Agenda Constructiilor
Joi, 25 Aprilie 2024
hilti
Home - Stiri - Oportunitati & Comunicate - NOU! Produsele fabricate la nivel local sau regional sunt preferate de consumatori
NOU! Produsele fabricate la nivel local sau regional sunt preferate de consumatori
Oportunitati & Comunicate Publicat de Stelian DINCA 27 Iun 2019 11:35
Editia 2019 a studiului pan-european "L'Observatoire Cetelem" dezvaluie perceptia europenilor despre consumul local si dorinta de a consuma mai responsabil. Conform studiului, se remarca o noua tendinta globala, care promoveaza produsele fabricate la nivel local sau regional. Produsele locale sunt, fara indoiala, din ce in ce mai apreciate, fiind preferate de 89% dintre europeni. In plus, 90% dintre romani spun ca prefera sa consume local, incurajand astfel economia de piata (asemenea austriecilor - 93%, germanilor - 92% si italienilor - 92%).
L'Observatoire Cetelem 2019 a fost derulat in 17 tari europene, pe un esantion de 13.800 de persoane cu varste cuprinse intre 18 si 75 de ani. In Romania, studiul s-a bazat pe un esantion de 800 de respondenti.
Consumul local castiga teren printre europeni si, mai cu seama, printre romani. 90% dintre romani prefera produsele locale, pe care le considera mai calitative decat cele importate. Acestia percep consumul local ca pe o reflexie a valorilor proprii, fiind de parere ca astfel pot genera un impact pozitiv in comunitate. 34% dintre romani cred ca achizitionarea produselor locale este un act de patriotism, 31% vad aceasta chestiune ca pe un obiectiv important de urmarit in viitor, iar 30% considera ca o astfel de atitudine tine de mandria nationala.
Privit ca un catalizator in protejarea mediului inconjurator, opiniile europenilor asupra consumului local sunt diverse: in vreme ce doar 22% dintre romani au convingerea ca alegerea de a achizitiona produse fabricare in tara lor conduce la protejarea mediului inconjurator, media tarilor europene este de 42%, in frunte regasindu-se Suedia (61%), Austria (55%) si Italia (47%).
„In calitate de consumatori, avem mult mai multa putere decat realizam si este extrem de important sa constientizam ca obiceiurile noastre de consum impacteaza atat societatea in care traim si economia de piata, cat si mediul inconjurator. In Romania, din ce in ce mai multe persoane imbratiseaza consumul local si ii apreciaza beneficiile. Fie ca o fac din dorinta de a sustine piata muncii, de a genera crestere economica, din motive patriotice sau fie din preocupare pentru mediu, pentru 45% dintre romani dezvoltarea consumului local este o prioritate, iar peste jumatate (52%) sunt de parere ca este important sa incurajeze consumul de produse locale. Apetitul pentru produse locale contribuie, de asemenea, si la incurajarea producatorilor locali, fiind expresia clara a recunoasterii calitatii si a modelelor de productie responsabile si sustenabile”, a afirmat Bruno Leroux, CEO, BNP Paribas Personal Finance, Sucursala Bucuresti.
Cu toate acestea, europenii subliniaza faptul ca se lovesc de neajunsuri atunci cand vine vorba despre disponibilitatea produselor locale, sectorul agro-alimentar fiind cel mai bine reprezentat atat la nivel european (93%), cat si la nivelul Romaniei (95%). La capitolul mobilier, produse si echipamente de uz casnic, 79% dintre romani afirma ca pot gasi cu usurinta produse fabricate local sau regional, Romania situandu-se peste media europeana care este de doar 59%. Si in ceea ce priveste perceptia despre disponibilitatea produselor de igiena si infrumusetare piata din Romania este mai generoasa (76%) decat media europeana (55%). Bine reprezentata local este si industria textila, 72% dintre romani fiind de parere ca exista o oferta variata pe piata, spre deosebire de media europeana, care este de 54%.
In ceea ce priveste preferintele de cumparare, 94% dintre romani aleg, intotdeauna sau de cele mai multe ori, sa achizitioneze produse alimentare fabricate in Romania, 71% prefera produsele de igiena si infrumusetare locale, 73% aleg echipamente de uz casnic de provenienta locala sau regionala, 67% opteaza pentru articole vestimentare fabricate in tara sau in regiune, si doar o treime opteaza pentru un autoturism (34%) sau pentru echipamente Hi-Fi (31%).
Totusi, dorinta lor de a consuma produse locale este infranata de aspecte care tin de pret, o bariera greu de depasit atunci cand cresterea economica a unei tari se situeaza pe un trend descendent. Desi consumul local este privit la nivel european ca un consum responsabil, atunci cand se aduce in discutie pretul, peste jumatate dintre romani (53%) sunt de parere ca produsele locale au costuri mai ridicate fata de cele importate. Cu toate acestea, 2 din 3 consumatori sunt pregatiti sa faca eforturi financiare pentru a achizitiona produse locale.
Increderea romanilor in circumstantele proprii si increderea acestora in propria tara
Rezultatele studiului L'Observatoire Cetelem, editia 2019, confirma, totodata, optimismul cetatenilor din tarile europene. Scorul mediu al acestui indicator depaseste "limita" de 5 puncte, atingand, anul acesta, pragul de 6,1 puncte (5,2 in 2018, 4,9 in 2017 si 3,7 in 2013).
Desi sunt de parere ca circumstantele lor personale s-au imbunatatit, europenii considera ca situatia tarii lor a ramas, in linii mari, neschimbata. Acestia apreciaza pozitiv mai degraba circumstantele personale decat cele legate de situatia tarii lor, media acestui indicator situandu-se intre 5,8 si 6,1 puncte. Romanii manifesta un optimism crescut fata de circumstantele lor personale (6), clasandu-se pe pozitia a cincea in categoria celor mai optimisti respondenti, alaturi de Danemarca (7,1), Norvegia (6,8), Marea Britanie (6,6) si Germania (6,5), spre deosebire de bulgari (4,8) si unguri (4,7), care sunt mai putin increzatori.
Dupa o crestere economica semnificativa inregistrata in anul 2017, a doua jumatate a anului 2018 a afisat primele semne ale unei decelerari care se confirma si in 2019. In zona euro, media estimata vizavi de cresterea economica este situata intre 1,8% si 2,5%, in timp ce pentru Romania previziunile sunt de 3,4%, un procent peste media europeana, dar mai scazut comparativ cu anii anteriori (4% in 2018 si 6,9% in 2017). In acest sens, romanii sunt ingrijorati, in mod special, de situatia din tara lor (4,4), desi, atunci cand vine vorba despre puterea de cumparare, 36% dintre romani sunt de parere ca puterea lor de cumparare crescut, in timp ce pentru 64% dintre romani, puterea de cumparare a scazut (32%) sau a ramas stabila (32%).
„L’Observatoire Cetelem editia 2019 dezvaluie ca intentiile de cumparare ale europenilor au crescut in aproape toate sectoarele de retail, in ciuda unei incetiniri a cresterii PIB-ului in tarile europene. Chiar si asa, europenii raman consumatori avizi, iar cei mai mari impatimiti ai cumparaturilor se numara, in special, romanii. Asemenea anilor precendenti, mare parte dintre europeni (60%) aleg sa investeasca in calatorii si activitati recreative, topul preferintelor fiind completat de aparatura de uz casnic (43%) si telefoane inteligente (37%). Acestia ar prefera sa consume local, insa principalul criteriu de care tin cont atunci cand aleg sa achizitioneze un produs este pretul”, a adaugat Pascal Roussarie, Director Adjunct Brand, Comunicare si Publicitate, BNP Paribas Personal Finance, Sucursala Levallois Perret.
O dorinta mai mare de a economisi decat de a cheltui
Perceptia europenilor cu privire la propria putere de cumparare se transforma in prudenta atunci cand vine vorba despre intentia de a cheltui si dorinta de a economisi cat mai mult. Astfel, 49% dintre europeni si-au propus sa economiseasca, in timp ce numai 41% estimeaza ca vor cheltui mai mult in urmatoarele 12 luni.
In topul celor care doresc sa economiseasca, romanii (58%) se claseaza pe pozitia a cincea, dupa norvegieni (71%), portughezi (64%), suedezi (63%) si britanici (59%). In privinta intentiei de a cheltui mai mult in urmatoarele 12 luni, Romania (63%) se situeaza printre primele patru tari europene din fruntea clasamentului, alaturi de Slovacia (73%), Bulgaria (62%) si Republica Ceha (60%). 71% dintre romani doresc sa cheltuiasca, insa doar 5% dintre acestia isi permit, in vreme ce 29% spun ca nu intentioneaza sa cheltuiasca in urmatoarele 12 luni.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMRAWLPLUGABONARE REVISTESISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
noark
Ubitech
theda mar
CDS
concelex
siniat
MAKITA
ness project
viarom
EDIT-Structural
quadratum
rigips
CONCEPT STRUCTURE
strabag nivel 1
leviatan
ERBASU CONSTRUCT
Acvatot 2019

Parteneri

top 500
HABITAT
AHK 2022
FPSC_2019
econet
top 500
ef-de-n
ROGBC 2016
top 500
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander