Amenzi de la 20.000 lei pentru companiile care nu respecta legislatia de mediu |
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 26 Oct 2022 12:03 |
Sanctiunile pentru firmele care au un management defectuos al deseurilor pornesc de la 20.000 de lei si se cumuleaza, putand ajunge la 120.000 de lei, explica Daniela Dobre, CEO-ul companiei Green Environment Support, un business cu o cifra de afaceri de doua milioane de lei in 2021.
Foarte multe companii nu constientizeaza importanta conformarii cu legislatia de mediu. Printre obligatiile firmelor in ceea ce priveste gestionarea deseurilor, se numara: colectarea selectiva a deseurilor generate din activitate si depozitarea acestora in spatii special amenajate, ferite de intemperii si etichetate; detinerea unor contracte cu colectori autorizati pentru fiecare tip de deseu; pastrarea documentelor de predare ale deseurilor (de exemplu: formularul de incarcare/descarcare - anexa 3, avizul de insotire a marfii); mentinerea unei evidente a gestiunii deseurilor actualizata lunar si prezentarea acesteia in caz de control; realizarea raportarii anuale privind deseurile generate catre Agentia pentru Protectia Mediului Judeteana.
Ce poti face sa ai un business prietenos cu mediul?
- Sa folosesti resurse regenerabile
- Sa colectezi selectiv deseurile si sa le predai unor colectori autorizati in vederea valorificarii lor
- Sa reduci cantitatea de deseuri generate prin reutilizare
- Sa montezi senzori pentru a economisi energie
- Sa renunti la flota de masini si sa incurajezi car sharing (masini electrice) sau a deplasarilor cu transportul in comun
- Sa utilizezi mijloacele electronice de stocare in detrimentiul celor in format tiparit.
Green Environment Support, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata romaneasca a serviciilor de consultanta de mediu, si-a publicat rezultate financiare, in crestere pentru 2021 si anunta planuri de dezvoltare si digitalizare pentru anul in curs, pentru care a bugetat suma de 11.000 de euro. Compania a incheiat primul an de pandemie cu un profit de 26%, in urma scaderii cheltuielilor cu mutarea operatiunilor in mediul online.
Cifra de afaceri inregistrata in 2021 este de 2 milioane de lei, cu 13% in crestere fata de anul precedent. Conducerea companiei anunta pastrarea trendului de evolutie pozitiva si in 2022, cu o cifra de afaceri estimata de 2,4 milioane de ei, iar cresterea de 12% a incasarilor din prima jumatate a anului sustine aceasta prognoza.
Green Environment Support furnizeaza companiilor servicii in vederea conformarii la legislatia de mediu: consultanta, audit, managementul deseurilor, raportari catre institutiile statului, precum si intocmirea actelor de reglementare in ceea ce priveste protectia mediului, necesare oricarui agent economic autorizabil, in functie de codul CAEN detinut.
„Bazele acestei afaceri au fost puse in 2011, din pasiunea de a schimba ceva in ce priveste gestionarea eficienta a deseurilor, fiind identificata aceasta nevoie in piata. La inceput, majoritatea clientilor nostri apartineau domeniului HORECA, insa, odata cu trecerea timpului, diversificarea portofoliului de clienti s-a produs in paralel cu cea a expertizei echipei noastre, datorita specialistilor care ni s-au alaturat”, a declarat Daniela Dobre, CEO Green Environment Support.
Obiectivul principal in 2022: imbunatatirea vizibilitatii in piata si digitalizare
Compania a incheiat 2020, primul an pandemic, cu o scadere de 3% a CA YOY („year-over-year”), insa a punctat in evolutia financiara cu o crestere a profitului de la 18% la 26% pe fondul eliminarii cheltuielilor aferente functionarii punctului de lucru si reducerea cheltuielilor de transport. Chiar si in conditiile mutarii in online a majoritatii operatiunilor, numarul angajatilor companiei a ramas constant in perioada 2020-2022.
Cresterea eficientei reprezinta o prioritate in 2022 prin digitalizarea completa a proceselor interne, ceea ce va duce la imbunatatirea calitatii serviciilor si alocarea unui timp mai mare pentru consilierea clientilor companiei. Astfel, marimea si experienta echipei diferentiaza Green Environment Support fata de concurenta, oferindu-i o baza stabila pentru atingerea unui alt obiectiv important stabilit pentru 2022, pe langa cresterea cifrei de afaceri: imbunatatirea vizibilitatii in piata.
„Ne mandrim cu aproape 30 000 de ore de consultanta oferite agentilor economici si aproape 200 de controale efectuate de autoritatile in domeniu si trecute cu bine de clientii nostri. Este dovada profesionalismului nostru, exact ceea ce ne doream atunci cand am fondat Green Environment Support: sa gasim cele mai eficiente solutii ce pot fi implementate pentru a respecta pe deplin legislatia, totodata eficientizand costurile agentilor economici. Astfel, ajutam si mediul inconjurator, dar si mediul de afaceri”, spune CEO-ul companiei.
Green Environment Support este certificata pentru sistemul de management de mediu conform EN ISO 14001:2015 si EN ISO 9001:2015 de catre SRAC Certpartener IQNet.
|