Agenda Constructiilor
Joi, 17 Aprilie 2025
BUCIN MOB
Home - Stiri - Actualitatea interna - Ministerul Finantelor sustine investitiile prin imprumuturi catre autoritatile locale
Ministerul Finantelor sustine investitiile prin imprumuturi catre autoritatile locale
Actualitatea interna Publicat de AG&F 08 Apr 2025 09:33
La propunerea Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, cat si la propunerea Ministerului Finantelor, a fost publicat, in transparenta decizionala, un act normativ prin care unitatile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de imprumuturi, de la Trezoreria Statului, in limita sumei de 1,5 miliarde de lei, pentru asigurarea cofinantarii proiectelor finantate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeana si de la donatori europeni in cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru institutiile publice finantate integral din bugetul local si pentru asociatiile de dezvoltare intercomunitara din care fac parte, proportional cu obligatiile care le revin.
Actul normativ ar urma sa intre in vigoare dupa ce va fi adoptat de Executiv si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei.
Modalitatea de acordare a imprumuturilor solutioneaza unele probleme urgente ale autoritatilor administratiei publice locale, tinand cont de faptul ca, in prezent, potrivit unei analize realizate de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, sunt in implementare 7.659 de proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile, iar, in cazul unora dintre ele unitatile administrativ-teritoriale, au dificultati in asigurarea resurselor financiare, din bugetele locale, pentru plata cheltuielilor neeligibile sau a cofinantarii.
”Prin aceasta masura, sprijinim unitatile administrativ-teritoriale care au inregistrat dificultati in continuarea proiectelor, ca urmare a lipsei de resurse financiare in bugetele locale. Finalizarea proiectelor are, ca principal obiectiv, cresterea calitatii serviciilor publice pentru cetateni”, a precizat ministrul Cseke Attila.
Prin mecanismul propus, se creeaza atat posibilitatea contractarii unor imprumuturi pentru asigurarea finantarii cheltuielilor neeligibile, a prefinantarii si/sau cofinantarii acestora, cat si posibilitatea refinantarii datoriei publice locale ce decurge din imprumuturile contractate din venituri din privatizare, inregistrate in contul curent general al Trezoreriei Statului.
Dobanda aferenta imprumuturilor este ROBOR la 3 luni comunicata de Banca Nationala a Romaniei in ultima zi lucratoare a lunii anterioare autorizarii imprumutului, la care se adauga o marja in functie de scadenta imprumuturilor, iar rata dobanzii rezultata ramane fixa pe toata durata de derulare a imprumutului. Marja se stabileste astfel: 1 punct procentual pentru scadente de pana la 3 ani inclusiv, 1,5 puncte procentuale pentru scadente intre 3 si 5 ani inclusiv, respectiv 2 puncte procentuale pentru scadente intre 5 si 10 ani inclusiv. Imprumuturile pot beneficia de o perioada de gratie de 12 luni, iar rambursarea acestora se poate face intre 1 si 10 ani, cu posibilitatea rambursarii anticipate.
Creditele contractate, conform proiectului de act normativ, constituie o exceptie de la limita de indatorare prevazuta prin lege, iar, pentru a asigura accesibilitatea la aceasta masura si pentru localitatile mai mici, sunt prevazute plafoane in functie de marimea localitatilor. Astfel, judetele vor putea contracta cel mult 35 de milioane de lei, municipiile resedinta de judet si sectoarele municipiului Bucuresti – cate 30 de milioane de lei, municipiile - cate 20 de milioane de lei, iar orasele si comunele au plafoane nelimitate. 
Termenul-limita de depunere, la directiile generale regionale ale finantelor publice/administratiile judetene ale finantelor publice, a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a imprumuturilor locale este 31 octombrie 2025.
 
TotalEnergiesRAWLPLUGALLBIMABONARE REVISTEhilti
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE-APRILIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 189 (Martie-Aprilie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EURO BUILD
KADRA
TECNIC
concelex
strabag nivel 1
SSAB
BogArt
EDIT-Structural
Arduro
Eco Garden Construct
leviatan
Acvatot 2019
ERBASU CONSTRUCT
MAKITA
GEWISS
MCA
AED
VEGO
CDS
theda mar
SIGM
Ubitech
noark
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
ELECTROGRUP

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
inoconstruct

pereti cortinaTamplarie Aluminiu.ro Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<