Agenda Constructiilor
Joi, 21 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - TESSERACT, singurul studio de arhitectura specializat in domeniul medical in Romania
TESSERACT, singurul studio de arhitectura specializat in domeniul medical in Romania
Arhitectura & Proiectare Publicat de Ovidiu Stefanescu 14 Iun 2024 06:25
Biroul Tesseract reuneste o echipa multidisciplinara de arhitecti care opereaza in trei divizii: arhitectura medicala, arhitectura si animatie 3D. In timp ce arta a fost intotdeauna in ADN-ul companiei, obiectivul curent este acela de a oferi intotdeauna solutii arhitecturale potrivite cu obiectivele de afaceri pe termen lung. Specialistii Tesseract pun un accent deosebit pe deschidere si colaborare, structurandu-si procesele astfel incat sa incurajeze parteneriatele cu clienti din medii diverse. De asemenea, compania incurajeaza munca in echipa si schimbul organic de informatii in cadrul echipei fiecarui proiect. Arh. Raluca Soaita, fondator Tesseract Architecture, coordoneaza activitatea tuturor celor trei divizii, fiind implicata activ in actiunile creative ale biroului. In continuare, arhitecta se refera la aspecte importante ale pietei din Romania, cu accent pe proiectele din sectorul public.
 
- Ce proiecte de constructii de cladiri publice aveti in lucru si in ce stadiu de implementare se afla acestea?
- Anul trecut am inceput mai multe proiecte noi atat pentru sectorul public, cat si pentru beneficiari privati, proiecte care sunt in curs de avizare sau deja finalizate si functionale. In domeniul public, am inceput proiecte mari, precum este Spitalul Judetean Focsani si Institutul pentru Mama si Copilul din Arad. Am demarat mai multe reorganizari de departamente medicale, printre care si blocuri operatorii si am finalizat mai multe studii de fezabilitate pentru cladiri noi de spitale. De asemenea, am finalizat mai multe unitati de urgente din tara, precum si un spital modular ce va fi folosit temporar in cadrul Spitalului de Boli Infectioase de la Constanta si am incheiat si proiectul noului spital de la Marie Curie, realizat de Asociatia Daruieste Viata. In 2023 am lucrat la peste 50 de proiecte, dintre care mai mult de jumatate sunt in executie sau au fost deja puse in functiune. Din punct de vedere al termenelor de executie, nu putem sa ne pronuntam prea devreme asupra spitalelor care nu sunt inca finalizate, pentru ca oricand pot aparea elemente neprevazute din punct de vedere al proiectelor, livrabilelor sau finantarilor care, din pacate, nu stau in controlul nostru. Cu toate acestea, scopul nostru este de a depune toate eforturile pentru a ne finaliza proiectele in timp util.
 
 
- Cum a evoluat activitatea companiei in 2023 si in primele 4 luni din 2024 si ce estimari aveti pentru 2024 si in perspectiva anilor 2025-2027?
- Atat 2023, cat si primele 4 luni ale anului in curs au fost si sunt in continuare solicitante, lucru care nu poate decat sa ne bucure, pentru ca acest lucru inseamna un focus crescut pe imbunatatirea infrastructurii spitalicesti din Romania. Decidentii incep sa inteleaga importanta unui sistem de sanatate modern, care sa vindece in adevaratul sens al cuvantului.
Anul 2024 se arata unul intens din punct de vedere al activitatii, in care speram ca vom intra in faza de executie si in cazul proiectelor publice mai mari, deja autorizate, care asteapta finantare - cum este Spitalul Judetean Sibiu. Am inceput proiectarea si pentru etapa urmatoare a proiectului de la Marie Curie, iar in zona proiectelor private am semnat, spre finalul anului trecut, mai multe contracte pentru clinici cu sali de mici interventii in chirurgie, chirurgie plastica etc. In perspectiva 2025-2027, asteptam cu interes deblocarea diferitelor finantari anuntate in cursul lui 2023 pentru proiectele din domeniul medical, printre care cele selectionate prin PNRR, care s-au miscat greoi, si cele prin POS, care nu sunt lansate nici azi. Speram ca in viitorii ani, aceste finantari vor fi deschise si, astfel, proiectele noastre autorizate vor ajunge si in faze de executie.
De asemenea, din punct de vedere al activitatii noastre, ne dorim ca in urmatorii ani sa dezvoltam mai mult segmentul industrial, care a luat amploare si el pe final de an 2023, cu accent pe sectorul de productie. In acelasi timp, in ultimul an am proiectat si alte tipologii de cladiri, precum birouri, aeroporturi sau chiar cladiri cu functiuni mixte - cum ar fi cele rezidentiale si comerciale. Ne dorim sa dezvoltam treptat aceste directii, mai ales acolo unde se solicita o echipa cu experienta pe proiecte complexe, cu atentia indeosebi focusata pe utilizatorii spatiului.
 
