In ultima perioada, subiectul tendintelor demografice negative din Romania a inceput sa capete din ce in ce mai multa vizibilitate. Cu toate acestea, impactul economic major pe care pensionarea “decreteilor”, o generatie de doua ori mai numeroasa decat media perioadei, il va avea este discutat doar dintr-o perspectiva limitata: impactul asupra sistemului public de pensii. Anticiparea corecta a problemelor pe care aceasta pensionare in masa le va crea a dus la lansarea acum 16 ani a sistemului privat de pensii. As indrazni sa spun ca este singura masura care stiu sa fi fost luata in Romania prin analiza si anticiparea unei megatendinte.

In rest, deciziile de reforma sau corectie au fost luate integral reactiv, doar atunci cand simptomele ignorarii unor evolutii pe termen mediu sau lung, altminteri previzibile, au inceput sa produca efecte nefaste. Spre exemplu, obiectivul convergentei nivelului de trai al romanilor cu cel al tarilor avansate ar fi fost de asteptat, nu-i asa, sa duca la o crestere sustinuta a puterii de cumparare. Nu ar fi trebuit sa asteptam ca aeroportul Otopeni sa fie tranzitat de dublul numarului de pasageri pentru care a fost proiectat pentru a demara un proiect de extindere a lui. Nu ar fi trebui sa asteptam ca orasele si drumurile sa fie coplesite de automobile pentru a incepe sa gasim solutii ce necesita, iata, ani buni pentru a fi aplicate. Nu ar fi trebuit sa asteptam explozia consumului de energie in contextul incalzirii generalizate pentru a constata ca nu ne putem produce singuri intreaga energie de care avem nevoie. Iar exemplele ar putea continua. Ignorarea unor megatendinte evidente inca de acum 10-15 ani ne face ca, astazi, sa investim bani in kilometri de autostrada in timp ce alte tari investesc masiv in noile megatendinte ale secolului 21: energie verde, digitalizare  sau inteligenta artificiala. Din pacate, chiar si megatendinta evolutiei demografice negative nu pare sa fie inteleasa in integralitatea sa, asa cum o arata focalizarea exclusiva pe provocarile viitoare ale sistemului public de pensii. De fapt, mai exista o consecinta extrem de serioasa, care presupune solutii chiar mai complexe decat lansarea unui sistem privat de pensii. Un numar substantial marit de pensionari nu va avea nevoie doar de mijloace financiare pentru o viata decenta. Deoarece batranetea nu aduce doar venituri mai mici, ci si un risc de imbolnavire mai mare. Dupa o regula “de trei simpla”, generatii de doua ori mai numeroase de pensionari vor dubla presiunea asupra sistemului de sanatate din tara. Adica, asupra acelui sistem care, chiar si in conditiile actuale, cu greu face fata cererii fara a compromite calitatea. Merita remarcata o diferenta extrem de importanta. Pentru sistemul public de pensii, o generatie de pensionari de doua ori mai numeroasa ridica o singura problema: finantarea bugetului de pensii. In schimb, pentru sistemul de asigurare a sanatatii, provocarea este dubla. Pe de o parte, si in acest caz, va fi necesara alocarea de resurse net superioare in bugetul asigurarilor de sanatate. Insa, doar banii nu vor fi suficienti cata vreme capacitatea de furnizare de servicii nu va creste pe masura cererii. Asta inseamna ca putem sti inca de pe acum ca, in urmatorii 5-6 ani, va fi nevoie de investitii rapide si substantiale in scopul asigurarii de resurse  suplimentare: policlinici, spitale, medici, asistente, care sa poata prelua fluxul ridicat de pacienti care vor proveni din randul “decreteilor” in varsta. Va reusi sistemul public de sanatate sa faca fata? Problemele serioase pe care sistemele publice de sanatate le au chiar si in tarile mult mai dezvoltate ne indeamna la scepticism. O solutie credibila nu poate fi elaborata fara cooptarea sectorului privat in efortul investitional necesar. Iar un astfel de demers poate fi facut prin cel putin doua modalitati. In primul rand, este vorba de sprijinirea dezvoltarii retelelor private de servicii de sanatate. Un astfel de demers ar presupune stimularea cererii pentru serviciile sistemului privat de sanatate prin cresterea accesibilitatii lui pentru categorii cat mai largi ale populatiei. Aceasta ar necesita introducerea unui sistem multipilon (similar sistemul de pensii publice si private) care, pe langa sistemul asigurarilor publice de sanatate, sa includa si asigurari obligatorii de sanatate furnizate de asiguratori specializati. O cresterea a cererii pentru servicii private de sanatate va fi urmata natural de cresterea investitiilor in sector, in scopul cresterii capacitatii si gradului de sofisticare a serviciilor private. Un al doilea mod ar fi implicarea companiilor private (care nu activeaza in sectorul sanitar) in (co)finantarea sistemului public de sanatate. O varianta ar fi cea a obligativitatii marilor spitale de a acoperi un procent din bugetele lor prin atragerea de sponsorizari private care ar permite sponsorilor sa aiba un cuvant de spus in calitatea guvernantei spitalelor sponsorizate asa cum explicam in “Bursa ofera idei pentru marile spitale de stat”. O alta varianta ar fi replicarea precedentului creat de proiectul “Noi facem un spital” al fundatiei “Daruieste viata”, prin care a fost construit, din surse private, un spital pentru copii ce a fost apoi inclus in sistemul public de sanatate. Nu in ultimul rand, va fi necesara o politica sustinuta de atragere a personalului medical in Romania, fie ca vorbim de intoarcerea romanilor plecati, fie ca vorbim de naturalizarea specialistilor din alte tari. Criza sistemului medical din Romania indusa de imbatranirea “decreteilor” nu este acea criza economica, despre care toata lumea vorbeste, dar nimeni nu stie exact cand se va intampla. In acest caz, putem pune degetul pe calendar.