Proiectul de amnistie si restructurare a datoriilor fiscale poate starni controverse, insa este important sa observam situatia de ansamblu din Romania. La finalul anului 2018 existau datorii fiscale restante de aproximativ 30 mld lei. Dintre acestea, doar aproximativ 0,5 mld lei au fost stinse in primele 4 luni ale anului 2019, ceea ce indica o dificultate in colectarea acestor creante fiscale de catre stat prin metodele consacrate. O serie de tari din Uniunea Europeana au apelat la programe de amnistie similare in ultimii ani (e.g. Belgia, Italia, Germania, Grecia, Italia, Spania), dar si tari precum Australia, Canada si Statele Unite ale Americii, pentru a atrage la buget creantele fiscale greu de colectat prin alte mijloace. Romania a apelat, de asemenea, in trecut la programe de amnistie, unele dintre acestea presupunand indeplinirea unor cerinte complexe.

Se intelege ca guvernantii incearca prin aceasta metoda sa rezolve problema deficitului bugetar. Oare acest proiect legislativ este solutia gasita de guvernanti pentru a nu creste taxele? Asa cum ne-a aratat istoria, cresterea taxelor ar afecta toate categoriile de contribuabili, inclusiv pe cei buni platnici.

Prin acest proiect, contribuabilii au ocazia sa isi achite obligatiile fiscale restante, obtinand stergerea obligatiilor fiscale accesorii. De multe ori, tocmai aceste obligatii fiscale accesorii, care cresc datoria ca un bulgare de zapada, duceau contribuabilul in imposibilitatea achitarii obligatiilor fiscale in ansamblul lor. Din experienta noastra, de multe ori aceste obligatii fiscale suplimentare ieseau la iveala in urma unei inspectii fiscale, fiscul avand o interpretare a tratamentului fiscal diferita de contribuabil. In acest caz, contribuabilul nu se sustragea de la plata obligatiilor fiscale, nefiind constient de aceste interpretari care generau obligatii fiscale suplimentare. Astfel, in sarcina contribuabilului erau stabilite obligatii fiscale principale si accesorii ce nu puteau fi achitate, desi contribuabilul achitase la timp obligatiile fiscale declarate pana in acel moment.

In lipsa amnistiei, multi dintre contribuabilii cu obligatii fiscale restante nu le vor putea achita. De multe ori fiscul nu poate acoperi aceste obligatii prin executare silita, existand riscul intrarii in insolventa cu efecte pe intreg lantul comercial. Astfel, vor exista in continuare doua categorii de contribuabili: cei care isi platesc obligatiile fiscale si cei care nu. Prin conditiile impuse de proiectul de amnistie, cei care doresc sa beneficieze de aceasta facilitate vor trebui sa achite obligatiile fiscale principale, nemaiavand un avantaj major fata de contribuabilii care oricum isi plateau obligatiile fiscale la timp.

In plus, fiscul ar trebui sa acorde facilitati contribuabililor buni platnici tocmai pentru a recompensa comportamentul corect al acestora. Un exemplu poate fi acordarea de reduceri pentru plata obligatiilor fiscale la termen. De asemenea, contribuabilii disciplinati pot fi recompensati printr-un grad de risc scazut ce poate reduce frecventa sau amploarea inspectiilor fiscale, prioritate la rambursarea TVA, obtinerea de certificate de amanare la plata TVA in vama etc.

Acest lucru nu inseamna ca amnistia este o solutie la care putem apela de fiecare data. Amnistia fiscala ar trebui sa aiba un caracter exceptional. Acordarea de amnistii fiscale in mod repetitiv risca sa fie contraproductiva, putand duce la concluzia ca neplata obligatiilor fiscale la termen poate fi o strategie de finantare. In plus, caracterul exceptional al amnistiei fiscale este intarit si de intrebarile ce pot aparea privind impactul asupra concurentei. Statul ar trebui sa foloseasca toate parghiile legale, existente deja, pentru a preintampina nevoia unei amnistii in viitor.