Agenda Constructiilor
Joi, 23 Octombrie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Info-Santiere - Transelectrica si Electromontaj pregatesc constructia LEA Gadalin-Suceava-Balti (MD)
Transelectrica si Electromontaj pregatesc constructia LEA Gadalin-Suceava-Balti (MD)
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 23 Oct 2025 14:19
Transelectrica a anuntat demararea a doua investitii majore pentru dezvoltarea infrastructurii de transport al energiei electrice, respectiv Linia Electrica Aeriana (LEA) 400 kV Gadalin - Suceava si LEA 400 kV de interconexiune Suceava (Romania) - Balti (Republica Moldova), pe teritoriul Romaniei. Presedintele Directoratului Transelectrica, Stefanita Munteanu, alaturi de echipa tehnica de investitii a companiei, a condus sedinta de start cu reprezentantii Electromontaj SA, liderul asocierii de antreprenori responsabili de executie, pentru cele doua investitii strategice.
Prin aceste doua lucrari de importanta majora, Transelectrica inchide Inelul de 400 kV din zona de nord a tarii, o veriga puternica pentru cresterea securitatii energetice a Romaniei, si consolideaza interconexiunea cu Republica Moldova.
"Alaturi de partenerii contractuali, Transelectrica se angajeaza in realizarea unor investitii fanion ale Romaniei in sectorul energetic. Sunt doua lucrari de anvergura mare si impact istoric, iar responsabilitatea pentru finalizarea acestora in conditiile asumate si la termen ne apartine, iar importanta strategica a celor doua investitii ne obliga sa dam dovada de cel mai inalt profesionalism. Inchiderea inelului de 400 kV al Romaniei - pe zona de nord si o noua interconexiune cu Republica Moldova reprezinta doua deziderate ale Romaniei si in acelasi timp creeaza oportunitatea de dezvoltare economica a de nord-est a tarii", a declarat Stefanita Munteanu, CEO Transelectrica.

LEA 400 kV Gadalin - Suceava va conecta, peste munti, Ardealul de Moldova
Contractul pentru proiectarea si executia lucrarilor de constructie a LEA (simplu circuit) 400 kV Gadalin - Suceava, inclusiv interconectarea la Sistemul Electroenergetic National (SEN) a fost semnat in luna august 2025, ca urmare a procedurii de licitatie publica, cu Asocierea Electromontaj SA - ELM Electromontaj Cluj SA, lider de asociere Electromontaj SA. Valoarea contractului este de 688,3 milioane de lei (fara TVA), cu o durata de executie de 69 de luni, urmand a fi realizat in mai multe etape: proiectare, obtinere/ actualizare documentatii necesare pentru obtinerea autorizatiilor si avizelor, obtinerea avizelor si autorizatiilor si executie lucrari. Proiectul beneficiaza de o finantare in valoare de 492,45 milioane de lei din Fondul pentru Modernizare.
LEA 400 kV Gadalin - Suceava va inchide magistrala energetica de 400 kV in zona de nord a tarii, fiind una dintre cele mai complexe lucrari de infrastructura energetica nationala, traversand un teren muntos extrem de dificil. Totodata, aceasta va fi linia cu cea mai mare lungime din Romania, respectiv 260 km, si va conecta doua regiuni geografice ale tarii importante ale Romaniei: Ardealul si Moldova. Noua linie va strabate teritoriul a trei judete (Cluj, Bistrita-Nasaud si Suceava) si a 40 de localitati.
Noua LEA 400 kV Suceava - Gadalin va facilita integrarea centralelor eoliene ce urmeaza sa fi construite in Moldova si Dobrogea, realizand in acest fel o noua magistrala de evacuare a energiei electrice catre nord-vestul Romaniei, dar si catre tarile vecine, aflate la vest de Romania, consolidand astfel buna functionare a SEN. De asemenea, realizarea acestei investitii strategice a Transelectrica va avea un impact pozitiv in ceea ce priveste cresterea posibilitatilor de dezvoltare locala prin asigurarea unei cai alternative de alimentare a zonelor deficitare de energie electrice din nordul Transilvaniei si Moldova. Totodata, acest proiect de importanta strategica contribuie la cresterea sigurantei in functionare a SEN si, implicit, a alimentarii cu energie electrica a consumatorilor la standarde ridicate de calitate si cu respectarea principiilor dezvoltarii durabile.

 
O noua interconexiune cu Republica Moldova: LEA 400 kV Suceava - Balti
Contractul pentru proiectarea si executia LEA 400 kV de interconexiune Suceava (Romania) - Balti (Republica Moldova) pentru portiunea de pe teritoriul Romaniei a fost semnat in luna martie 2025, ca urmare a licitatiei publice. Lucrarile au o valoare de 133,4 milioane de lei (fara TVA) si vor fi executate de asocierea Electromontaj SA (lider) - ELM Electromontaj Cluj SA, intr-o perioada de 52 de luni.
Proiectul LEA 400 kV Suceava – Balti reprezinta un obiectiv de investitii de importanta strategica, ce va facilita schimburile transfrontaliere de energie si va contribui la accelerarea integrarii surselor regenerabile de energie din nord-estul tarii. Importanta strategica a acestui proiect rezida nu numai din perspectiva celor doua sisteme energetice nationale, dar si din perspectiva sistemului energetic european, asupra caruia actualul context international exercita o presiune semnificativa, necesitand actiuni de consolidare in vederea asigurarii alimentarii cu energie electrica. Proiectul asigura securitatea energetica a Republicii Moldova prin intermediul diversificarii surselor de aprovizionare, urmarind crearea premiselor integrarii sale in piata unica europeana de energie si, in acest context, exprimand vointa politica comuna pentru examinarea solutiilor posibile si realizarea proiectelor necesare schimbului de energie pe termen lung dintre Romania si Republica Moldova.
Obiectivul principal al investitiei este realizarea unei linii electrice de interconexiune de 400 kV intre sistemele energetice ale Romaniei si Republicii Moldova, linie electrica care asigura interconectarea Republicii Moldova la Reteaua Europeana a Operatorilor de Transport si Sistem pentru Energia Electrica (ENTSO-E). Noua LEA 400 kV Suceava - Balti va strabate o distanta de aproximativ 93 km, traversand 17 localitati din judetele Suceava si Botosani. Cu 302 stalpi de inalta tensiune, acest proiect va completa un ax strategic Gadalin - