Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - ACCA: Opt din zece manageri estimeaza scaderi financiare in anul 2020
ACCA: Opt din zece manageri estimeaza scaderi financiare in anul 2020
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 17 Apr 2020 11:27
Directorii financiari din companii mari sau mici, active in domeniul public si privat, isi exprima ingrijorarea privind efectele Covid-19 asupra personalului, productivitatii si a fluxului de numerar, potrivit unui studiu realizat de ACCA - Association of Chartered Certified Accountants pe un esantion de 10.000 de profesionisti.
Scaderea fluxului de numerar va avea un impact puternic asupra companiilor, afectand viabilitatea acestora. Autoritatile din multe tari de pe glob au anuntat in acest sens pachete financiare de sprijin pentru companii. Cu toate acestea, directorii financiari care au participat la studiul ACCA sunt rezervati in a afirma daca acestea vor avea o contributie majora. Opt din zece lideri de business iau in calcul o scadere a veniturilor si profitului.
"Datele colectate global confirma faptul ca raspandirea Covid-19 va afecta serios majoritatea domeniilor de activitate, indiferent de marimea companiilor, regiunea sau tarile in care acestea activeaza. Principala problema in mediul de business este reprezentata de lipsa de predictibilitate care nu permite o organizare clara, reactii si estimari corecte.
Chiar daca aceasta perioada este foarte dificila, trebuie sa ne uitam si la oportunitati si sa luam in calcul orice optiuni pentru a permite companiilor mari sau mici sa supravietuiasca", a declarat Jamie Lyon, Director Business Management, Cercetari Profesioniste - ACCA.
Studiul ACCA a fost realizat pentru a intelege cum sunt afectate afacerile din intreaga lume din perspectiva membrilor ACCA - specialisti in finante, activi intr-o varietate ampla de companii si organizatii din intreaga lume.
Rezultatele creeaza o imagine de ansamblu a implicatiilor pe termen mediu, evidentiind, in egala masura, masurile luate sau planuite de companii pentru atenuarea daunelor. De asemenea, studiul prezinta si lectii pe care mediul de business le poate invata din aceasta pandemie.
"Concluziile pentru respondentii din Europa Centrala si de Est, inclusiv un grup de 74 de experti financiari din Romania, arata ca primele trei probleme care afecteaza intreprinderile si liderii in acest moment de incercare sunt: productivitatea angajatilor, comenzile scazute si fluxul de numerar. Doar 46% dintre liderii afacerilor au reusit sa isi schimbe bugetele si previziunile financiare pentru anul acesta, iar, dintre acestia, 80% prognozeaza o scadere in 2020, comparativ cu anul trecut", afirma Andreia Stanciu, director ACCA pentru Europa de Sud-Est.
ACCA recomanda companiilor si organizatiilor sa apeleze acum la strategiile clasice de actiune in perioade de criza. Importante sunt trei elemente cheie:
Actionati si raspundeti sustenabil, gandind pe termen lung, acordand atentie deosebita angajatilor si actionarilor;
Analizati informatiile colectate din diverse surse si identificati ce va poate ajuta in securizarea afacerii;
Anticipati impactul asupra propriei afaceri si tendintele care se contureaza.
Jamie Lyon, cel care a condus aceasta cercetare afirma: "Toti suntem afectati, dar studiul arata ca organizatiile si companiile mici au cel mai mult de suferit. Identificarea unor surse de finantare si echilibrarea fluxului de numerar sunt preocupari comune in lumea de business, dar pentru companiile mici aceste sarcini se dovedesc mult mai dificile, patru din zece companii mici chestionate afirmand ca nu au un plan de asigurare a continuitatii afacerii".
"Peste noapte, piata muncii s-a schimbat. Pe termen scurt, liderii se vor confrunta cu un mediu de lucru dificil, o productivitate si un nivel de implicare al angajatilor scazut, la acestea adaugandu-se elemente ca scaderea drastica a cererii, problemele in relatia cu furnizorii, mobilitatea scazuta, intarzieri in lansarea unor produse sau servicii, stoparea unor investitii si asa mai departe", adauga directorul ACCA.
"Toate aceste aspecte sunt interconectate si afecteaza stabilitatea financiara a unei companii. Este incurajator sa vedem, insa, in acest context, angajamentul multor organizatii de a sustine si proteja in primul rand sanatatea si interesele angajatilor, clientilor si a actionarilor", incheie Jamie Lyon.
Principalele rezultate ale studiului:
- 57% - Productivitatea angajatilor este afectata negativ
- 37% - Probleme cu fluxul de numerar
- 29% - Clientii au amanat sau redus achizitiile in zone afectate de virus
- 24% - Clientii au amanat sau redus achizitiile, pe fondul unor probleme ale companiilor in relatia cu furnizorii
- 24% - Au amanat lansarea unor produse sau servicii
- 21% - Au blocat procesul de angajare
- Doar 53% dintre organizatii si-au putut adapta estimarile financiare la situatia curenta, avand in vedere mediul intr-o continua schimbare si durata starii de urgenta impusa de pandemie, toate acestea contribuind la un nivel ridicat de nesiguranta in mediul de business.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiABONARE REVISTERAWLPLUGALLBIMTotalEnergiesSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
noark
ELECTROGRUP
quadratum
ERBASU CONSTRUCT
konsent
leviatan
Arduro
Acvatot 2019
strabag nivel 1
VEGO
SIGM
EDIT-Structural
CONCEPT STRUCTURE
CDS
AED
theda mar
MAKITA
Ubitech
GEWISS
SSAB
DRS
BogArt
EURO BUILD
concelex

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<