- La sfarsit de secol al XIX-lea, Bucurestiul era inca neconstruit, era un targ. Venirea lui Carol I urma sa lase urme adanci in istoria asezarii, intrucat apar institutiile, proiectele de dezvoltare urbana ce aveau sa-l transforme in oras.

Modernismul, adus la pachet cu betonul, a surprins orasul cu un fond construit istoric destul de debil si a produs primele convulsii in ceea ce priveste coexistenta vechiului cu noul. Betonul si industrializarea, in general, au facilitat o viteza mult mai mare a construirii, precum si a dimensiunilor constructiilor. Astfel, din interbelic apar primele discrepante in ceea ce priveste inaltimea si dimensiunile noilor constructii raportate la cele vechi, de unde si aparitia calcanelor mai putin fotogenice. In comunism, convulsia intre vechi si nou s-a accentuat la nivelul volumetric, dar mai ales la cel al tesutului urban. Astfel au aparut bulevarde, artere de circulatie cu constructiile adiacente fara nicio legatura cu trecutul, fiind de fapt in conflict cu acesta (conflict ce, la vremea respectiva, a fost generator de multe drame si tragedii la nivel individual). Toate aceste fracturi mostenite dinainte de 1990 clamau o viziune pe termen lung care sa incerce sa le repare sau sa le diminueze si sa incerce sa aduca orasul la ipostaza unei dezvoltari naturale, firesti. Din pacate, nu s-a intamplat asa, dupa 1990, deci si in ultimii ani, orasul s-a aflat sub imperiul hazardului, al unor PUZ-uri mai putin "inspirate", guvernate de dorinta de a construi mai mult decat trebuie si asta in defavoarea calitatii urbane, a vietii cotidiene, in general. De asemenea, a fost continuata o tara mai profunda in ceea ce priveste respectul fata de spatiul public, care continua sa ne indeparteze de conceptul de oras occidental, unde spatiul public, piata, strada sunt considerate ca extensii ale locuirii si sunt tratate ca atare. Tot in zona spatiilor publice, se remarca lipsa interventiei unor peisagisti care ar putea rafina imaginea acestora prin armonizarea vegetatiei atat cu spatiile respective, cat si cu arhitectura imobilelor din proximitate. De asemenea, calitatea materialelor, precum si atentia data detaliilor in proiectare si executie sunt precare si denota o anumita lipsa de rafinament si de intelegere a exemplelor occidentale care le-au influentat.

Desigur, orasul inseamna mult mai multe lucruri: trafic, comunicatii, digitalizare, instalatii edilitare, dar m-am oprit asupra aspectelor care imi sunt mai aproape si, totodata, mai greu de asimilat, avand in vedere ca ele in Occident s-au dezvoltat si distilat intr-un timp mult mai indelungat si asta le face dificil de abordat si inteles. Bucurestiul are nevoie si de o dezvoltare unitara, de o gandire holistica care, in conditiile autonomiei primariilor de sector si a imixtiunilor generatoare de confuzie a acestora cu Primaria "Mare", este greu de realizat. In privinta dezvoltarii urbane viitoare, una din primele directii ar fi conservarea si restaurarea monumentelor care au mai ramas, Bucurestiul fiind sarac in ceea ce priveste fondul istoric construit, fapt generat de scurta sa (in comparatie cu alte orase din vestul Europei) istorie in calitate de metropola. Un alt deziderat cred ca ar trebui sa fie recuperarea spatiului public, in sensul ca toate interventiile, chiar daca private, trebuie sa concureze la definirea acestuia. Eu inclusiv studentilor mei le vorbesc despre un tip de arhitectura de o neutralitate fertila, capabila sa conecteze, sa uneasca, sa dea sens spatiului public, intr-un oras care urbanistic-arhitectural este smintit, unde dupa 1990 fiecare constructie si-a dorit sa fie un monument. Cred ca propensiunea catre inchegare, definire, serenitate este benefica. Foarte importanta este dezvoltarea durabila si in special coabitarea cu natura. Ea poate contribui la imbunatatirea calitatii vietii atat din punct de vedere al mediului, cat si estetic. De asemenea, folosirea surselor de energie regenerabila si cerintelor NZEB devenite sine qua non vor modifica expresivitatea edificiilor si, de ce nu, a intregului oras.

 

- Referitor la actuala administratie, care pornind de la premisa stoparii derapajelor in ceea ce priveste incalcarea sau fortarea regulamentelor de catre unii investitori, a generat un blocaj total, cu urmari greu de cuantificat in ceea ce priveste dezvoltarea urbana, prezenta pe piata a unor investitori importanti care probabil vor migra spre alte zone unde investitiile vor putea fi predictibile din punct de vedere temporal, cu pierderi foarte mari pentru bugetul local. Asa cum am incercat sa arat inca din primele randuri, Bucurestiul, cu istoria sa plina de convulsii generatoare de urme adanci, are nevoie de o administrare complexa, de masuri diverse, nuantate de natura tehnica, arhitecturala, culturala, dublate de unele lucrative. Cred ca numai prin educatie Bucurestiul poate avea o comunitate capabila sa clameze standarde si obiective necesare si sa schimbe peisajul alegerilor locale.

 

- Proiectarea de arhitectura va suferi modificari destul de profunde, in primul rand generate de cerintele NZEB. Necesitatea folosirii energiei regenerabile sub diferitele forme - solara, eoliana, geotermala, combinata cu utilizarea limitata a combustibililor fosili, va duce la modificari profunde in economia instalatiilor de incalzire-racire si de aici la schimbarea expresivitatii arhitecturii. De asemenea, termoizolarea consistenta, dublata de prezenta din ce in ce mai acuta a fatadelor ventilate sau duble, conduce inevitabil la schimbari majore privind plastica arhitecturala. Toate aceste cerinte trebuie integrate si adaptate limbajului arhitectural, dublate prin conceptie cu valente estetice. Un alt aspect important, aparut mai ales dupa pandemie, ar fi convietuirea cu natura. Dotari precum logia sau balconul au devenit mult mai importante in conditiile izolarii. Aceste elemente, ce fac trecerea dintre interior spre exterior, trebuie deja reconsiderate ca pozitie, vegetatie, materialitati in cadrul locuirii - si nu numai. Incercari de a combina spatiile de birouri, de lucru, cu gradini interioare exista deja de multa vreme. Este probabil ca spatii-tampon inchise partial, capabile sa asigure un microclimat adapostind vegetatie, mediatoare fata de temperaturile exterioare, sa fie mijloace tot mai uzitate in slujba economiei de energie, dar si a convietuirii cu natura, cu toate aspectele ei benefice.

Prezenta inteligentei artificiale in domeniul arhitecturii va usura probabil munca in slujba creativitatii, cu riscul ca aceasta usurinta sa duca la derapaje date de apetitul arhitectilor, in general, pentru insolit.

 

- Noul Bauhaus European isi propune sa faca o sinteza a cerintelor pe care le-am amintit mai sus, la care se adauga si o viziune integratoare si participativa la nivelul arhitecturii. Curentul este generat, de fapt, de multitudinea de transformari profunde la nivelul climei, de schimbarile globale privind energia data de combustibilii fosili care devine nesigura si din ce in ce mai putin accesibila. Viziunea integratoare se manifesta atat prin conservarea unor valori locale, traditionale, cat si prin faptul ca arhitectura trebuie sa devina mai democratica, participativa, sa tina cont de opiniile celor implicati direct ca beneficiari si - nu in ultimul rand - sa fie accesibila.

Toate aceste cerinte pentru Romania vor fi mai greu de atins, ele fiind generate de economii cu o industrie mult mai flexibila, capabile sa creeze sisteme de instalatii si materiale ce pot sa satisfaca cerintele in perspectiva schimbarilor pe care le-am mentionat. In rest, pentru arhitecti va fi aceeasi lupta de a integra toate aceste elemente ce tin de energie, anvelope eficiente, sustenabilitate, in limbaje arhitecturale noi. Componenta de arhitectura participativa (in care nu prea cred) va fi dependenta de nivelul educatiei (estetice) a populatiei si de mediul (construit) in care traieste la momentul respectiv, ca zestre iconica transmisa din generatie in generatie.

 

- In marile orase presiunea asupra terenului face victime chiar si printre reperele arhitecturale si ma gandesc la Nakagin Tower, al lui Kisho Kurokawa, reper al metabolismului, care a fost demolat in 2022, motivele fiind starea precara a structurii... De asemenea, acest aspect duce si la augmentarea dimensiunilor cladirilor. Exista si o presiune asupra timpului executiei care isi lasa si ea amprenta asupra expresiei, dar si a modului de comportament in timp. In marea lor majoritate, cladirile moderniste, dar si cele contemporane, nu stiu sa imbatraneasca, lucru pe care Louis Kahn si Mario Botta cu grupul de la Ticino l-au inteles. Cineva spunea ca ruina reprezinta lucrul cel mai frumos care ramane in urma unui monument. Aceasta eficientizare si comprimare a timpului de executie isi cer tributul.

Din pacate, constructiile contemporane sunt concepute aidoma unor obiecte de uz casnic, ca niste automobile care trebuie reparate cand se strica si demolate cand devin uzate moral, mai ales din punctul de vedere al materialelor si instalatiilor. In general, cred ca dintre productiile de marca din ultima vreme vor ramane in primul rand cele care sunt extensii, completari ale unor monumente importante mai vechi: piramidele lui I. M. Pei de la Luvru, cupola Reichstag-ului a lui Norman Foster, galeria James Simon din Berlin a lui David Chipperfield. Mai pot ramane cateva constructii izolate, din afara oraselor, care se numara pentru reusitele arhitecturale recente sau relativ recente, precum locuinte individuale, capele sau muzee situate in afara aglomerarilor urbane, mai ales din Europa, unde grija fata de monumente este mult mai mare. Astfel sunt autori precum Eduardo Souto de Moura, Campo Baeza, Peter Zumthor (mai ales termele si capela), Mario Botta, Tadao Ando, Rafael Moneo.

 

- Tocmai am finalizat proiectul pentru complexul rezidential Stejarii Collection, cu 198 de apartamente cu suprafete generoase, iar acum continuam proiectul in executie Centrul Cultural Favorit, un proiect extrem de dificil. Mai avem doua proiecte de unitati de locuinte colective, unul in zona de nord, unul in asteptare intr-o zona centrala a sectorului 2, pana se rezolva problema PUZ-ului de sector. De asemenea, am inceput un alt proiect complex, pe care inca il tatonam, Crama Murfatlar si - nu in ultimul rand - o locuinta in cartierul Damaroaia.

- Unul din obiectivele majore este sa fim sanatosi. Celelalte ar consta in proiecte interesante si beneficiari care sa inteleaga ca arhitectura este un domeniu care solicita o mare capacitate de sinteza, cere o rigoare in exprimare si nu e doar un "joc" facil de materiale si culori care sa-ti redea buna dispozitie. Si, poate la un moment dat, o monografie completata cu proiecte mai recente.