OLRD: Estimari pozitive privind evolutia piatei imobiliare in 2019 si 2020 |
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Elena Icleanu 07 Ian 2019 07:04 |
![]() "Asteptarile noastre pentru perioada 2019-2020 sunt pozitive, gandindu-ne la factorii macroeconomici din Romania in toate segmentele pietei de constructii (industrial, rezidential, birouri). Ne asteptam la un impuls pozitiv si consideram ca motorul principal al pietei este reprezentat de cresterea neta a salariilor, care va avea un efect pozitiv asupra tuturor sectoarelor si care va determina cresterea puterii de cumparare. Segmentele rezidential si de birouri vor continua sa reprezinte motoarele pietei si in viitor, dar vedem o crestere exponentiala si pe sectorul de spatii logistice si ne dorim, desigur, si o intensificare a investitiilor publice", a declarat presedintele OLRD.
In acest context favorabil, Ahmet Buyukhanli semnaleaza, ca si ceilalti manageri din constructii si imobiliare, dificultati legate de forta de munca, precum si riscurile la nivel macroeconomic. "Cea mai mare dificultate este, desigur, cea legata de forta de munca. O stiu toti «actorii» pietei, si beneficiarii finali, si lucram in continuu pentru a identifica un mix bun de solutii, de la specializare pentru tineri, forta de munca straina si costuri salariale mai ridicate. In general, riscurile pentru piata de constructii vin din mediul macroeconomic, unde producerea elementelor negative poate influenta cererea. Strict pe baza indicatorilor, este evident ca exista inca un potential ridicat de dezvoltare pe mai multe segmente ale pietei imobiliare, in special rezidential, spatii de birouri si logistice", a explicat managerul.
OLRD a traversat o perioada favorabila in 2018, depasind tinta de vanzari stabilita la 450 de unitati in cadrul Cosmopolis in acest an. Pentru 2019, dezvoltatorul si-a setat un obiectiv similar.
|