Agenda Constructiilor
Miercuri, 26 Februarie 2025
 
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - ANALIZA: Noua contractie pe piata europeana de acoperisuri
ANALIZA: Noua contractie pe piata europeana de acoperisuri
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 18 Mar 2015 17:06
Dupa o perioada dificila intampinata de companiile active pe piata europeana de acoperisuri inclinate in 2013, cererea din domeniu a consemnat o noua contractie anul trecut, zona Europei de Est fiind cea mai afectata de declin. Polonia (-4,4%) si Cehia (-6,9%) au inregistrat cele mai importante scaderi din punct de vedere valoric, urmate de piata de profil din Austria, care s-a contactat cu 2,2%. Vanzarile de sisteme pentru acoperisuri inclinate din nordul Europei au stagnat (-0,3%), in timp ce in Germania cererea s-a majorat cu 3,8%, potrivit datelor incluse intr-o analiza sectoriala realizata de Interconnection Consulting Group, companie specializata in cercetare de piata, cu sediul in Viena (Austria).
Contractia cererii europene de sisteme pentru acoperisuri a fost cauzata in special de contextul dificil din industria internationala a constructiilor. Spre deosebire de 2013, cand sezonul rece prelungit a ingreunat activitatea din domeniu, anul trecut piata invelitorilor inclinate a fost afectata de performantele slabe ale economiei si de prabusirea sectorului constructiilor de cladiri noi. Proiectele de renovare de dimensiuni reduse si trendul de edificare a imobilelor cu acoperisuri plate, de tip terasa, au contribuit suplimentar la contractia sectorului invelitorilor inclinate. Totusi, pentru 2016 expertii Interconnection Consulting estimeaza ca vanzarile pe aceasta piata vor reveni pe un trend de crestere cu exceptia celor din Franta, al caror restart va mai intarzia.
Din punct de vedere al structurii pietei pe tipuri de materiale, tigla ceramica este preferata in tari precum Austria (31,9%), Germania (55,1%), Franta (63,4%) si Cehia (38,4%), in timp ce acoperisurile pe baza de placi de ciment predomina pietele din nordul Europei (30,7%), Slovacia (42,5%) si Ungaria (39,8%). In Polonia, cele mai utilizate sunt tiglele metalice si de aluminiu, cu o pondere de 43,7% din total. Acoperisurile pe baza de zinc si cupru sunt preferate in special pentru invelitorile cladirilor nerezidentiale, mai ales a celor industriale.
 
Crestere a concentrarii pe piata acoperisurilor
Piata europeana a acoperisurilor inclinate este dominata de cativa competitori cum sunt Monier Group (cu marcile Monier, Braas si Bramac), Wienerberger (Koramic si Tondach), Ruukki si Etex Group (Eternit, Creaton etc.) si de producatori locali care s-au impus in fiecare tara in parte. Competitia este in crestere, fiind reflectata intr-o concentrare tot mai mare a pietei in statele analizate de Interconnection Consulting. Potrivit cifrelor de vanzari, in Austria se inregistreaza cea mai mare concentrare a pietei, intrucat 10 companii detin 84,2% din piata locala. O situatie similara este intalnita si in Germania, unde tot atatea firme detin 80% din domeniu. Chiar daca sectoarele respective sunt relativ stabile, cifrele prezentate indica schimburi importante de cote de piata intre competitorii din aceeasi tara.
In ceea ce priveste piata din Europa de Est, ca urmare a cresterii preturilor din domeniu pe baza majorarii costurilor de fabricatie, cei mai multi constructori activi pe segmentul nerezidential prefera sa foloseasca materiale ieftine pentru sistemele de acoperisuri.
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIMSISECAMTotalEnergieshilti
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ELECTROGRUP
strabag nivel 1
Ubitech
Acvatot 2019
konsent
Eco Garden Construct
Arduro
quadratum
BogArt
EURO BUILD
SIGM
leviatan
ERBASU CONSTRUCT
DRS
MAKITA
GEWISS
MCA
AED
VEGO
SSAB
rigips
noark
CDS
EDIT-Structural
concelex
theda mar
CONCEPT STRUCTURE

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<