Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - 2021, anul schemelor de ajutor de stat: conditii relaxate si finantari nerambursabile
2021, anul schemelor de ajutor de stat: conditii relaxate si finantari nerambursabile
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Elena Icleanu 22 Apr 2021 14:02
In prezent, companiile pot accesa finantari nerambursabile prin doua scheme de ajutor de stat - schema 807/2014 pentru investitii in productie si schema 332/2014 pentru investitii in crearea de locuri de munca. Ambele au fost modificate, iar conditiile de accesare au fost relaxate la finalul anului trecut. Ca praguri minime, schema 807/2014 vizeaza proiecte de investitii de minimum un milion de euro, in timp ce schema 332/2014 impune un nivel minim de 100 de locuri de munca create, unde ajutorul de stat poate finanta pana la 50% din cheltuielile salariale.
"Ajutoarele de stat pot juca un rol hotarator in procesul de redresare economica si, ulterior, in cel de relansare, furnizand, pe de-o parte, necesarul de lichiditati pentru dezvoltarea si extinderea companiilor, si, pe de alta, venituri suplimentare autoritatilor, ca rezultat al implementarii proiectelor. Mesajul meu catre companii este sa foloseasca schemele de ajutor de stat. Inca se mai poate aplica pentru ajutor de stat pana in 2023, iar conditiile de accesare au fost flexibilizate. In plus, ne aflam intr-unul dintre cele mai prielnice momente pentru accesarea de fonduri nerambursabile: din toamna, nivelul de finantare oferit de stat ar putea sa scada ca urmare a noilor conditii economice si a regulilor europene", a declarat Mihaela Mitroi (foto), Partener, Asistenta Fiscala si Juridica, EY Romania, lider al activitatii de consultanta fiscala si juridica in clusterul de Sud al regiunii EY Europa Centrala si de Sud-Est si Asia Centrala (CESA), in cadrul seminarului EY "Scheme de ajutor de stat pentru investitii in active sau capital uman".
In cazul schemei 807/2014, principalele modificari aduse vizeaza imbunatatiri precum introducerea posibilitatii extinderii perioadei de mentinere a investitiei cu pana la maximum 2 ani, in vederea indeplinirii mentiunilor speciale din acordul de finantare, eliminarea modalitatii de stabilire a cheltuielilor eligibile din categoria constructii pe baza standardului de cost, majorarea termenului pentru demararea investitiei de la 4 la 6 luni si multe altele.
In ceea ce priveste cea de-a doua schema, 332/2014, cele mai importante modificari s-au referit la cresterea numarului minim de noi locuri de munca ce trebuie create - de la 10 la 100, eliminarea restrictiei privind un anumit numar de lucratori defavorizati ce trebuie angajati, eliminarea plafonului maxim al ajutorului de stat acordat pentru un loc de munca (nu se mai face raportarea la salariul mediu brut pe economie), modificarea listei sectoarelor de activitate pentru care nu se acorda ajutoare de stat (de exemplu, sectorul de telecomunicatii, hotelier si de restaurante excluse din aceasta lista devin acum eligibile in baza acestei scheme), eliminarea selectiei pe baza de punctaj. 
"Aceste schemele de ajutor de stat sunt surse de finantare nerambursabile, care se pot combina foarte bine cu imprumuturile bancare, mai ales ca relaxarea permite ca dovada existentei co-finantarii sa fie demonstrata ulterior obtinerii acordului", a punctat Mihaela Mitroi. Cu atat mai mult, a completat partenerul EY, cu cat este posibil ca intensitatea ajutorului de stat, care acum variaza intre 10% pentru zona Bucuresti, 35% in Ilfov si in regiunea de Vest a tarii (Timisoara, Arad, Caransebes, Hunedoara) si 50% in restul tarii, sa scada in functie de dezvoltarea economica a zonelor si de noile plafoane de intensitate ce vor fi aprobate de autoritatile europene. Astfel, este posibil ca, de pilda, regiunea Bucuresti-Ilfov sa fie exclusa, iar alte regiuni sa primeasca o intensitate mai mica. Scaderea intensitatii ajutorului de stat conduce aproape automat la scaderea valorii ajutorului de stat, care se calculeaza in functie de acest indice de intensitate si cheltuielile eligibile realizate de catre contribuabili.
In privinta realizarii unui plan corect de afaceri, care sa vina in completarea documentatiei depuse, Ileana Gutu, Partener Asociat, Strategie si Tranzactii, EY Romania, a subliniat faptul ca: "Planul de afaceri din cadrul unui proces de finantare nu trebuie neglijat de investitori, pentru ca el se constituie intr-un angajament fata de statul roman. Mai ales ca, in urma reviziei Ghidului Solicitantului din august 2020, anumite cerinte specifice planului de afaceri (i.e. indicatori financiari, demonstrarea efectului stimulativ) au fost simplificate semnificativ".
In prezent, si plata ajutorului de stat este mai facila si mai rapida. "Pentru H.G. nr. 807/2014 plata se efectueaza in termen de 15 zile lucratoare de la data la care cererea de plata a ajutorului de stat este completa. Investitorii trebuie doar sa se asigure ca nu au debite restante la bugetul de stat", a mentionat Andreea Cosmanescu, Tax Senior Manager, EY Romania.
Mai bine de 706 milioane de euro au fost acordati, de-a lungul anului trecut, in proiecte cu impact major in economie prin intermediul schemelor de ajutor de stat, ce au presupus realizarea unor investitii in valoare de aproape 2 miliarde de euro si au condus la crearea a 14.099 de locuri de munca, dupa cum arata cele mai recente informatii furnizate de Ministerul de Finante.
Pentru 2021, in bugetul statului este prevazuta o finantare de peste 200 de milioane de euro, insa Ministerul Finantelor intentioneaza sa majoreze aceasta suma si sa asigure resursele financiare si pentru anii urmatori. In plus, incepand cu 14 aprilie, agentii economici pot depune online documentatia pentru obtinerea finantarii prin schemele de ajutor de stat. In acest fel, se va putea crea si o baza de date utila in urmarirea procesului de a aprobare a schemelor, dar si in monitorizarea obligatiilor investitorilor.
O alta noutate anuntata de Ministerul de Finante ar fi aceea ca autoritatile au in vedere stimularea acelor proiecte de investitii care au o componenta de protectie a mediului sau de valorificare a activitatii de cercetare-dezvoltare, dar si a investitiilor cu un grad mare de automatizare sau de utilizare a tehnologiilor.
***
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 298.000 de angajati in peste 700 de birouri in 150 de tari si venituri de aproximativ 37,2 miliarde USD in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2020. Reteaua este integrata la nivel global.
Prezenta in Romania din anul 1992, EY este lider pe piata serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajati din Romania si Republica Moldova furnizeaza servicii integrate de audit, asistenta fiscala, juridica, strategie si tranzactii, consultanta catre companii multinationale si locale. Compania are birouri in Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Chisinau.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergieshiltiSISECAMABONARE REVISTERAWLPLUGALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
SIGM
MAKITA
strabag nivel 1
EDIT-Structural
SSAB
VEGO
theda mar
Ubitech
EURO BUILD
DRS
concelex
Arduro
Acvatot 2019
rigips
CDS
ERBASU CONSTRUCT
BogArt
leviatan
AED
quadratum
GEWISS
noark
CONCEPT STRUCTURE
ELECTROGRUP
konsent

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<