- Cum considerati ca sunt preturile de proiectare in raport cu realitatea pietei, inflatia si volumul de lucru? Cum estimati ca vor evolua preturile de proiectare, in 2024?
- Pentru a intelege preturile de proiectare in raport cu realitatea pietei si cu alti factori economici, este vital sa intelegem toate responsabilitatile si serviciile pe care le livreaza un birou de proiectare. Din acest punct de vedere, Romania se situeaza in spatele pietelor dezvoltate, cu costuri de proiectare mult reduse fata de tot ceea ce inseamna livrabilele si responsabilitatea unui arhitect. In aceeasi directie, este foarte important sa intelegem ca, in momentul in care alegem sa folosim servicii, materiale sau forta de munca mai slab pregatita sau la un cost redus, rezultatul se va reflecta in calitatea constructiei. Acolo unde pretul este foarte redus ar trebui sa ne punem intrebari cu privire la livrabilul final: va fi acesta conform cu toate reglementarile? Va rezulta o constructie solida care sa isi poata obtine toate avizele necesare? Va duce proiectul la o constructie eficienta, fara costuri nenecesare pe perioada de functionare? Altfel spus, un pret redus poate ascunde multe lacune ale echipei care a ofertat sau ale beneficiarului care a alocat bugetul respectiv si care, in timp, poate genera o serie de deficiente. Noi credem ca mentalitatea "se poate si asa" tinde sa ia sfarsit in Romania si multi dintre beneficiari incep sa inteleaga ca se pot confrunta cu consecinte severe, atunci cand subdimensioneaza costul de proiectare.
 
foto: Brandusa Balan
 
- Ce tendinte remarcati in arhitectura si design, pe segmentul cladirilor publice, in aceasta perioada?
- Principalele tendinte pe care le vedem in proiectarea cladirilor publice medicale sunt reprezentate de:
• Designul centrat pe utilizator si pe familii. Acesta se refera la o abordare holistica in amenajarea spatiilor medicale, care pune accentul pe nevoile, confortul si experienta pozitiva a pacientilor si a familiilor lor, dar si a celorlalti utilizatori ai spatiilor. Acest tip de design isi propune sa creeze un mediu care sa promoveze vindecarea, sa reduca stresul si anxietatea asociate cu spitalizarea si sa incurajeze comunicarea si suportul emotional intre pacienti, apartinatori si personalul medical. Astfel, se urmareste nu doar imbunatatirea calitatii ingrijirii medicale, ci si crearea unei atmosfere umane, calde si empatice in cadrul institutiilor medicale.
• Neuroarhitectura (domeniu care exploreaza modul in care designul si arhitectura spatiilor pot influenta sanatatea mentala si bunastarea persoanelor, luand in considerare principiile si descoperirile din neurostiinte). In timp ce prin construirea de cladiri adresam nevoi palpabile, ca nevoia de siguranta sau cea de adapostire, prin arhitectura reusim sa impactam si starea emotionala a utilizatorului constructiilor si sa adresam nevoi emotionale. O cladire poate provoca emotii ca apartenenta, speranta, teama, uimirea, fie daca autorul si-a dorit sau nu acest lucru. Oamenii sunt sensibili la mediile in care traiesc, iar acestea pot crea raspunsuri psihologice si pot induce stari - de bine si de vindecare, iar uneori stari proaste sau chiar boala. Un design centrat pe om, pe utilizator, bazat pe analiza in detaliu si, uneori chiar pe participarea viitorului utilizator in analiza preliminara a nevoilor sau in proiectarea spatiilor - este tot mai des intalnit. De altfel, ne bucuram sa fim poate principalii promotori ai acestei idei in designul medical romanesc. Neurostiinta a luat amploare in ultima perioada, iar elemente ale acesteia au inceput sa fie tot mai des folosite si de catre arhitecti, tocmai pentru a evalua si a genera diferite tipuri de emotii, stari etc. Unul din aceste aspecte, mult discutat si cercetat in ultima perioada si devenit chiar trend, este designul biofilic - apropierea omului de natura. In domeniul medical, designul care se apropie de utilizator si foloseste elemente de neurostiinta pentru a induce stari de bine, de confort, de siguranta - duce la scaderea zilelor de spitalizare si, astfel, la reducerea costurilor spitalelor, intre multe alte beneficii.
• Folosirea de materiale si solutii prietenoase cu mediul, precum si a solutiilor de reducere a consumului de energie sau de productie a energiei. Schimbarile climatice raman o problematica intens dezbatuta de industria noastra. Constructiile continua sa contribuie cu 40% la emisiile globale de dioxid de carbon, iar folosirea de materiale sustenabile si reducerea consumului de energie nu trebuie privite doar ca un trend, ci mai degraba ca o necesitate. In contextul cresterii pretului energiei, arhitectii sunt obligati sa regandeasca strategiile de reducere a consumului energetic si de producere de energie prin solutii alternative. Este momentul ca aceste strategii sa se bazeze pe stiinta si pe interpretarile acesteia si, in acelasi timp, cercetarea realizata in domeniul solutiilor alternative sa fie integrata in domeniul de proiectare, astfel incat aceasta sa se poata realiza customizat pe proiecte.
• Solutii si materiale "smart". Cercetarea intensa din ultima vreme in domeniul solutiilor si materialelor smart a deschis noi perspective. O serie de produse adaptabile au devenit deja intens folosite in designul de interior sau cu alte scopuri: avem caramizi "smart" cu proprietati de absorbtie a umiditatii din aer, beton "smart" cu proprietati de absorbtie a poluantilor din aer si de transformare a lor in saruri, acoperisuri verzi, structuri "smart" - membrane care pot sa preia diferite forme, izolatii "smart", sticla "smart" - care poate sa regleze transparenta sau transferul de raze solare in functie de stimulii din exterior etc. Toate acestea transforma arhitectura cladirilor, facandu-le mai eficiente, mai sustenabile si mai usor de folosit si de adaptat nevoilor utilizatorului. Vorbim despre doua clase de materiale inteligente. O prima clasa care cuprinde materiale ce isi pot schimba microstructura in functie de impulsul de energie la care raspund (materiale mecanocromice, termocromice, fotocromice, cele care isi pot schimba forma, faza si aderenta), si o a doua clasa, care poate transforma energia si care cuprinde materiale piezoelectrice, fotovoltaice, care emit lumina, care memoreaza forma, LED etc. Aceste materiale sunt vedetele de azi (inca in cercetare si, uneori, cu preturi mari) si sigur vor primi atentie maxima in cadrul cercetarii specializate, caci reprezinta viitorul.
• Echipe pluridisciplinare. Selectarea unei echipe pluridisciplinare contribuie la o mai buna integrare a tuturor nevoilor si cerintelor utilizatorilor - identificate anterior definirii conceptului de arhitectura, prin metode specifice de investigatie. Pluridisciplinaritatea este singura optiune pe care o avem ca arhitecti pentru a putea oferi un raspuns complet diferitelor provocari pe care societatea actuala le impune si presupune implicarea mai multor tipuri de specialisti in actul de proiectare - epidemiologi, staff medical, antropologi, sociologi, psihologi etc. Este important sa intelegem obiectivul pe termen lung al unei constructii si toate tipurile de nevoi la care aceasta constructie poate raspunde, prin proiectare responsabila.
 
