Pentru multe companii din domeniul productiei de echipamente de constructii calea de dezvoltare altadata clara este, in prezent, presarata cu incertitudini. Daca in trecut obstacolele, chiar dificile, erau previzibile si puteau fi depasite rapid mai ales de catre marii producatori care se adresau unei clientele selectionate, formate, in general, din antreprenori de calibru, actualmente situatia s-a schimbat radical. Chiar daca forta industriala data de capacitatile extinse de productie permite asigurarea unor marje confortabile de profit, acestea nu pot fi mentinute sine die fara asumarea unor riscuri majore, date de lipsa investitiilor care sa asigure alinierea la noua realitate digitala. Practic, „jongleria” nu mai este suficienta intr-o epoca atat de dinamica asa cum este cea actuala, in care beneficiarii sunt extrem de atenti la eficienta, transparenta si solicita o integrare cat mai pronuntata a operatiunilor cu control numeric. Nici macar loialitatea fata de un brand traditional nu mai constituie un argument suficient, daca firma care sta in spatele sau nu intreprinde masuri suficiente in directia digitalizarii. Aceasta realitate, deranjanta pentru multi dar care nu poate fi contestata, i-a impins chiar si pe cei mai reticenti manageri sa aloce fonduri importante pentru dezvoltarea intr-o directie pe care, chiar daca nu o agreeaza, nu o pot eluda. Statisticile realizate de firme specializate in cercetarea pietelor indica faptul ca, daca in prezent doar o treime dintre companiile active in domeniul productiei de echipamente au aplicat deja masuri in acest sens, peste doi ani ponderea respectiva va depasi 70%. O tendinta similara se va manifesta si in alte domenii care au legatura cu sfera echipamentelor de constructii, daca s-ar nominaliza doar sectorul aditivilor, puternic afectat de implementarea accelerata a sistemului de printare tridimensionala. Revenind la segmentul analizat, este cert ca provocari deosebite vor trebui sa depaseasca in continuare inclusiv firmele care au imbratisat deja principiile Internet of Things (IoT) si care se vor vedea nevoite sa adopte masuri directe pentru gestionarea optima a barierelor inerente, specifice noului ecosistem industrial digital. Dintre problemele cele mai mari se remarca lipsa standardizarii, care este cu atat mai grava cu cat noile solutii vor fi integrate in cadrul unui mediu operational complex, care necesita coordonarea perfecta intre elementele sale. In plus, exista prejudecata deprecierii morale accelerate a tehnologiilor ce inglobeaza un nivel ridicat de informatizare, ceea ce ii determina pe unii operatori sa respinga solutiile noi, cu atat mai mult cu cat complexitatea acestora necesita cicluri lungi de adaptare si perioade mari de testare. Desi nu exista un panaceu care sa rezolve toate problemele respective, expertii au identificat cateva solutii care sa faciliteze traversarea acestei perioade de tranzit - si anume: cesionarea (externalizarea) acelor parti de activitate care nu au o contributie decisiva la formarea profitului si genereaza timpi morti prin birocratia pe care o presupun; formarea unor divizii digitale care sa se specializeze pe acest segment, sa identifice riscurile si sa permita in viitor integrarea intregii structuri a afacerii; incurajarea dezvoltarii unei culturi bazate pe flexibilitate si viteza de reactie (ceea ce inseamna, printre altele, asumarea calculata a riscurilor, angajarea unui personal cu abilitati certe in directia digitala, capabil sa implementeze si sa sustina noile produse/servicii, realizarea de investitii in specializarea angajatilor etc.)