Agenda Constructiilor
Luni, 22 Iulie 2024
RAWLPLUG
Home - Stiri - Punct de vedere - "Fabulo-spirit" altoit pe urbanism dambovitean - cladire mare, mare cladire!
"Fabulo-spirit" altoit pe urbanism dambovitean - cladire mare, mare cladire! Imprimare Email
Punct de vedere Publicat de AG&F 11 Mai 2023 06:25
Integrare si dezintegrare in Bucuresti

Nepermis de multa lume se plange, in "orasul nr. 1 al tarii", de proasta (spre inexistenta) insertie a cladirilor non-rezidentiale in oras (birouri, majoritatea lor zdrobitoare); de fapt, chiar si de a acestora din urma, pentru ca "nu de putine ori, da’ cam des", noile stupuri umane se integreaza in zona/ in cartier conform sublimului principiu exprimat de dictonul "ca nuca-n perete": cel mult, adica, ca un fel de buba mare de care nu vei mai scapa vreodata. 
Punand mantra sacrosanctei functionalitati si a dictaturii banului nu doar inaintea, ci deasupra tuturor criteriilor profesionale ori sociologice/ istorice, elefantii parasutati in zone construite care nu depasesc coroanele arborilor zdrobesc prin tupeul prezentei orice idee de comunicare/ coexistenta posibila.
 
Rarisime sunt exemplele de noi constructii care-si propun sa afecteze minimal vecinii fie printr-un sistem de lucru uscat care sa reduca zgomotul si mizeria ce se intind, uneori, pe luni bune de supliciu, fie printr-o mare grija la ritmurile de lucru adaptabile programului celor ce sufera progresul impus, fie prin functiuni prietenoase cu (am)priza locala, fie prin uzul inteligent al unor materii autohtone dominante, fie prin fatade placute, dialogale, care tin cont de cultura si estetica zonei, fie prin evitarea demasurarii (personal, sunt satul pana-n gat de panouri cu scuze si de "legalitati" care obliga o casuta parter sa fie "prietena" unui P+4E), fie, in cele din urma, printr-un gram de respect cat de cat autentic catre zona si locuitorii ei, carora le acorzi macar o infima despagubire morala - cazul Novotel, cazul Sediului BCR din Calea Victoriei. (Novotelul a promovat, in Comisia Tehnica a Capitalei, un spatiu-subtraversare care ar fi unit Palatul Telefoanelor cu Cinematograful Union pe sub mastodontul care a acoperit sute de metri patrati de tuneluri de piatra si caramida, propunere ratacita dupa aviz, in vreme ce turnul BCR a avut pe latura dinspre CEC o excelenta deschidere publica printr-un spatiu expozitional, ulterior inchis; motivul respingerii cladirilor inalte de catre cetateni in aceasta atitudine de vataf cu cheile la purtator sta, in refuzul apropitarului de a-i primi in curtile lor, nu in alte savantlacuri explicative!).
Ca "la noi", si in cazurile in care la avizare se promite mult, imediat dupa "mariaj" o multime de clauze de buna purtare se evapora condamnandu-ne la inca un nou construit proletar-autist, legat de care mai nimeni nu este dispus sa admita ca, in realitate, odata cu implementarea dupa "cum a ingaduit-o putina constiinta a autorului", acesta atrage dupa sine scaderea pe multiple planuri a standardelor zonei. Astept cu mare interes (teoretic, desigur!) ca orice Primarie de Sector, prin excelenta arhitectului-sef si a tuturor "decidentilor" care se pitesc pe dupa legi, explicatiile despre cum anume se poate motiva, inclusiv legal, aprobarea unui bloc P+4E, dezvoltat in lungime pe vreo 20-30 m, pe o parcela care consuma intreg POT-ul, intre doua casute parter (cazul e real, dar de sila, ca si pentru a evita orice deranjuri legale, evit sa precizez detaliile exacte). Nu intru in argumente tehnice sau urbanistice care tin de (buna?) vecinatate, de parcari necesare si de instalatii (cum alaturi o cladire de 100 t uneia de doua, cum racordezi conductele de evacuare, sa zicem, ale unor biete casute de un mega-tub care trebuie sa evacueze dejectiile a sute de locatari?), ci evoc doar doua situatii de bun-simt, pentru cei care inca nu si-au extirpat aceasta "utilitate deranjanta": sambata dimineata, gospodinele de la 3 si 4 scutura covoare in balcon... asta e!, in curtea vecinului, care are niste rufe pe sarma...; sau, inca si mai interesant, vecinul "de jos" implineste 40 de ani si "da drumul" la doua gratare, "sa serbeze" si amicii de la 1+2+3+4 - gesturi de acest fel pun la... spatele mintii jenialii consilieri locali votatori, atunci cand avizeaza spre construire astfel de "bombe arhitecturale" (bombe in ambele sensuri: realizati singuri cate pricini de cearta ori de tribunal apar de la aceasta "insotire impotriva firii"). 
 
