Data de 31 august 2020 este primul termen in ceea ce priveste raportarea in Uniunea Europeana (UE) in conformitate cu DAC6 - Directiva europeana care impune contribuabililor sau intermediarilor sa raporteze, in scop fiscal, anumite tranzactii transfrontaliere. Desi acest termen a fost amanat cu sase luni in majoritatea statelor europene in contextul pandemiei de Covid-19, inclusiv in Romania, data limita de raportare a tranzactiilor „istorice”, incheiate in perioada 25 iunie 2018 - 30 iunie 2020, a ramas 31 august 2020 in state precum Austria, Germania, Finlanda si, in anumite cazuri, Polonia, jurisdictii in care se afla parteneri comerciali importanti ai multor societati din Romania. Aceasta inseamna, ca incepand din 31 august, inclusiv tranzactii care implica societati comerciale din Romania vor fi raportate catre autoritatile fiscale din diverse state membre UE. 

Pentru mediul de afaceri din Romania, amanarea termenelor de raportare este binevenita, intrucat, in contextul incert al anului 2020, putini contribuabili au reusit sa finalizeze analiza tranzactiilor prin prisma DAC6.

 

Macroeconomic vorbind, este unanim acceptat faptul ca schimbul automat de informatii in domeniul fiscal intre statele membre UE este esential in atingerea obiectivului de a asigura o impozitare echitabila, mai exact impozitarea profiturilor in jurisdictiile in care este generata valoarea fiscala. 

Insa, desi schimbul automat de informatii este deja in vigoare in mai multe arii de cativa ani (raportarile efectuate de banci pentru veniturile din dobanzi, raportarile de tipul „Country-by-Country” pentru tranzactiile intra-grup, raportarea solutiilor fiscale anticipate transfrontaliere etc.), extinderea schimbului de informatii asupra tranzactiilor cu risc fiscal capata alte dimensiuni prin prisma continutului si modului de raportare. Practic, tranzactiile cu risc fiscal trebuie autoevaluate pe baza unor semne distinctive, insa acestea sunt formulate de o maniera generala, astfel ca, in anumite circumstante, poate fi adusa in sfera de raportare orice tranzactie internationala.

Pentru contribuabilii romani, implicatiile pot fi multiple, in primul rand din cauza faptului ca este de asteptat ca, odata raportata o tranzactie internationala conform DAC6, profilul de risc al respectivului contribuabil sa creasca, iar in cadrul unei inspectii fiscale, tranzactia in cauza sa fie verificata cu prioritate, chiar daca aceasta este una cat se poate de valida si fundamentata din punct de vedere economic si comercial.

In acest context, una dintre marile provocari in aplicarea DAC6 este aceea de a evita raportarea excesiva, din considerente de prudenta. Avand in vedere caracterul general si, uneori, subiectiv in ceea ce priveste evaluarea semnelor distinctive, poate exista tentatia ca, atunci cand exista dubii cu privire la caracterul raportabil al unei tranzactii, respectiva tranzactie sa fie totusi raportata pentru a evita amenda pentru neconformare. Insa, in acest caz, prudenta poate avea efecte adverse pentru contribuabil, pentru ca va crea prezumtia ca tranzactia raportata chiar prezinta risc fiscal, aspect dificil de invalidat ulterior, in cazul unei inspectii fiscale, si care poate avea consecinte nedorite (refuzarea unor beneficii fiscale, neaplicarea conventiilor de evitare a dublei impuneri, imposibilitatea de a beneficia de neutralitate fiscala in cadrul reorganizarilor, nedeductibilitatea unor cheltuieli etc.).

Asadar, este nevoie de precautie in identificarea tranzactiilor raportabile pentru ca, pe de o parte, raportarea excesiva poate expune contribuabilii unor riscuri de investigatii si ajustari fiscale din partea autoritatilor. Pe de alta parte, neidentificarea si neraportarea acestora la timp poate atrage amenzi de pana la 100.000 lei pe tranzactie (una dintre cele mai mari amenzi prevazute de Codul de Procedura Fiscala). 

