Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - SCHNEIDER ELECTRIC: Transformarea digitala reduce consumul de energie cu 24%
SCHNEIDER ELECTRIC: Transformarea digitala reduce consumul de energie cu 24%
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Stelian DINCA 15 Feb 2019 13:10
Schneider Electric, liderul global in transformarea digitala a managementului energiei si in automatizare, a publicat raportul Global Digital Transformation Benefits 2019, prezentand dovezi concrete asupra efectului digitalizarii in spectrul industriei globale, al comertului si al sectorului public. Dovezile iau forma unor beneficii de business concrete si cuantificabile, rezultate din 230 de proiecte pe care Schneider Electric le-a realizat in ultimii cinci ani in 41 de tari - toate folosind arhitectura si platforma companiei, EcoStruxure.
Obiectivul acestui raport este sa ofere un etalon util si realist al potentialului transformarii digitale in managementul energiei si in automatizare. Raportul este centrat pe 12 beneficii cheie ale transformarii digitale. Aceste beneficii sunt impartite in 3 categorii, fiecare fiind esentiala pentru o competitie eficienta pe piata: cheltuieli de capital (CapEx), cheltuieli operationale (OpEx), precum si sustenabilitate, viteza si performanta. Raportul se axeaza pe patru sectoare cheie ale economiei - cladiri, centre de date, industrie si infrastructura - toate trecand prin transformari care vor schimba fundamental modul in care oamenii traiesc si muncesc.
Economii CapEx si OpEx substantiale
Dovezile prezentate de acest raport contrazic anumite temeri din piata ca transformarea digitala este un proces scump, care implica noi sisteme si o integrare dificila in procesele existente. Proiectele studiate in raport demonstreaza contrariul.
Studiul arata ca digitalizarea proceselor de inginerie, de exemplu, poate aduce companiilor si organizatiilor o reducere de 35% a cheltuielilor de capital, in medie, si optimizarea timpului. In plus, costurile de punere in functiune a noilor sisteme si active pot fi reduse cu o medie de 29%.
Studiul mai arata ca digitalizarea, prin valorificarea IoT, poate determina economii semnificative in materie de cheltuieli operationale - ducand la imbunatatiri in domeniul eficientei, al fiabilitatii, sigurantei si sustenabilitatii. Companiile si organizatiile raporteaza reduceri medii de 24% in ceea ce priveste consumul de energie, ca urmare a digitalizarii.
In aplicatiile industriale, transformarea digitala le permite companiilor sa obtina mai mult, cu mai putine resurse - un randament mai mare, cu mai putina energie, mai putine materiale si ore de munca. Productivitatea crescuta, cu pana la 50%, este data de eficientizarea managementului energiei si a automatizarii pe tot parcursul fluxului de lucru, de la monitorizarea IoT, la automatizarea liniilor de productie.
Un deceniu de experienta in transformarea digitala
Schneider Electric a inceput calatoria in domeniul transformarii digitale cu mai multi ani in urma. In 2009, compania a lansat EcoStruxure™, arhitectura si platforma s IoT, plug and play, interoperabila si deschisa.
Impulsionata in prezent de cloud si serviciile digitale, EcoStruxure aduce un plus de valoare in ceea ce priveste siguranta, fiabilitatea, sustenabilitatea si conectivitatea. EcoStruxure valorifica progresele din domeniul IoT, al mobilitatii, al cloud-ului, al analizei si al securitatii cibernetice pentru a aduce inovatie la fiecare nivel, de la produse conectate: edge control, aplicatii, date analitice si servicii. EcoStruxure a fost implementata in peste 480.000 de situri industriale, cu sprijinul a peste 20.000 de integratori si dezvoltatori de sisteme, conectand peste 1,6 milioane de active prin intermediul a peste 40 de servicii digitale. Datorita EcoStruxure, 45% din vanzarile Schneider Electric din 2017 au fost in domeniul IoT.
Din raport mai reiese si ca, atunci cand companiile valorifica atat managementul energiei, cat si automatizarea, rezultatele sunt si mai bune.
„Transformarea digitala este singura cale de a aduce consecventa si eficienta intr-o companie”, spune Jean-Pascal Tricoire, Chairman & CEO Schneider Electric. „Tehnologiile ca Internet of Things (IoT), inteligenta artificiala si analiza big data fac companiile mai eficiente si mai inovatoare, accentuandu-le avantajul competitiv. Raportul nostru indica faptul ca numeroase companii si organizatii au nevoie de o autoritate de incredere care sa valorifice intregul potential al transformarii digitale. Tehnologiile noastre, dezvoltate in jurul EcoStruxure, valorifica puterea digitalizarii, permitandu-le clientilor nostri sa fie mai eficienti, mai fiabili, mai conectati si mai sustenabili - lideri ai noii economii digitale.” Pentru raportul complet, click aici!
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMRAWLPLUGTotalEnergiesALLBIMhiltiABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EURO BUILD
GEWISS
BogArt
ERBASU CONSTRUCT
concelex
quadratum
strabag nivel 1
ELECTROGRUP
SSAB
EDIT-Structural
MAKITA
Ubitech
CDS
theda mar
leviatan
AED
konsent
VEGO
Acvatot 2019
noark
CONCEPT STRUCTURE
rigips
DRS
Arduro
SIGM

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<