Agenda Constructiilor
Miercuri, 15 Ianuarie 2025
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - CIROM: Consumul de ciment a depasit 8 milioane de tone anul trecut
CIROM: Consumul de ciment a depasit 8 milioane de tone anul trecut
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 21 Mar 2016 08:01
Piata cimentului s-a revigorat vizibil in 2015, inregistrand un plus de circa 10,8% fata de anul anterior, pana la 8,15 milioane de tone, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), preluate de Patronatul din Industria Cimentului si altor Produse Minerale pentru Constructii din Romania (CIROM). Exportul s-a redus cu 42%, ajungand la aproximativ 110.000 de tone, iar importurile de clincher (plus ciment) au scazut cu circa 30%, pana la aproape 270.000 de tone.
"Cresterea pietei cimentului a fost in acelasi trend cu sectorul constructiilor, care a avansat cu 10,4%. Pentru 2016 estimam o crestere de circa 4%-5% a consumului, avand ca vector principal constructiile nerezidentiale. Legea darii in plata, care se discuta de cateva luni, franeaza deocamdata deciziile beneficiarilor pe piata de constructii, ceea ce se vede din numarul mai mic al autorizatiilor de construire din ianuarie-februarie 2016, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Din 2017 estimam o crestere mai mare a vanzarilor de ciment, avand in vedere ca se vor demara noi proiecte de infrastructura prevazute in Master Planul General de Transport. Speram ca, pana in 2020, sa ajungem la nivelul dinainte de criza, adica la un consum anual de circa 10,5-11 milioane de tone de ciment", a declarat Mihai Rohan, presedintele CIROM.
Principalul motor al pietei in 2015 a fost reprezentat de lucrarile de reparatii capitale (+31,8%) si reparatiile curente (+13,3%), in timp ce constructiile noi au avansat doar cu 5,2%. "Din pacate, in cazul lucrarilor de infrastructura, desi procentual au crescut fata de anul precedent (+20%), evolutia se datoreaza, in special, volumului foarte redus din 2014. Livrarile pentru infrastructura nu au reprezentat mai mult de 15-20% din cererea anuala de ciment, in functie de regiuni. Nu asteptam evolutii spectaculoase nici in 2016, deoarece nu se demareaza proiecte noi de mare anvergura", estimeaza presedintele CIROM.
Printre principalele riscuri cu care se confrunta, in prezent, companiile active pe piata constructiilor, inclusiv producatorii de ciment, se afla, potrivit lui Mihai Rohan, modificarile frecvente ale legislatiei (uneori fara consultarea patronatelor), lipsa predictibilitatii, neplata arieratelor de catre stat si legea darii in plata. "Pe termen mediu, putem anticipa o lipsa de personal calificat in constructii, care este de natura sa se acutizeze in anii care urmeaza, daca nu se iau masuri inca din 2016. Ma refer la scolile de meserii, care inca nu au un cadru legal clar", a precizat reprezentantul CIROM.
***
Patronatul CIROM s-a constituit in anul 1991, fiind implicat in evolutia pietei locale a cimentului inca de la privatizarea acesteia (1995-1999) pana in prezent. Actualmente, in Romania exista noua unitati de productie a cimentului, apartinand: HeidelbergCement Romania care detine fabricile de ciment din Bicaz, Deva si Fieni, Holcim (Romania) - membra a grupului LafargeHolcim - pe cele din Alesd, Campulung Muscel si o statie de macinare la Turda, iar CRH Romania detine fabricile din Medgidia, Hoghiz si statia de macinare de la Targu Jiu.
In aceasta perioada, CIROM se implica in special in dezbateri cu Ministerul Mediului pentru problema ambalajelor, a gestionarii deseurilor, a economiei circulare, alocarii certificatelor de CO2 pentru perioada post-2020, dar si cu alte ministere si autoritati centrale privind: dialogul social, legea minelor, redeventele, legea energiei, strategia energetica, reindustrializarea, competitivitatea etc.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMRAWLPLUGALLBIMhiltiTotalEnergiesABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
VEGO
noark
AED
GEWISS
theda mar
Ubitech
EURO BUILD
CDS
SSAB
SIGM
ERBASU CONSTRUCT
konsent
strabag nivel 1
CONCEPT STRUCTURE
Acvatot 2019
MCA
BogArt
ELECTROGRUP
MAKITA
concelex
DRS
quadratum
EDIT-Structural
rigips
leviatan
Arduro

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<