 
- Ce planuri si obiective de dezvoltare aveti, la nivel de companie, pe termen scurt, mediu si lung?
- Principala noastra linie de business este cea de arhitectura medicala, Tesseract fiind singurul studio de arhitectura local si unul dintre putinele din aceasta regiune a Europei care s-a specializat pe acest domeniu. Proiectam, astfel, spitale publice si private, clinici medicale si alte tipuri de cladiri cu destinatie medicala, ca principal obiect de activitate.
In acelasi timp, proiectam si spatii cu functiune logistica, de productie, administrativa, office, rezidential sau spatii educationale, in functie de solicitarile clientilor. Pentru ca pe segmentul medical suntem foarte bine pozitionati in prezent, acestea sunt noile directii de activitate pe care intentionam sa le dezvoltam in perioada urmatoare. Pe termen mediu si lung, dorim sa ne consolidam expertiza pe toate segmentele adresate, in mod special printr-o atentie deosebita acordata actului de cercetare, de integrare a mai multor discipline in procesul de proiectare (discipline adiacente sau elemente precum arta, de exemplu) si de educare, atat la nivelul stakeholderilor, cat si la nivelul tinerelor generatii de arhitecti cu care lucram. De asemenea, dorim sa extindem expertiza acumulata in noi domenii emergente, care credem ca vor avea o dezvoltare fireasca in perioada urmatoare, precum centrele de tratament paliativ, cladirile si centrele logistice pentru domeniul medical, malluri medicale si altele asemenea.
In ceea ce priveste evolutia cifrelor, studioul Tesseract a crescut exponential in ultimii ani. Volumul proiectelor (calculat in metri patrati de proiectare/ anual) aproape s-a dublat in fiecare an, avem azi o cifra de afaceri de aproximativ 1,5 milioane de euro si o echipa de 20 de arhitecti bine pregatiti, inclusiv specialisti acreditati LEED/ WELL sau cu alte specializari.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiALLBIMABONARE REVISTETotalEnergiesRAWLPLUGSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EDIT-Structural
rigips
MAKITA
DRS
Acvatot 2019
ness project
konsent
leviatan
strabag nivel 1
CDS
viarom
BogArt
ELECTROGRUP
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
SSAB
VEGO
noark
concelex
SIGM
theda mar
Ubitech
quadratum
Arduro

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<