 
Se va spune, iute-iute, ca ma opun dezvoltarii, ca sunt retrograd, ca nu inteleg (nu "achiesez", pre limba functionareasca, la) politica oraselor sau a zonei etc. Acuze cat se poate de indreptatite: ma opun unei dezvoltari prost sau gresit argumentate, care ucide zone rezidentiale deja constituite prin violurile-prezenta ale unor mastodonti ce aduc in mijlocul lor mii de oameni si de automobile, care "uita" mereu de necesarul de spatiu verde sau de nevoia unui spatiu public. Foarte probabil, sunt si retrograd atunci cand afirm ca modul de viata uman e legat de amenitatea vecinatatii si a naturii - voi fi fiind teribil de idiot nereusind sa inteleg cum daca tai 40-50 de arbori maturi si plantezi in locul lor betoane, ai "dezvoltat" orasul, ma numar printre locatarii de moda veche absolut convinsi ca marea calitate a unei case sta in respect fata de oras, in liniste si aer curat si nu in disputa pe locul de parcare; si, da, nu inteleg o politica ce in conditiile unei urbe in care civilizatia urbana moderna abia patrunde (cu chiu, cu vai, avem un transport public decent!), cu niciun edificiu cultural ridicat in ultimii 30 de ani, cu cladiri-marci ale spiritualitatii locale inchise fara vreun temei real, cu niciun parc nou, dar cu taieri de arbori in fiecare zi, inclusiv in parcurile istorice, cu spatii publice submediocre, consimte ca orasul sa aiba o densitate a locuirii (8.849 loc/ kmp, conform Wikipedia), in crestere, care deja o depaseste pe cea din Viena, Milano, Berlin, Nisa, Copenhaga! Progres nemilos, pana la ultimul cetatean! 
 
Ceva discutii despre normalitate. La ei
Un cetatean francez din Le Havre, fost marinar, se retrage la pensie; in memoria pasiunii lui, isi doreste o casa care sa-i aminteasca aceasta. Locul e potrivit - un colt al unei strazi care da spre port; alege un partiu care sa-i evoce forma unei nave, de memorie culturala si arhitecturala modernista, apoi, pentru a avea perspectiva spre mare, cere arhitectului sa-i construiasca etajul asemeni puntii unei nave. Foloseste materii industriale pe care le achizitioneaza din partea dezafectata a portului; in fine, isi acopera terasa cu o velatura amintind iahturile. Deloc de mirare, aceasta contextualizare pe multiple niveluri primeste curand aprecieri numeroase, devine reper al locului, zonei, orasului. 
Situatia are si un revers, tot de pe taram francez - biroul King Kong castiga mai multe concursuri internationale pentru ocuparea unor zone urbane sensibile in Bordeaux; cetatenii, realizand impactul major al unor propuneri, resping o parte din proiecte, care nu se mai construiesc. Insistam, pentru constructorii si arhitectii care nu dau doi bani pe opinia cetatenilor simpli, condamnati de "legea romaneasca a progresului" sa le suporte "iluminarile": concursuri castigate, milioane de dolari implicati, apoi refuzati... 
 
