Societatile folosite in scopuri de planificare fiscala agresiva, care conduce la minimizarea bazei de impozitare si, deci, la reducerea taxelor datorate, sau la schimbarea jurisdictiei de impunere, prin pastrarea activitatii operationale si generarea profiturilor intr-o tara, dar impozitarea lor si plata taxelor in alta tara, sunt vizate de directiva cunoscuta drept ATAD III, cu implementarea propusa incepand cu 1 ianuarie 2024.

Este vorba de o noua initiativa a Comisiei Europene care a emis o forma preliminara a acestei directive, la finalul anului trecut, si prin care ar urma sa introduca un test pentru identificarea entitatilor fara substanta economica, “Shell Companies”, care nu desfasoara de fapt nicio activitate economica. Aceasta forma preliminara aduce amendamente la Directiva 2011/16/EU.

 

Desi la nivelul Uniunii Europene exista deja linii directoare cu privire la reglementarea substantei economice si a descurajarii evitarii impozitarii (e.g. ATAD I, ATAD II, principii generale de prevalenta a economicului asupra juridicului), noua initiativa pune la dispozitie elemente concrete menite sa uniformizeze abordarea autoritatilor fiscale atunci cand este analizata realitatea unei entitati.

O scurta recapitulare a notiunilor de baza: ATAD I introduce un set de reguli ca standard minim de protectie pentru Statele Membre ale Uniunii Europene impotriva evitarii obligatiilor fiscale, in principal amintim: deductibilitatea costurilor indatorarii, reiterarea regulilor generale anti-abuz, reguli specifice aplicabile societatilor straine controlate). Mai departe, ATAD II are rolul de a clarifica tratamentul neuniform al elementelor hibride. Mai exact, clarifica situatiile in care doua jurisdictii implicate intr-o situatie de tratament neuniform ar trebui sa refuze deducerea unei plati care rezulta in neimpozitarea veniturilor, garantand astfel ca impozitele sunt platite acolo unde sunt generate profiturile - de exemplu, exista instrumente de finantare care in tara debitorului genereaza dobanzi care ar reduce profitul si taxele aferente, in timp ce in tara beneficiarului, aceleasi sume incasate reprezinta dividende neimpozabile.

Noile masuri aduse de ATAD III vor stabili standarde de transparenta in ceea ce priveste utilizarea entitatilor paravan, astfel incat utilizarea abuziva a acestora sa fie detectata mai usor de autoritatile fiscale.

Versiunea preliminara a directivei contureaza trei criterii esentiale pe care le denumeste “gateway” si prin care se va determina daca o entitate este susceptibila de a se califica drept entitate fara substanta economica:

- Peste 75 la suta din veniturile entitatii in cei doi ani anteriori implementarii directivei sunt „venituri pasive”. Acestea includ: dobanzi, redevente, dividende si castiguri de capital din cesionarea actiunilor/partilor sociale; venituri din asigurari si din activitati bancare; si venituri din operatiuni de leasing, etc.

Presupunand ca directiva este implementata in 2024, companiile din Romania parte din grupuri multinationale prezente si in tari cu traditie in legislatia holdingurilor (ex. Olanda sau Luxemburg) vor monitoriza veniturile aferente anilor 2022 si 2023 pentru verificarea acestei prime conditii. Deci operatiunile de astazi pot determina viitorul unei societati din Romania ce este parte dintr-un grup de multinationale.

- Entitatea este implicata in principal in activitati transfrontaliere, cu peste 60% din veniturile relevante generate din aceste activitati sau transmise entitatilor straine.

- Entitatea a externalizat administrarea operatiunilor de zi cu zi si luarea deciziilor privind functiile semnificative.

Conform propunerii, daca o entitate “bifeaza” toate cele trei criterii, va trebui sa declare informatii legate de substanta economica in declaratiile sale fiscale. Mai exact, societatea ar urma sa declare aspecte precum: confirmarea detinerii unui cont bancar activ in UE; sediul propriu, cel putin un director local independent sau angajat cu norma intreaga etc. Toate aspectele care ar urma sa fie declarate ar trebui insotite de documente justificative.

Sa luam cazul concret al Romaniei: daca in urma analizei acestor informatii, o societate operationala din Romania ramburseaza un imprumut si dobanda catre o societate de tip trezorerie din grup (ex. Cipru), iar trezoreria este desemnata drept Shell Company, aceasta nu va putea beneficia de prevederile tratatului de evitare a dublei impuneri dintre Cipru si Romania (impozitul cu retinere la sursa la plata dobanzilor nu va mai fi redus de la 16% la 10%) sau de tratamentul fiscal expus in temeiul Directivei privind dobanzile si redeventele (care prevede in anumite conditii scutirea integrala de impozit a dobanzilor). Astfel, statul membru de rezidenta al societatii desemnate drept Shell Company (Cipru, in acest exemplu) fie va refuza emiterea unui certificat de rezidenta fiscala, fie certificatul va fi emis cu rezerve, ceea ce va atrage atentia Romaniei asupra unei probleme fiscale latente.

Avand in vedere prevederile formei preliminare ale Directivei si conditia de monitorizare a veniturilor inregistrate cu doi ani inaintea implementarii, toate grupurile multinationale ar trebui sa demareze cat mai curand un audit intern al functiei fiscale din perspectiva impactului posibil al acestei directive si sa ia masuri de aliniere a fluxului operational cu fluxul decizional.