Agenda Constructiilor
Joi, 25 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - EUROCONSTRUCT: Scadere a ritmului de crestere din constructii in urmatorii 3 ani
EUROCONSTRUCT: Scadere a ritmului de crestere din constructii in urmatorii 3 ani
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Cosmin Dincu 07 Dec 2018 19:24
Datorita unei cresteri simultane a productiei in constructii in 19 tari europene (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elvetia, Marea Britanie, Cehia, Ungaria, Polonia si Slovacia), monitorizate de reteaua de institute de cercetare si organizatii de consultanta Euroconstruct, pentru prima data dupa mai multi ani de fluctuatii, in 2017 s-a inregistrat un nivel maxim al ritmului ascendent, ca volum al lucrarilor (+4,1%), dupa cum se arata in cel mai recent raport al institutiei. Piata constructiilor din cele 19 state ar trebui sa continue sa se majoreze cu +2,8% in 2018, dupa care prognozele indica o ponderare a ratei medii anuale de +1,6% (ca volum), pe parcursul perioadei analizate (2019-2021) sustinuta de evolutia PIB (cu fluctuatii), chiar daca acest indicator va ramane in marje pozitive. Pe termen scurt, dupa cum se arata in raport, increderea in economia europeana, masurata la nivelul gospodariilor populatiei, va atinge un prag maxim in 2018, generand astfel un salt al investitiilor in sectorul constructiilor rezidentiale noi. Din punct de vedere structural, volumul pietei de constructii din 2021 ar ramane cu 15% mai redus fata de nivelul din 2007 pentru cele 19 tari monitorizate de Euroconstruct, insa, daca nu se iau in considerare situatiile extreme din Irlanda, Spania si Portugalia, cota valorica estimata a volumului lucrarilor de constructii va marca o recuperare vizibila, pe seama celorlalte state analizate.
Constructiile rezidentiale – marcate de cresterea volumului lucrarilor de renovare
Diferenta dintre segmentul de piata al cladirilor noi si cel al lucrarilor de renovare a imobilelor s-a ponderat recent, mai ales datorita cresterii volumului lucrarilor la cladirile rezidentiale noi, in anii 2017-2018. Cu toate acestea, majorarea ritmului lucrarilor de renovare ar trebui sa fie mai consistenta incepand din 2019, din cauza incetinirii volumului lucrarilor de constructii rezidentiale noi. In mod progresiv, locuintele colective nou-construite vor deveni preponderente in raport cu cele individuale, ajungand la 58% din total, fata de 42% (pentru imobile rezidentiale unifamiliale) in anul 2021. Din punct de vedere structural, populatia din toate tarile monitorizate de Euroconstruct ar trebui sa continue sa creasca in urmatorii trei ani, dar intr-un ritm mai lent decat in ​​trecut. In pofida acestei dinamici demografice, observam ca majorarea ritmului de formare a gospodariilor nu va fi legata de cresterea numarului de locuinte finalizate, ceea ce va conduce la un dezechilibru intre oferta si cerere in unele tari, cu consecinte asupra preturilor si cu probleme legate de calitatea locuirii. Pe termen scurt, piata rezidentiala va fi in mod clar influentata de dinamica ofertei si de impactul politicilor publice implementate de autoritatile centrale si/sau locale in fiecare stat in parte.
Ritm de crestere de +1,5% pe an al constructiilor nerezidentiale
In raportul Euroconstruct se mai arata ca, in ansamblu, volumul lucrarilor de constructii nerezidentiale (noi si renovari) – sau productia din domeniul constructiilor cu alta destinatie fata de cea de locuinta - se va majora intr-un ritm de cel putin +1,5% pe an, in perioada 2019-2021, in 14 tari din cele 19 monitorizate de organizatie. Dar trebuie remarcat faptul ca lucrarile la imobile de birouri si alte cladiri de interes public vor contribui la reducerea, ca volum, a intregii piete nerezidentiale din Marea Britanie si Germania. Acest lucru se datoreaza, in principal, unor elemente exogene, care tin de modul de alocare a investitiilor prioritare, finantate din bugetul de stat, precum si de efectele anticipate ale fenomenului Brexit. Astfel, pentru segmentul constructiei cladirilor de birouri din Marea Britanie, se preconizeaza o finalizare brusca a actualului trend ascendent.
Din punct de vedere al dinamicii volumului lucrarilor de constructii ingineresti (ingineria civila), dupa un decalaj in ceea ce priveste reluarea trendului ascendent, acest segment ar deveni noua forta motrice a intregii piete in perioada analizata, cu rate de crestere anuale cuprinse intre +2,5% si +5% ca volum, pana in anul 2021. Sectorul ingineriei civile va beneficia in continuare de planurile de modernizare a infrastructurii, concepute de Comisia Europeana, precum si de proiecte nationale ambitioase, care sustin in special reabilitarea drumurilor si cailor ferate, pe fondul unei situatii economice relativ optime pe plan mondial, concluzioneaza expertii Euroconstruct.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMRAWLPLUGABONARE REVISTESISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
MAKITA
concelex
strabag nivel 1
noark
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
siniat
rigips
Ubitech
CDS
viarom
Acvatot 2019
ness project
EDIT-Structural
quadratum
theda mar

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500
top 500
econet
ef-de-n
AICPS_30
ROGBC 2016

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander