Agenda Constructiilor
Miercuri, 25 Decembrie 2024
Home - Stiri - Piata Muncii & Resurse Umane - KMPG: Numai 45% din companiile romanesti investesc in leadership
KMPG: Numai 45% din companiile romanesti investesc in leadership Imprimare Email
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de AG&F 09 Nov 2023 13:34
Majoritatea companiilor romanesti nu investesc in programe de leadeship – doar 45% dintre companiile participante la studiul ”Leadership si Followership in organizatiile din Romania”, realizat de KPMG in Romania in parteneriat cu Casa Paleologu, au declarat ca aloca resurse in acest scop.
Aceasta este una dintre principalele concluzii ale studiului, ce isi propune sa exploreze practicile privind dezvoltarea liderilor in cadrul organizatiilor din Romania. Pe de alta parte, insa, studiul arata ca, desi nu multe investesc in astfel de programe, organizatiile le recunosc valoarea intr-o proportie considerabila – 57%. Studiul releva, de asemenea, ca organizatiile romanesti recunosc in mod clar beneficiile programelor de dezvoltare a liderilor, conform raspunsurilor a peste 50% dintre companii, precum si importanta interventiilor personalizate, care sa corespunda nevoilor, experientelor si aspiratiilor liderilor.
”Studiul realizat ne-a lansat multe provocari si puncte de atentie, una dintre intrebarile firesti fiind - de unde o astfel de discrepanta intre valoarea perceputa si resursele alocate?  Constatarile noastre cred ca ofera perspective valoroase asupra starii dezvoltarii leadershipului in organizatiile romanesti - din ceea ce am putut observa, acum suntem in punctul in care cultivarea talentului de lider nu este considerata o actiune obligatorie la nivelul companiilor. O tendinta care, din punctul nostru de vedere, poate indica o oportunitate ratata de dezvoltare a competentei fortei de munca si de a creste eficacitatea organizationala. Resursele limitate, constrangerile bugetare si, pentru unii, scepticismul cu care privesc eficienta programelor ar putea fi potentiale cauze. Dar cred ca, pe masura ce vor creste investitiile, programele vor fi mai adaptate la nevoile individuale, la abordarea provocarilor practice, vor deveni mai eficiente si vor fi mai larg raspandite pe viitor”, a declarat Madalina Racovitan, Partener Consultanta in Afaceri, Head of People Services, KPMG in Romania.
Practic, una dintre cele mai izbitoare constatari ale studiului ”Leadeship si followership in organizatiile din Romania”, derulat in perioada 9 iunie – 10 iulie 2023, la care au raspuns 211 de lideri executivi din companii din Romania, arata ca 55% dintre companiile din piata nu investesc in dezvoltarea unor programe de leadership. Cu toate acestea, consensul asupra eficacitatii lor este important: o proportie considerabila (57%) dintre organizatiile la nivelul carora a fost derulat studiul confirma eficacitatea unor astfel de programe. Printre beneficiile mentionate, pentru executivii din prima linie de management, se remarca oferirea de oportunitati de networking, o mai mare vizibilitate si expunere.
Pentru cei din urmatoarele linii de conducere, 53% dintre raspunsuri atesta rolul programelor in cresterea abilitatilor, imbunatatirea vizibilitatii si facilitarea dezvoltarii profesionale. In plus, un procent notabil de 47% dintre companii cred in potentialul transformator al initiativelor de formare, coaching si mentorat in imbunatatirea abilitatilor esentiale de leadership.
Cu toate acestea, este important sa constientizam si sa gasim modalitati de a gestiona barierele mentionate de catre un segment important de respondenti in calea eficacitatii programelor de dezvoltare a liderilor. Astfel, principalele preocupari, asa cum au reiesit din studiu, vizeaza orientarea uneori excesiv  teoretica a programelor de dezvoltare a liderilor, dar si momentele nepotrivite in care ele sunt implementate, ce coincid cu perioade incarcate pentru executivi. ”Aceasta aliniere incorecta submineaza eficacitatea programelor, evidentiind un domeniu in care recalibrarea strategica poate creste semnificativ rezultatele acestora, astfel incat dezvoltarea liderilor sa fie mai mult decat o caseta bifata, ci o calatorie transformationala aliniata atat cu nevoile individuale, cat si cu cele organizationale”, spune Madalina Racovitan. 
 
Rezultatele sondajului ofera, de asemenea, perspectiva respondentilor asupra trasaturilor importante necesare liderilor moderni. Integritatea si viziunea au iesit in evidenta ca fiind cele mai valoroase caracteristici ale unui lider. Integritatea, cu accent pe comportamentul etic, a fost considerata vitala de 80% dintre respondenti. Viziunea, care evidentiaza capacitatea unui lider de a anticipa si naviga prin schimbarile si perturbarile din zilele noastre, a fost de asemenea considerata esentiala. Studiul releva, de altfel, ca in timp ce trasaturi precum competentele tehnice, integritatea si viziunea, raman atemporale, liderului viitorului are din ce mai mare nevoie de abilitati si atitudini din sfera celor “soft”, cum ar fi inteligenta emotionala, comunicarea, adaptabilitatea si orientarea catre invatare si dezvoltare continua. 
Studiul indica de asemenea ca exista inca scepticism in ceea ce priveste capacitatea programelor de dezvoltare existente de a insufla cu adevarat o gandire inovatoare sau o mentalitate de crestere. Astfel, doar 47% dintre respondenti au incredere in programele de dezvoltare ca instrumente pentru a insufla o mentalitate de crestere, iar mai putin de jumatate (48%) considera ca programele traditionale de dezvoltare au limitele lor in ceea ce priveste echiparea liderilor cu instrumentele potrivite pentru inovare. Acest lucru sugereaza ca, in timp ce abilitatile de baza pot fi dezvoltate prin programe de formare, provocarile din lumea reala si invatarea experientiala ar putea fi esentiale pentru a alimenta cu adevarat gandirea inovatoare.
Alegerea programelor potrivite este cruciala, datele indicand necesitatea unei abordari tintite, care sa ia in considerare relevanta unui program pentru participanti si designul acestuia. Coaching-ul si mentoratul sunt cele mai apreciate interventii pentru imbunatatirea competentelor de conducere, indica studiul KPMG. Acestea prospera atunci cand sunt cultivate intr-un mediu potrivit, cu instrumentele potrivite. Abordarea personalizata pe care o ofera aceste instrumente se dovedeste a fi cheia eficientei lor, oferind liderilor orientari specifice adaptate nevoilor si obiectivelor lor.
“Pentru a avea organizatii functionale, care se misca in directiile dorite si care se adapteaza la conditiile actuale, este nevoie de leadership si de followership. Orice manager sau antreprenor are nevoie de echipa, deci are nevoie de modele, de lectii de management si de followership. Are nevoie si sa stie sa se exprime, sa vorbeasca, sa motiveze, sa explice, sa mobilizeze. Pentru a conduce, este nevoie de abilitatea de a gandi logic si de a lua rapid decizii care ii afecteaza pe ceilalti. Indiferent de specificul metodei - fie ea a pregatirii pe cont propriu in mentorate sau expunerea la cursuri, prelegeri sau ateliere din afara mediului obisnuit de lucru ori chiar ale profesiei proprii - miza nu este alta decat aceea de a oferi liderilor actuali si viitor resurse care sa fie in armonie cu necesitatile si circumstantele lor unice”, considera Theodor Paleologu, lector si fondator Casa Paleologu. 
 
In plus, sondajul pune in lumina subutilizarea oportunitatilor de dezvoltare profesionala ca instrument de recunoastere si recompensare a realizarilor de leadership. El subliniaza oportunitatea de a construi o legatura mai stransa intre recunoasterea profesionala si invatarea continua. Doar 18% dintre respondenti mentioneaza oportunitatile de dezvoltare profesionala ca forma de recunoastere. ”Investitia in cresterea profesionala a unui lider este o metoda valoroasa de recunoastere. Transmite mesajul ca organizatia nu numai ca recunoaste realizarile liderului sau, dar si investeste in potentialul sau viitor. Prin corelarea recunoasterii cu oportunitatile de invatare, companiile pot recompensa si pregati simultan liderii pentru realizari si mai mari, punand bazele unei culturi organizationale bazate pe performanta, centrata pe invatare”, afirma Madalina Racovitan.
O aprofundare a datelor sondajului dezvaluie alte perspective cruciale. Desi 51% dintre respondenti spun ca folosesc tehnologia pentru a creste eficienta comunicarii, exista 36% dintre ei care declara ca o considera doar oarecum eficienta, in vreme ce 16% percep comunicarea organizationala ca fiind foarte ineficienta, ceea ce demonstreaza, de fapt, ca exista o nevoie evidenta de a consolida practicile de comunicare pentru a asigura claritatea, alinierea si colaborarea, indiferent de canalele de comunicare.
”Analizand aceste rezultate, devine clar ca, in ciuda unei recunoasteri crescande a importantei dezvoltarii leadershipului, exista inca spatiu pentru imbunatatiri in ceea ce priveste adoptarea si implementarea eficienta a acestor programe in Romania. Discrepanta dintre valoarea perceputa si investitiile reale subliniaza o nevoie de a reevalua si prioritiza resursele in acest domeniu”, a conchis partenerul KPMG in Romania.
 ”Pentru a obtine capacitate de sinteza a informatiilor, gandire logica, rationament, analiza simultana de elemente multiple, in multiple medii, cu actori imprevizibili, abilitate decizionala, alegeri asumate, abilitati din lumea reala care contribuie la o viata echilibrata in business este necesara adaptarea si recalibrarea programelor de leadership, includerea celor de followership, adaptarea la mentalitatea romaneasca si abordarea interculturala. Cu cat un program este mai relevant pentru echipa unei companii si obiectivele acesteia, cu atat va fi mai adoptat in organizatii, va convinge, va fi adoptat si isi va face efectele”, a mai punctat Theodor Paleologu.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGTotalEnergiesALLBIMSISECAMABONARE REVISTEhilti
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
DRS
Ubitech
konsent
rigips
MAKITA
AED
noark
CDS
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
SIGM
VEGO
concelex
Acvatot 2019
quadratum
EURO BUILD
strabag nivel 1
SSAB
Arduro
GEWISS
BogArt
leviatan
EDIT-Structural
ELECTROGRUP
theda mar

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<