cursurile de formare pentru NZEB in proiectul DiVIRTUE (LIFE), prin sprijinirea implementarii finantarii inteligente a investitiilor in eficienta energetica in cadrul proiectului SMAFIN Expanded (LIFE) si prin proiectul ReBORN (EUKI), care abordeaza eficienta energetica si dezvoltarea durabila in constructii, concentrandu-se pe valorificarea resurselor naturale ale zonelor umede in special utilizarea biomasei, ca material neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiTotalEnergiesRAWLPLUGALLBIMSISECAMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
theda mar
CDS
BogArt
SSAB
konsent
strabag nivel 1
AED
EURO BUILD
ELECTROGRUP
EDIT-Structural
quadratum
leviatan
VEGO
MAKITA
ERBASU CONSTRUCT
noark
Ubitech
CONCEPT STRUCTURE
concelex
DRS
rigips
SIGM
Acvatot 2019
Arduro

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<