...si la noi
Asa cum probabil anticipati, loco numeri pe degete cladirile "capitaliste" care nu sa creeze context, dar care macar sa caute a-l respecta, a se integra in el prin cateva acordari - materiale, cultural-spirituale, profesionale. Mizandu-se aproape in batjocura pe scuza "co-prezentei", ca si cum am fi solid instalati intr-un fond cultural si arhitectonic de o coerenta si substanta care ne-ar permite suverane gesturi culturale de ordinul dialogului si al "evidentierii reciproce", construitul si (cand se intampla) arhitectura noua pur si simplu se auto-propun locului cu aerul preaplin de sine al unui teenager "educat la scoala vietii", dar tintind sa epateze prin ceea ce el crede a fi zdrobitorul "sarmec" personal: "Iata-ma, v-am facut hatarul de a pogori printre voi, sper ca realizati ca, pentru ca sunt cel mai nou-venit, merit totul, de la primirea voastra obligatoriu calduroasa la laudele care mi se cuvin!" (tafna obraznica a unei astfel de reclame laudative pentru ca, vezi Doamne, personala si proprie, nu pare sa constientizeze ridicolul auto-proclamarii de "unicitate" si musai "originalitate", perfect egal cu unicatul unei sticle de Coca-Cola intr-un camion plin de alte sute de mii de "surori" la fel de unice!).
 
 
Bule construite aparent imune la mediu, astfel de agresiv de noi aparitii pur si simplu nu pot fi relationate cu ideea de arhitectura - ele se propun ca entitati de-sine-statatoare de tip parazitar-autist care ocupa un spatiu pe care, practic, il izoleaza de context si care, prin aceasta indiferenta vitalista, transfera sarcini asupra vecinatatilor. Ele sunt, intr-un fel, descriind amenintator de exact migratia contemporana, nomadul cu potential terorist care, odata asezat intr-un loc, creste cu forta negativa a unei plante salbatice care invadeaza si, mai apoi, supune, seaca sau ucide pamantul-gazda (a se revedea, in arhitectura, lectia uriaselor blocuri din ghetourile franceze ale anilor 1970, care sfarseau prin a "construi" cate o comunitate care, foarte rapid, functiona dupa propriile legi de tip favella, periculoase zone urbane alienante). 
Or, mediul construit bucurestean are din ce in ce mai putina forta sa sustina o asemenea invazie (se restaureaza in cel mai bun caz 10 cladiri istorice pe an, timp in care se construiesc cateva zeci de mega-ansambluri de locuit ori de birouri, pentru mii de oameni, absolut ordinare ca arhitectura, cu duiosie numite "dulapuri" de bucuresteni): pare ca trebuie amintit arhitectilor care dau girul unor asemenea invazive nave cosmice pe seama unor zone si asa slabite ca prin aceasta contribuie, efectiv, la declasarea orasului si a standardelor lui, cultural la stergerea identitatii lui. 
Sunt mult prea putine blocurile-masa altfel decat cele replicand tiparul silozului uman ori neo-macro-dormitorul comunist, si, din pacate, ele trebuie cautate cu indarjire de cel care ar dori sa mai descopere ceva luminite in ceata "zidita" Capitalei. 
Unii promotori se iluzioneaza, cu pretul arhitecturii in favoarea multului masic, ca alaturand o mare balena albastra unei arii dominate de locuire colectiva, s-au si "integrat" in zona: a lor urieseasca constructa doar "continua" o functiune existenta (vezi "dezvoltarile" de pe "Trafic Greu"). Totusi: chiar e de continuat un mod de trai locativ comunist, care oricum redusese omul la stadiul de unealta supravietuitoare, oferindu-i spre "trai" pana si un minim de metri patrati adeseori intrecut de cel rezervat animalelor? (grajdul obisnuit al unei vite la tara era adeseori mai mare, ca mp, decat o garsoniera confort 3 din "epoca de aur"). Ar insemna sa recunoastem ca aceasta urmare e una "de bine", ca locuirea in comun la nivelul miilor de unitati umane e summa existentei muritorului (roman) pe pamant; chiar tanjim dupa ideea de aglomerare, de viermuiala pana la sufocare? Sigur, exista locuire in comun si in Norvegia, de pilda - in imobile de lemn, multi-etajate, cu apartamente de un standard pe care ni l-am dori si noua...
Alte "solutii" halucinante vin de la "arhitecti" care aleg o casa pe care o declara specifica unei zone, construiesc un decalc functional al acesteia, dupa care expandeaza tiparul pe 10-12 etaje ori mai mult, cu pretentia ca "citeaza spiritul locului"...