 

Raportarea in baza DAC6 trebuie realizata cu precadere de catre intermediarii din spatiul UE (consultanti fiscali, avocati, banci, societati de servicii de investitii financiare etc.), insa, in lipsa raportarii de catre intermediari, contribuabilul relevant preia aceasta obligatie. 

Totodata, este important de mentionat ca intermediarul care, potrivit legii, este obligat sa pastreze secretul profesional (avocatii, consultantii fiscali, bancile etc.), poate raporta un aranjament transfrontalier pe care il proiecteaza sau la care stie sau ar trebui sa stie ca s-a angajat, prin acordarea de asistenta sau consiliere in implementarea oricarei etape din cadrul acestuia, doar daca obtine acordul scris al contribuabilul relevant.

Astfel, chiar daca ne-am astepta ca intermediarii sa fie cei mai afectati prin prisma raportarilor si a procedurilor de implementare a DAC6 - colectare a informatiilor, obtinerea de aprobari, formarea personalului care este implicat in aranjamente transfrontaliere - , obligatia de raportare care revine contribuabililor relevanti nu trebuie subestimata, acestia avand ei insisi obligatia de raportare ori de cate ori nu exista un intermediar sau acesta nu are obligatia de raportare. De altfel, este de asteptat ca intermediarii care, din prudenta, vor dori raportarea unor tranzactii, sa incerce sa obtina acordul contribuabilului in acest scop, dar sa nu il obtina. In astfel de situatii,  obligatia de raportare ramane la contribuabil. 

 

Provocarea principala consta in efectuarea autoevaluarii unei tranzactii prin prisma celor cinci categorii de semne distinctive prevazute de directiva, care sunt generale si, uneori, dificil de interpretat. In plus, anumite tranzactii trebuie sa treaca si un test al beneficiului principal (care sa demonstreze daca are ca scop principal evitarea taxelor) pentru a se putea considera ca semnul distinctiv este indeplinit. Acest test este unul abstract si subiectiv, dar de el depinde daca aranjamentul este raportat sau nu.

In anumite tari, precum Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord sau Germania, exista clarificari cu privire la interpretarea acestor semne distinctive, dar in Romania ghidul DAC6 inca se lasa asteptat.

Astfel, in momentul de fata, desi ne mai despart doar cateva luni pana la primul termen de raportare din Romania, sunt inca multe aspecte neclare. Dintre acestea, mentionam interpretarea „avantajului fiscal” din cadrul testului beneficiului principal, lista concreta a jurisdictiilor cu regim fiscal preferential, neconcordante intre legislatia nationala si textul directivei in ceea ce priveste anumite semne distinctive etc.. In acest context, contribuabilii fie trebuie sa isi insuseasca cunostinte de specialitate in materie de impozitare internationala, pentru a putea efectua autoevaluarea, fie apeleaza la consultanti fiscali si juridici pentru a se asigura ca respecta regulile impuse de DAC6.

La toate acestea se adauga si dimensiunea analizei si presiunea timpului, intrucat DAC6 se aplica aranjamentelor transfrontaliere „istorice” derulate intre 25 iunie 2018 si 30 iunie 2020 (cu termen de raportare 28 februarie 2021), urmand ca raportarea DAC6 sa se alature raportarilor fiscale recurente ale agentilor economici. Pentru tranzactiile desfasurate dupa 1 iulie 2020, raportarea se face in termen de 30 de zile, care va curge de la 1 ianuarie 2021. Astfel, este oportuna efectuarea analizelor si implementarea procedurilor DAC6 pana cel tarziu la finalul anului 2020, prima potentiala raportare fiind la finalul lunii ianuarie 2021.

 

In concluzie, strategia UE de a se ajunge la un sistem de impozitare echitabila continua, poate si mai intens acum, in virtutea eforturilor de a asigura finantarea necesara refacerii economiilor statelor membre afectate de pandemie. In acest context, efectuarea analizei si implementarea procedurii DAC6 ar trebui sa devina o prioritate pentru orice societate care deruleaza tranzactii internationale semnificative, intrucat procesul de analiza si conformare poate dura si cateva saptamani.