Agenda Constructiilor
Duminica, 24 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - CNSP a imbunatatit cu 0,6% previziunea de crestere economica pentru 2022
CNSP a imbunatatit cu 0,6% previziunea de crestere economica pentru 2022
Actualitatea interna Publicat de Stelian DINCA 12 Aug 2022 11:21
Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (CNSP) a imbunatatit cu 0,6 puncte procentuale previziunea de crestere pentru 2022, la 3,5%, de la 2,9% cat estimase in Prognoza de primavara, in timp ce pentru 2023 a redus-o la 3,7%, de la 4,4%.
"Previziunea cresterii PIB pentru anul curent a fost imbunatatita cu 0,6 puncte procentuale (de la 2,9% la 3,5%) ca urmare a evolutiilor peste asteptari pentru unele servicii reprezentative (transporturi, servicii informatice, servicii pentru intreprinderi), precum si a accelerarii cresterii activitatii in constructii in semestrul II, stimulate de masurile de implementare a PNRR, cat si de masurile guvernamentale privind conditiile de ajustare a costurilor din contractele de constructii. Un risc negativ se contureaza insa dinspre agricultura daca conditiile de seceta vor persista pe o perioada indelungata", subliniaza CNSP in Prognoza pe termen mediu 2022-2026, varianta de vara.
Potrivit sursei citate, pe partea cererii, evolutia serviciilor in structura comertului exterior a condus la reestimarea contributiei exportului net la cresterea PIB, devenind usor pozitiva (+0,1 pp) in anul 2022, iar celelalte componente si-au mentinut aportul pozitiv, respectiv investitiile (+3,7%) si consumul privat (+3,5%).
Nivelul estimat al inflatiei a fost majorat comparativ cu varianta precedenta la 12,9% fata de 9,7% pentru sfarsitul anului curent si 12,6% fata de 10,1% ca medie anuala.
Indicii preturilor produselor industriale, cat si a costului in constructii, isi vor continua ascensiunea la nivelul estimarilor anterioare, inregistrand dinamici de doua cifre, evolutia acestora in ritm anual urmand a se atenua in a doua parte a anului ca urmare a unui efect de baza.
Deficitul de cont curent a fost prevazut a se mentine la valori ridicate in prezent, cauzat de un deficit comercial in crestere, amplificat si de majorarile superioare de preturi pentru importuri, dar fiind asteptat a inregistra corectii pozitive pe termen mediu.
"Pe de alta parte, efectul nefavorabil al contextului geopolitic actual si anticipatiile inflationiste internationale vor fi secondate de incetinirea dinamicii economiei chineze, cu accentuarea intreruperilor in lanturile de aprovizionare, si de criza resurselor energetice la nivel european, socuri care isi vor prelungi impactul asupra anului 2023. Pentru principalele tari partenere din zona euro, noua prognoza a Comisiei Europene a ajustat in jos cresterea economica in 2023 cu circa un punct procentual (de la 2,3% la 1,4%, unde pentru Germania, de la 2,4% la 1,3%). Astfel, incetinirea activitatii economice la nivel european si mondial in anul 2023, conform estimarilor institutiilor internationale, alaturi de celelalte socuri mentionate, vor avea si un efect de decelerare a cresterii economiei nationale la 3,7%, comparativ cu 4,4% din estimarea precedenta", mai arata Prognoza de vara.
La nivel trimestrial se anticipeaza o slabire a activitatii in primul trimestru al anului 2023 comparativ cu aceeasi perioada din 2022, dupa care aceasta se va relansa sub influenta pozitiva a constructiilor si a serviciilor, in conditiile de oportunitate legate de exploatarea resurselor nationale si intrarile de fonduri europene.
"Chiar daca s-ar lua in consideratie o incheiere a conflictului din Ucraina, mentinerea preturilor ridicate pentru produsele energetice si slabirea industriei in Germania - principalul partener comercial al Romaniei - vor afecta partial industria autohtona in anul 2023, in special ramurile din chimie, metalurgie, prelucrarea titeiului, precum si industria auto si cea a echipamentelor si utilajelor. In aceste conditii, pentru valoarea adaugata bruta din industrie s-a estimat o majorare cu 2,3% in 2023, in scadere cu 2,2 puncte procentuale fata de varianta din prognoza de primavara", explica CNSP.
Pe latura cererii, s-a considerat o revizuire in jos mai accentuata a dinamicii consumului privat pentru anul viitor, cu 0,9 puncte procentuale, sub impactul revenirii mai lente a puterii de cumparare salariala (+2,2% fata de +3,7% in estimarea precedenta), avand in vedere si faptul ca pentru anul 2022 castigul salarial real va inregistra o perioada de scaderi in termeni anuali.
In cazul formarii brute de capital fix, dinamica anuala s-a revizuit cu 1,4 puncte procentuale sub estimarea anterioara din cauza unui import mai redus de echipamente, dar se mentine la un nivel ridicat (+7,2%).
Pe termen mediu, ritmul anual de crestere al produsului intern brut este estimat la 4,4% pentru perioada 2024 - 2026, fiind sustinut de un aport semnificativ al sectorului constructii, accentul fiind pe atragerea si utilizarea cat mai eficienta a fondurilor din PNRR. In ceea ce priveste serviciile si industria (cu ritmuri medii anuale in jur de 4%), se are in vedere dezvoltarea acelor activitati cu un plus de valoare adaugata inovativa.
CNSP precizeaza ca prognozele standard sunt cea de primavara si de toamna, Prognoza de vara fiind una intermediara, care are un caracter concis si include informatiile aparute in intervalul dintre prognoza de primavara (care sta la baza Programului de convergenta) si cea de toamna (reprezentand cadrul macroeconomic care fundamenteaza, de regula,bugetul).
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergiesRAWLPLUGSISECAMhiltiALLBIMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
konsent
ELECTROGRUP
DRS
AED
ERBASU CONSTRUCT
BogArt
ness project
Acvatot 2019
Ubitech
SSAB
CDS
EDIT-Structural
theda mar
quadratum
viarom
VEGO
Arduro
leviatan
concelex
CONCEPT STRUCTURE
rigips
MAKITA
SIGM
noark
strabag nivel 1

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<