Si, sigur, nu putem decat plange dupa "dreptatea" zonelor ronde ale Capitalei, care sufera progresul cu anasana al unor cu totul neavenite spatii rezidentiale ori birouri: geografia fizica si spirituala a unor zone este, acolo, pur si simplu asasinata de ultimul venit cu sarsanaua de bani, si care, cu "noul", sterge pur si simplu zeci ori sute de ani de istorie a unui loc doar pentru ca, bun intreprinzator, profita de legalitatea vaga si de ignarul decidentilor Capitalei: fie iti vine sa razi amar, ca in povestea lui Ilf si Petrov despre insul ratacit in construitul biruitor al noului oras, fie sa plangi ca unii dintre cei convinsi cu puscaria sa faca loc fericirii comuniste intitulata Casa Poporului (cladire care pare sa serveasca de "bun" reper mental clasei "dezvoltatorilor" care dispretuiesc specificul locului). In numele progresului, al unui "bine" cu totul imprecis si anonim, si pentru "pretul corect", cumva sarind peste pretul de sange al timpului si al idealurilor celor dispusi odata sa moara pentru ele, sunt radiate cultura, civilizatia, istoria locala, se face una cu pamantul orice idee de valoare a locului. 
Si cat de duios suna, dupa aceste rapturi la drumul mare, jelania incriminator de auto-ipocrita a unor astfel de (pseudo-)spirite "creatoare": "Ce arhitectura are Viena, Parisul!!!" - Da!!! ar fi raspunsul, tocmai pentru ca nu au permis ultimului ins "de bine" sa sparga traditia construita a orasului, ci i-au indrumat hub-urile de afaceri in zone exterioare celei vechi, istorice, autentice! Imi declar absoluta neputinta de a intelege fie si un singur principiu al vreunui cod urbanistic care ar verifica o parte a vechiului cartier evreiesc din Bucuresti, unde intreg perimetrul Bd. Corneliu Coposu - Bd. Mircea Voda - Str. Sf. Vineri pare a fi fost si vandut, si construit "la parcela", anulandu-se astfel una din zonele cele mai importante ale Capitalei: de ce nu avem aici un mare centru al culturii romano-evreiesti, ci doar niste blocuri ordinare, care puteau foarte bine ferici imprejurimile departate ale Bucurestilor? (Verificati gradul de exceptional al aparitiilor moderne sau postmoderne in Viena veche si veti intelege de ce acel oras are un grad al civilizatiei urbane de care Bucurestiul se departeaza cu fiecare musuroi uman suplimentar ar’dicat.)
Sa nu incheiem, totusi, fara a elogia superba si datatoarea-de speranta integrare a cladirilor rezidentiale colective pe Str. Bosianu, colt cu Mitropolitul Filaret (Gramont Quartier): arhitectii, care merita toate laudele, au pastrat aparenta volumetrica si inaltimea fostei cornise, au construit o compozitie din blocuri pavilionare, unite intre ele prin spatii verzi comune, au reintegrat in propunere zidul exterior al vechii cladiri cu tot cu ancadramentele ferestrelor pe care le-au recuperat ca rame deschise ce permit vederii sa strabata locul si sa zareasca intimitatea unor curti interioare, au definit frontul stradal prin ecrane de caramida aparenta bine echilibrate de suprafete lise sau de fine inserturi de arhitectura industriala. O interventie de o discretie in intelegere care te invita sa stravezi, prin ea, ideea de a locui intreg, inalt. Gest firesc, de o modestie rafinata: nici bunul-simt, nici maiestria si nici geniul nu urla, nu-si proclama muschii prin j’de etaje...
 
P.S.: Cu mai multi ani in urma, o prietena din Grecia preciza motivul pentru care s-a mutat in Bucuresti: "e un oras unde se vede cerul". Corectie de actualitate: cerul se vede INCA, partial, din spatele din ce in ce mai deselor si matahaloaselor imobile cu multi, pentru multi... 
 
Articol de Constantin Hostiuc, doctor in istoria artei si cercetator III la Universitatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu", Bucuresti.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMALLBIMhiltiABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
IUNIE/IULIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 183 (Iunie/Iulie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
noark
rigips
siniat
Acvatot 2019
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
leviatan
SSAB
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
Ubitech
BogArt
SIGM
viarom
konsent
concelex
Arduro
EDIT-Structural
ness project
theda mar
MAKITA
CDS

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
FPSC_2019
ef-de-n
AICPS_30
top 500
top 500
ROGBC 2016
econet

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander