PwC: Munca la distanta a crescut productivitatea, dar si noile cazuri de burnout |
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Elena Icleanu 24 Nov 2021 06:32 |
Munca la distanta si cea hibrida au crescut productivitatea pe termen scurt pentru majoritatea companiilor la nivel global, peste obiectivele stabilite, dar increderea angajatilor in angajatori a scazut, partial din cauza burnout-ului, pentru ca multi nu au reusit sa echilibreze viata personala cu volumul de munca, reiese din sondajul Future of Work and Skills, realizat de PwC.
Aproape 60% dintre respondenti au declarat ca organizatia lor a avut rezultate mai bune fata de obiectivele de performanta si de productivitate ale angajatilor, stabilite in ultimele 12 luni, si doar 4% au avut performante semnificativ mai slabe. Increderea angajatilor a scazut insa, doar 31% dintre directori generali si de resurse umane intervievati aratand ferm ca in organizatia lor exista un nivel ridicat de incredere intre angajati si managerii lor directi. Aproape trei sferturi (74%) dintre respondenti nu cred ca oamenii pot gestiona eficient volumul de munca si timpul personal.
"Mentinerea si chiar cresterea productivitatii angajatilor de la aparitia pandemiei, in conditiile muncii de la distanta, a surprins pozitiv organizatiile care aveau initial asteptari pesimiste. Insa pe masura ce timpul a trecut, noul mod de lucru incepe sa arate si neajunsurile. Dificultatea de a gestiona in paralel munca si responsabilitatile familiale, de exemplu, lipsa interactiunii fata in fata cu colegii, incertitudinea sociala generata de pandemie sunt doar cativa factori care explica valul de demisii la nivel global si atasamentul tot mai scazut fata de angajatori. Este incurajator faptul ca, in sondajul actual, aproape 40% dintre lideri au spus ca increderea dintre angajati si managerii lor directi este foarte importanta. Companiile trebuie sa gaseasca un echilibru intre modul de lucru si sanatatea oamenilor avand o abordare bazata pe date pentru a intelege si a preveni motivele care au diminuat capacitatea de retentie a angajatilor", a declarat Dinu Bumbacea, Country Managing Partner, PwC Romania.
Raportul noteaza ca burnout-ul a devenit in sine o epidemie, fiind recunoscuta oficial ca boala de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. Angajatii obositi si anxiosi isi dau demisia de la locurile de munca in numar record in intreaga lume. Numai in SUA, 20 de milioane de oameni si-au parasit locurile de munca in perioada aprilie - august 2021, potrivit Biroului de Statistica a Muncii. In Marea Britanie, Biroul pentru Statistica Nationala a raportat peste 1 milion de locuri de munca vacante in august 2021.
Digitalizarea, provocare pentru companii si motiv de anxietate pentru angajati
Digitalizarea va continua sa fie o preocupare pentru companii, dar si o sursa de anxietate pentru angajati, pentru ca pe de o parte majoritatea organizatiilor nu inteleg riscurile inlocuirii muncii umane cu tehnologie, si de cealalta parte oamenii se tem pentru locurile lor de munca.
Doar 21% dintre respondenti au sustinut ca pot identifica riscurile si doar un sfert le comunica clar si consecvent angajatilor despre impactul automatizarii si AI.
De asemenea, o treime dintre executivii intervievati spun ca este foarte importanta identificarea competentelor de care organizatia va avea nevoie in viitor din cauza schimbarilor tehnologice si doar 26% spun ca pot face acest lucru in prezent.
In ceea ce ii priveste pe angajati, companiile trebuie sa comunice consecvent si sa ofere oportunitati de perfectionare pentru joburile viitorului, pentru a sustine angajabilitatea pe termen lung a oamenilor lor.
***
Sondajul a fost realizat in luna septembrie in randul a circa 4.000 de directori generali si de HR din 28 de industrii si 26 de state.
|