PMB: Circa 60 de proiecte noi de investitii, cuprinse in buget |
Info-Santiere Publicat de Cosmin Dincu 24 Mar 2017 07:23 |
Primaria Municipiului Bucuresti - PMB demareaza 58 de proiecte noi de investitii, printre care se afla un spital metropolitan, locuinte pentru tineri, camine de batrani, scoli si gradinite, poduri si pasaje, piste pentru biciclisti etc., dupa cum informeaza un comunicat al edililor Capitalei.
„Bugetul propus de actuala administratie este unul echilibrat, avand ca prioritati evidente sanatatea si investitiile de infrastructura, iar alocarile s-au facut tinand cont de posibilitatile reale de cheltuire a banilor, cu respectarea tuturor procedurilor si normelor legale. Finalizarea marilor proiecte de infrastructura incepute in anii precedenti si aflate in faze avansate de executie ar trebui sa reprezinte o prioritate pentru orice primar. In plus, demararea oricarui proiect nou presupune o serie de demersuri preliminare foarte clare - studiu de fezabilitate, proiect tehnic, documentatii de urbanism, care sunt mari consumatoare de timp si mai putin de resurse”, a subliniat primarul Capitalei, Gabriela Firea, dupa o dezbatere pe marginea proiectului de buget. Autoritatile locale explica, astfel, ca studiul de fezabilitate - ca etapa obligatorie in cazul obiectivelor de investitii noi - stabileste principalii indicatori tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii, respectiv valoarea totala a obiectivului, durata estimata de executie etc. „Acest studiu de fezabilitate se aproba in Consiliul General al Municipiului Bucuresti - CGMB, apoi urmeaza demararea procedurilor de achizitie publica (servicii de proiectare, servicii de consultanta tehnica - dirigentie de santier, contract de lucrari etc.), iar dupa finalizarea procedurilor de achizitie publica, respectiv semnarea contractelor, se creeaza temeiul legal pentru planificarea sumelor aferente obiectivului de investitii”, se mai arata in comunicat.
Sumele sunt alocate in etape
Tinand cont de aceste prevederi legale ce trebuie parcurse, precum si de gradul de complexitate a lucrarilor, proiectul de buget al municipalitatii bucurestene pentru 2017 include o serie de obiective de investitii considerate de edili a fi „esentiale pentru dezvoltarea Capitalei”. Sumele prevazute pentru realizarea acestor obiective au fost alocate conform legii, in etape, in functie de stadiul acestora si proiectia lucrarilor pentru anul in curs. Astfel, pentru elaborarea studiilor de fezabilitate in cazul obiectivelor noi de investitii propuse de actuala administratie si prevazute in proiectul de buget din 2017 au fost alocate sume pentru 42 de obiective (si anume 6,55 milioane de lei, din care 16 gradinite, 10 centre after-school, 15 proiecte de extindere a unor scoli si o sala de sport in incinta Scolii Centrale. Alte studii de fezabilitate vizeaza: 6 cartiere de locuinte sociale si pentru tineri (un milion de lei, spitalul metropolitan, un parc de distractii si agrement si un acvariu public cu centru de cercetare (700.000 de lei fiecare), respectiv 6 camine pentru persoane varstnice (1,2 milioane de lei). Edilii si-au mai propus sa aloce 8 milioane de lei si pentru un proiect complet, al unui teatru temporar, unde se vor asigura servicii de consultanta pentru concurs de solutii, apoi se va derula concursul de solutii efectiv pentru proiect, iar in suma respectiva sunt cuprinse si lucrarile de executie).
Proiecte ce vizeaza deblocarea traficului in Capitala
Investitiile din domeniul educatiei, culturii si cele cu impact social sunt secondate si de diverse proiecte de infrastructura care, dupa cum afirma actuala administratie a Capitalei, vor contribui la deblocarea traficului in zonele aglomerate ale municipiului. Astfel, prin proiectul de buget, se aloca si diverse sume destinate intocmirii studiilor de fezabilitate pentru anumite proiecte de infrastructura, cum ar fi: supralargirea Sos. Bucuresti-Magurele (140.000 de lei), modernizarea arterei Prelungirea Ghencea, str. Brasov, intre Sos. Alexandriei si Prelungirea Ghencea (600.000 de lei), strapungerea si supralargirea strazii Avionului, intre Sos. Pipera si Linia de Centura, prin Drumul Nisipoasa, str. Campul Pipera si str. Vadul Moldovei, cu pasaj denivelat suprateran peste calea ferata Bucuresti-Constanta, pe sub pista Aeroportului Aurel Vlaicu (600.000 de lei), pasajul suprateran D-na Ghica- Colentina (500.000 de lei) si reconfigurarea zonei Nicolae Grigorescu-Splaiul Dudescu-Vitan-Barzesti (500.000 de lei).
Finantare pentru obiectivele aflate in executie
Edilii Capitalei mai afirma ca, in actualul proiect de buget, „au fost prevazute sume importante pentru toate obiectivele de investitii aflate in executie la aceasta data. „Astfel, refacerea si modernizarea Patinoarului Artificial Mihai Flamaropol (lucrari in executie, cu proiectare, executie si consultanta) va beneficia in continuare de 33,5 milioane de lei. Obiectivul de investitie a fost la un moment dat blocat, din cauza necesitatii elaborarii unui nou PUZ, care a stat la baza obtinerii autorizatiei de construire. In urma aprobarii acestuia, proiectul tehnic a fost predat in noiembrie 2016, obtinandu-se si autorizatia de construire. In ianuarie 2017 s-a dat ordinul de incepere a lucrarilor si, la aceasta data, se executa lucrarile de excavatie. Pentru sala multifunctionala din Complexul Sportiv Lia Manoliu (executie, proiect si consultanta) s-au alocat 6 milioane de lei. Daca initial procedura de atribuire era nefinalizata, iar comisia de evaluare nu isi mai exercita atributiile, dupa schimbarea componentei comisiei de evaluare in noiembrie 2016, s-a reluat reevaluarea ofertelor pentru punerea in aplicare a Deciziei Curtii de Apel nr.2158/13.04.2016, procedura fiind contestata. La finele lunii ianuarie 2017, s-a semnat raportul procedurii, care, la aceasta data, este din nou contestata. Mentionam ca procedura a fost contestata in mai multe randuri, alternativ, de cei doi ofertanti participanti la procedura de achizitie publica”, subliniaza oficialii PMB, referindu-se la doua dintre cele mai semnificative proiecte initiate anterior in Capitala.
Si in ceea ce priveste proiectul statiei de epurare de la Glina, municipalitatea afirma ca acesta a fost reluat, dupa o suspendare de 13 luni. „La data de 16 martie 2017, a fost depusa la Autoritatea de Management a Programului Operational Infrastructura Mare (AM POIM) prima cerere de rambursare, in valoare de circa 5,85 milioane de lei (echivalentul sumei de 1,3 milioane de euro), pentru contractul de finantare denumit «Finalizarea statiei de epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare si a canalului colector Dambovita», contract semnat in decembrie 2016. La data de 17 martie 2017, s-a semnat si actul aditional la contractul de lucrari nr. 2 (CL2) din cadrul proiectului respectiv, iar ordinul de reluare a lucrarilor a fost emis in data de 20 martie 2017, astfel incat lucrarile pot continua. O consecinta directa a semnarii acestui contract este deblocarea contractului de lucrari nr. 6 (CL6), ultimul din cadrul proiectului care nu fusese demarat, intrucat depindea de solutia tehnica din cadrul CL2. In ceea ce priveste contractul de lucrari nr. 1 - «Extindere SEAU Glina 2 si construirea unui incinerator de namol», dupa o lunga perioada de contestatii ale licitatiei, instanta s-a pronuntat, iar municipalitatea poate parcurge procedura de atribuire a contractului. Astfel, toate cele sase contracte de lucrari aferente proiectului sunt acum in derulare, impreuna cu trei contracte de servicii privind asistenta tehnica pentru managementul proiectului si supervizarea lucrarilor, precum si pentru audit. CL2 presupune construirea sistemului de drenare de la partea dreapta a casetei si alte lucrari la sistemul de canalizare de evacuare din Lacurile Titan, Tineretului si Carol, iar CL6 presupune reabilitarea/inlocuirea retelei de canalizare si realizarea drenurilor secundare in zonele Cotroceni, Regina Maria si Tineretului. Astfel, bugetul propus pentru anul 2017, necesar celei de-a doua faze din proiectul de la Glina depaseste 164,47 milioane de lei”, au afirmat oficialitatile locale, referindu-se la unul dintre cele mai costisitoare proiecte edilitare din Bucuresti.
Alte obiective pe care municipalitatea sustine ca le-a deblocat sunt constituite de consolidarea imobilului din str. Ion Campineanu nr. 9, unde blocajul a survenit din cauza neintocmirii actului aditional nr. 3 de extensie a timpului. Contractul a fost suspendat in luna iunie 2016, dar la aceasta data este in curs de semnare actul aditional nr. 3 pentru extensie de timp si s-a fixat un alt termen de executie, de 187 de zile. In ceea ce priveste amenajarea, reabilitarea si refunctionalizarea salii de spectacole si spatii anexe la Teatrul Ion Creanga, edilii sustin ca, pe parcursul executiei lucrarilor, a aparut necesitatea unor lucrari suplimentare, ceea ce a dus la sistarea acestora in iulie 2016. Actualmente, lucrarile au fost deblocate si se vor relua, pana la sfarsitul lunii martie a.c., cu termen de executie de 17 luni, dupa cum promite administratia locala a Capitalei. La blocuri de locuinte Ghermanesti D4 si PR 6, lucrarile erau incetinite, din cauza aparitiei unor aspecte suplimentare pe teren, dar si din motivul unei alocari bugetare insuficiente. La aceasta data, lucrarile sunt in executie, avand termen de finalizare luna octombrie 2017. Si pentru indelung-discutatul Spital Clinic de Copii Victor Gomoiu, lucrarile au inceput in anul 2012 si au fost sistate in 2014, din cauza unor divergente intre constructor, consultant si ASSMB. In luna octombrie 2016 s-a comandat o expertiza extrajudiciara si s-a ajuns la concluzia ca lucrarile trebuie reluate. Edilii arata astfel ca, in acest scop, au fost organizate sedinte de lucru cu partile implicate in proiect si s-au derulat vizite pe santier. S-au reactualizat indicatorii tehnico-economici privind consultanta si s-au luat deciziile necesare pentru deblocarea situatiei, sumele alocate prin proiectul de buget din 2017 depasind 1,55 milioane de lei.
Si la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie si TBC osteo-articular „Foisor”, proiectul de modernizare, reabilitare si consolidare a fost blocat, din cauza faptului ca nu exista consultant, acesta fusese platit in proportie de 86%, iar constructia era finalizata la o cota de numai 20%. Indicatorii au fost reactualizati, astfel incat s-a putut angaja un nou consultant (cu servicii de dirigentie de santier), care sa verifice si sa certifice lucrarile executate, dupa cum explica edilii Capitalei. In momentul de fata, lucrarile care trebuiau finalizate anterior sunt realizate in proportie de 95%, urmand ca, in decursul acestui an, sa fie demarate lucrarile la corpul A, precum si cele la parcarea subterana, sens in care au fost alocate 29,34 milioane de lei.
In fine, dar nu in ultimul rand, in ceea ce priveste proiectul multianual de modernizare a unor unitati de invatamant preuniversitar, la un moment dat edilii au descoperit ca nu s-a incheiat niciun contract de servicii de asistenta tehnica, iar o parte din cele 101 scoli realizate cu fonduri BEI nu erau finalizate. Dupa mai multe intalniri cu factorii implicati, s-a stabilit ca proiectantul sa colaboreze cu UIP pentru deblocarea situatiilor aparute pe parcursul derularii contractelor de executie a lucrarilor. Astfel, dupa solutionarea problemelor si receptia finala a sase obiective, la un numar de sapte unitati de invatamant s-au reziliat contractele de executie, urmand ca, pe parcursul anului 2017, sa fie expertizate si apoi sa se reia procedurile de achizitie de lucrari.
Finalizarea unor proiecte de infrastructura - prioritatea anului in curs
In ceea ce priveste proiectele de infrastructura rutiera incepute in anii precedenti, edilii Capitalei afirma ca multe dintre acestea se vor finaliza in 2017, motiv pentru care s-au alocat sume importante, astfel: reabilitarea sistemului rutier si a liniilor de tramvai pe Bd. Liviu Rebreanu (13,87 milioane de lei), Bd. Aerogarii (7 milioane de lei), Sos. Pantelimon (70 de milioane de lei) si Sos. Iancului (11,9 milioane de lei), modernizarea Pietei Eroii Revolutiei si a pasajului pietonal (circa 8,1 milioane de lei), strapungerea Bd. Nicolae Grigorescu-Splaiul Dudescu (24,5 milioane de lei), penetratia Splaiul Independentei-Ciurel-Autostrada Bucuresti-Pitesti (90 de milioane de lei), respectiv modernizarea infrastructurii din Piata Sudului (102,51 milioane de lei).
Totodata, s-au alocat fonduri pentru alte proiecte avute in vedere de edilii Capitalei, cum ar fi, printre altele, supralargirea Sos. Fabrica de Glucoza (15 milioane de lei), pentru care, actualmente, a fost finalizata procedura de achizitie publica pentru proiectarea si executia acestui obiectiv de investitii, contractul fiind in curs de semnare. In consecinta, urmeaza emiterea ordinului de incepere a serviciilor de proiectare si, ulterior, a celor de executie a lucrarilor. Pentru acest obiectiv, termen de finalizare a fost estimat la 18 luni. In urma demersurilor Primariei Municipiului Bucuresti, proiectul denumit „Penetratia arterei Prelungirea Ghencea-Domnesti” va fi inclus in Planul de Mobilitate Urbana Durabila Bucuresti-Ilfov 2016-2030 - PMUD, iar prin proiectul de buget din 2017 acestui obiectiv i s-au alocat 5 milioane de lei. In acelasi timp, un alt proiect multianual propus de primarie urmareste implementarea unui sistem de transport cu bicicleta in zona centrala a municipiului Bucuresti, fondurile disponibile pentru 2017 fiind de 5 milioane de lei. Tot la capitolul de infrastructura, se mai are in vedere si inchiderea inelului median de circulatie la zona nord/autostrada urbana -tronsonul Lacul Morii - Sos. Colentina, o prima etapa urmand a fi initiata in acest an, dupa alocarea sumei de un milion de lei.
In fine, dar nu in ultimul rand, edilii Capitalei afirma ca, in 2017, vor pune la dispozitie sume importante si pentru consolidari, bugetul alocat depasind 19,44 milioane de lei, din care 10.47 milioane de lei de la bugetul local, iar diferenta va fi obtinuta prin transfer de la bugetul de stat. Pentru informatii suplimentare, www.pmb.ro
|