POLICOLOR: Piata vopselelor premium pentru finisaje interioare este in crestere |
Izolatii & Finisaje Publicat de Elena Icleanu 07 Feb 2020 06:43 |
In zona finisajelor interioare, piata vopselelor a inregistrat o usoara crestere (+7%) la produsele premium, potrivit opiniei lui Daniel Olaeru, directorul national de vanzari pentru Divizia Consumers Markets, din cadrul Policolor SA, lider al pietei de profil din Romania. "Consumatorul final se orienteaza catre produse de calitate, care sa ii satisfaca toate pretentiile privind durabilitatea si aspectul final al produsului aplicat. In ceea ce priveste piata destinata constructiilor, cresterea de produse premium nu este atat de evidenta (+2%). Din cauza lipsei acute de personal, societatile de constructii sunt interesate, cu preponderenta, de solutii care necesita forta de munca redusa, crescandu-si astfel eficienta. In acest moment segmentul de izolatii este o ramura de volum, datorita numeroaselor reabilitari, unde pretul este cel care primeaza, optandu-se pentru solutii cu cost mic, care ulterior se pot dovedi a nu fi foarte fiabile", a explicat managerul Policolor SA.
Atat renovarile, cat si constructiile noi au generat vanzari importante pe piata de vopsele din Romania.
"Exista, la nivel national, un deficit mare de constructii noi de locuinte, fata de numarul de locuitori. Dar ritmul nu este atat de sustinut. In prezent la noi, cresterile cele mai mari provin din zona constructiilor de cladiri de birouri si reparatii la imobile non-rezidentiale (scoli, spitale, gradinite, cladiri de institutii, cu o vechime mare si care necesita renovari). Evolutia se datoreaza si spatiilor comerciale (s-a dublat numarul acestora) si a celor din zona hoteliera - in Romania se construieste de doua ori mai mult decat in Bulgaria, Italia si Spania, pe acest segment", a mai aratat Daniel Olaeru.
In acest context, in prima jumatate a anului 2019, pentru care Policolor detine date complete centralizate, compania a inregistrat o crestere de peste 17% la vanzarile pentru produse marca DEKO Proffesional fata de aceeasi perioada a anului anterior, precum si o evolutie importanta pentru vopselele Spor. Peste 60% din veniturile Policolor provin din livrarile de materiale de finisaj pentru renovari, aici fiind incluse, pe langa vopsele si tencuieli, si emailurile pe baza de apa si lacurile pentru lemn/ terase/ parchet.
Vopselele decorative raman in topul vanzarilor
Potrivit celor mai recente date de pe piata, citate de Daniel Olaeru, printre cele mai dinamice segmente ramane cel al vopselelor decorative, cu 86% cota de piata in volum si 63% ca valoare.
"Structura vanzarilor Policolor din prima jumatate a anului trecut reconfirma aceasta tendinta. In acest interval, in zona de produse DIY, am crescut cu 18% pentru produsele Spor, brand care a implinit, in 2019, doua decenii de cand se afla in preferintele romanilor. Un studiu atent ne arata ca, desi suntem sub media de locuinte la 1.000 de locuitori din UE, la nivel de piata cele mai mari cresteri vin din zona de cladiri comerciale (avem sub jumatate din suprafata construita medie a statelor UE) si a infrastructurii de turism (Romania se afla la sub jumatate din media europeana de suprafata aferenta imobilelor destinate cazarii). In Romania lipseste inca «atentia distributiva» din lipsa strategiilor macro de infrastructura rutiera si a sistemelor prioritare - educatie si sanatate, dar si in zona de reglementare in constructii si debirocratizare a documentatiilor. Practic, nu facem ceva in mai multe directii deodata, ci pe rand si incet. Poate de aceea piata de lacuri, vopsele si tencuieli nu a ajuns inca la estimatul ei pe 2019, de 320.000 de tone, respectiv 400 de milioane de euro, conform Interbiz", a explicat Daniel Olaeru.
“Dificultatile sunt aceleasi si devin cronice”
"Provocarea la noi este faptul ca dificultatile sunt acelasi si devin deja cronice: lipsa investitiilor publice, a unor politici coerente in constructii si criza fortei de munca, atat in absenta scolilor de meserii, cat si in zona crearii unor perspective mai bune pentru tinerii care ar putea alege sa ramana in Romania dupa terminarea studiilor universitare. In plin an electoral, nu vom avea probabil parte de schimbari strategice", precizeaza managerul Policolor SA referitor la problemele cotidiene.
In plus, cresterile de preturi la materiile prime si energie creeaza presiuni suplimentare, avand in vedere caracterul puternic concurential al pietei. "Suntem intr-o piata puternic concurentiala, matura, iar cresterile preturilor la materii prime sau la energie fac parte din ceea ce luam in calcul in politica de productie si vanzare. Din fericire, Policolor Orgachim este un grup care opereaza direct patru fabrici in doua tari, o parte dintre ele fiind producatoare de materii prime", a mai spus Daniel Olaeru.
Viitorul este tehnologic si pentru producatorii de vopsele
In continuare, in contextul exigentelor tot mai mari la nivel european privind sustenabilitatea produselor, managerul estimeaza o crestere a investitiilor companiilor in cercetare si dezvoltare in domeniul proiectelor verzi. "Exista acum fatade de cladiri care elimina carbonul din aer, caramizi realizate din resturi de tigarete reciclate, aparate de aer conditionat cu actionare termica si asfalt care se repara singur. Aceasta crestere a tehnologiei verzi face parte din tendintele industriei de constructii, care vor continua in viitor. Tencuieli care sa produca oxigen, vopsele care sa purifice aerul, obiecte inteligente din casa care sa notifice necesitatea renovarii etc. Viitorul este clar tehnologic si ecologic si in aceasta industrie", concluzioneaza Daniel Olaeru.
|