Escaladarea razboiului comercial dintre Statele Unite si China a atins un punct critic, amenintand sa perturbe grav comertul mondial. Tarifele reciproce de peste 100% determina ca schimburile comerciale dintre cei doi giganti economici sa fie prohibitiv de costisitoare. Riscul de recesiune, atat pentru economia SUA, cat si pentru economia mondiala, a crescut semnificativ. 

 

Razboiul comercial dintre Statele Unite si China a atins niveluri fara precedent. Dupa ce presedintele Donald Trump a anuntat tarife vamale pe scara larga pe 2 aprilie, China a ripostat cu masuri similare. In decurs de o saptamana, ambele tari si-au impus reciproc tarife suplimentare de 125% la importuri. Printre produsele afectate se numara produse fabricate in China, cum ar fi imbracaminte si jucarii, precum si exporturi americane, cum ar fi produse agricole si echipamente de inalta tehnologie.

 

Potrivit lui Donald Trump costul pe termen scurt al tarifelor este foarte scazut in comparatie cu beneficiile pe termen lung. El le vede ca pe un mijloc de finantare a reducerilor fiscale, de reducere a deficitului comercial al SUA si de atragere a capitalului strain pentru relocarea productiei manufacturiere. Ruperea relatiilor comerciale cu o economie excedentara precum China se inscrie perfect in aceasta logica. Riscul unei prabusiri a schimburilor comerciale dintre SUA si restul lumii nu este o preocupare pentru Donald Trump conform caruia comertul mondial exista doar in beneficiul SUA. In plus, este putin probabil ca administratia sa sa isi incetineasca deciziile comerciale si nu se vad (inca) suficiente semne ca Congresul este pregatit sa isi recapete autoritatea asupra tarifelor.

 

 

In ciuda progreselor inregistrate in decuplare, comertul dintre Statele Unite si China ramane un pilon central al economiei mondiale. O prabusire a importurilor cauzata de tarife ar duce la o crestere dramatica a preturilor produselor fabricate sau ar face ca anumite produse importate sa devina complet neprofitabile, provocand disparitia lor de pe piata americana. Intreruperea lanturilor de aprovizionare ar putea afecta sectoare-cheie precum cel auto, chimic si electronic. Inflatia ar putea atinge 4% pana la sfarsitul anului, iar somajul ar putea urca la 5-6%, aruncand economia SUA in recesiune.

 

Un scenariu mai grav ar fi o pierdere a increderii in guvernanta SUA, care ar putea declansa o iesire sustinuta de capital si o criza a balantei de plati. Ultimii indicatori merg in aceasta directie si fac acest scenariu din ce in ce mai probabil. Incepand cu 2 aprilie, dolarul american a scazut de la 0,93 la 0,88 fata de euro, iar randamentele titlurilor de Trezorerie au crescut cu 50 de puncte de baza. De la inceputul anului, indicele S&P 500 a pierdut 7,6% din valoarea sa. Toate acestea sunt semne ale unei posibile iesiri a capitalului din tara.

 

 

Pentru China, socul tarifar ar putea fi partial compensat prin masuri interne de stimulare. Vanzarile interne reprezinta inca 81% din cifra de afaceri a intreprinderilor industriale, in timp ce exporturile directe catre Statele Unite reprezinta doar 2,7%. Prin urmare, piata interna ramane un pilon esential, iar guvernul chinez (la urmatoarea reuniune a Politburo de la sfarsitul lunii aprilie) ar putea intensifica subventiile si masurile de sprijin pentru IMM-urile si exportatorii afectati. Cu toate acestea, incertitudinile externe persistente ar putea slabi impactul acestor masuri, deoarece intreprinderile si consumatorii raman prudenti in ceea ce priveste investitiile si imprumuturile, chiar si la costuri mai mici.

 

Escaladarea razboiului comercial dintre Statele Unite si China ar putea forta partenerii ambelor economii sa isi revizuiasca strategiile comerciale si sa aleaga intre protejarea industriilor lor nationale sau alinierea la politica SUA pentru a beneficia de tarife mai mici. Aceasta din urma optiune ar conduce in mod inevitabil la o reducere a activitatilor de redirectionare (prin ASEAN, de exemplu) menite sa eludeze tarifele. Pentru a contracara aceasta situatie, Beijingul ar putea incerca sa isi imbunatateasca relatiile cu economiile orientate spre export care sunt mai inclinate sa apere multilateralismul (Japonia, Asia de Sud-Est si Europa). Desi aceasta strategie pare plauzibila avand in vedere incertitudinile legate de politica tarifara a SUA, China ar trebui mai intai sa calmeze temerile partenerilor sai comerciali cu privire la presupusul dumping, eventual prin impunerea unor cote de export sau a unor preturi minime.