Prima reactie a majoritatii oamenilor de afaceri la schimbarea brusca din ultimele luni a fost incercarea de activare la nivel contractual a unor mecanisme de forta - incetarea contractului, suspendarea obligatiilor, invocarea de exceptii si clauze care erau considerate aproape teoretice sau care aveau in vedere initial alte situatii de fapt (vorbim aici, desigur, despre clauzele de forta majora).

Bineinteles, o astfel de atitudine nu poate atrage decat o reactie de sens contrar din partea celeilalte parti la contract, intr-o incercare permanenta si energica de rebalansare a contractului si redistribuire a riscului contractual. 

In cautarea unui nou (dez)echilibru contractual nu trebuie sa omitem faptul ca activarea in aceasta perioada a oricarui mecanism contractual sau legal (fie el forta majora, incetare sau aplicarea impreviziunii) poate, la un moment ulterior, face obiectul cenzurii instantelor de judecata. 

 

Experienta practica tinde sa sugereze ca abordarile prea efervescente la nivel contractual nu protejeaza nici interesele partilor dar nici siguranta circuitului civil sau a cadrului economic.

Daca pana acum puterea comerciala a partilor se traducea in clauze cat mai agresive la nivel contractual in favoarea uneia sau alteia dintre parti, acest comportament trebuie regandit in urmatoarea perioada. Castigul uneia sau alteia dintre parti poate veni chiar din supravietuirea contractului in aceste conditii dificile, nu doar din incetarea lui imediata (eventual, si cu penalitati excesive).

In dreptul englez, care in domeniul dreptului afacerilor este de multe ori o referinta ce trebuie avuta in vedere, a inceput sa se contureze o teorie a relaxarii si flexibilizarii contractuale, astfel incat partea in dificultate sa beneficieze de o zona neutra, care sa ii permita fie o redresare, fie o reevaluare a modalitatii in care aceasta isi poate executa pe viitor obligatiile asumate.

 

Analiza flexibilizarii contractelor trebuie pornita de la nivel macro si continuata la nivel micro. Astfel, contractele (existente sau viitoare) ar putea suferi modificari, dupa cum urmeaza: 

Oricare dintre propunerile de mai sus poate fi implementata atat in contracte aflate in curs de derulare (fie cu titlu permanent, fie cu titlu exceptional, pe o perioada determinata), sau poate servi drept baza pentru redactarea contractelor viitoare.

Flexibilitatea contractuala si acordarea beneficiului redresarii cocontractantului aflat in dificultate nu trebuie confundate cu o pasivitate contractuala. Creditorul obligatiei a carei executare a devenit dificil de executat trebuie sa actioneze cu suficienta prudenta astfel incat drepturile sale sa nu fie afectate. 

 

In acest sens, posibilitatile sunt suficiente si variaza in intensitate - de la acte ale creditorului de intrerupere a prescriptiei (e.g., notificari sau orice alta corespondenta purtata intre parti) pana la mecanisme mai complexe, de tipul acordurilor standstill. 

Analiza unui contract nu este mai niciodata singulara, ci trebuie corelata cu restul obligatiilor juridice create in jurul acestuia. In aceste conditii, flexibilizarea unui anumit contract are o utilitate redusa daca ea nu este corelata cu implementarea unor reguli similare in tot lantul contractual care sunt in legatura cu acesta.

Ca intotdeauna, cele mai adecvate solutii au inspiratie in mecanisme bine-cunoscute si accesibile noua. Schimbarea (chiar si in contracte) incepe cu pasi marunti si inovatia este, de cele mai multe ori, inspirata din lucruri preexistente.