KINGSPAN Romania si-a propus o tinta de business de 15 milioane euro in 2023 |
Hale & Structuri metalice Publicat de Elena Icleanu 16 Oct 2023 06:20 |
Kingspan Romania, importator de panouri termoizolante premium a inregistrat o cifra de afaceri de 8 milioane de euro in primele sapte luni din 2023, iar pentru intregul an in curs, conducerea companiei si-a propus o tinta de business de 15 milioane de euro. Evolutia businessului se aliniaza tendintei generale a pietei de panouri termoizolante, care traverseaza o perioada mai putin favorabila, in actualul context marcat de impredictibilitate si inflatie.
"In anul 2022 am avut o usoara scadere fata de anul 2021, in special ca urmare a inflatiei care a afectat intreaga piata, dar si in contextul prudentei investitorilor, care au amanat anumite proiecte. In prima jumatate a anului 2023 cifrele au fost asemanatoare cu cele din 2022, iar pentru restul anului estimam o scadere generala pe piata de panouri termoizolante, deoarece numarul de proiecte noi este in scadere, inclusiv in sectorul industrial, caruia se adreseaza portofoliul nostru. Pentru anul 2024 este dificil sa facem o estimare, deoarece sunt foarte multi factori care pot sa influenteze activitatea din domeniu", a declarat Nicu Mocanu, directorul general al Kingspan Romania.
Compania isi mentine, insa, planurile si obiectivele pe piata locala in contextul in care aceasta ramane ofertanta. "In continuare in Romania sunt foarte multe oportunitati, sunt foarte multe domenii unde sunt investitii masive si unde estimam ca vor fi investitii si in urmatorii ani", a precizat Nicu Mocanu.
Strategie bazata pe sustenabilitate si inovare
Kingspan are o strategie pe termen lung in materie de sustenabilitate si inovare. Compania continua, astfel, implementarea programului "Planet Passionate" 2020-2030, care reprezinta strategia de sustenabilitate setata pentru urmatorul deceniu la nivelul grupului Kingspan, avand ca obiective un impact pozitiv asupra mediului, din 4 perspective: schimbari climatice, circularitate, protectia mediului natural si apa.
"Procesele de decarbonizare se vor derula la nivelul tuturor fabricilor din cadrul grupului, precum si la toate companiile preluate in ultimii ani. De asemenea, continuam sa fim un trendsetter prin inovatie si dezvoltare permanenta si aici amintim doar o serie de inovatii unice pe piata, respectiv sistemele X-Dek, Quadcore sau Power Panel", a adaugat Nicu Mocanu.
In pofida perioadei dificile, Kingspan Romania continua sa livreze produse si servicii specifice pentru proiecte noi, aflate in derulare, din diverse categorii: centre de productie, depozite logistice, showroom-uri, centre comerciale etc.
***
Kingspan Romania este parte a grupului irlandez Kingspan, lider global pe piata de sisteme izolatoare de inalta performanta. Grupul detine 198 de unitati de productie in peste 70 de tari din intreaga lume si a realizat vanzari anuale de 8,3 miliarde euro in 2022. Activitatea grupului este puternic orientata catre realizarea de constructii durabile si cu eficienta energetica sporita si, in ultimii ani, a dus o politica centrata pe achizitii, integrand in structura divizia Steel de la grupul TeraPlast, ce include companiile TeraSteel SA, TeraSteel DOO Serbia si Wetterbest SA, precum si companiile Joris Ide si Ondura.
|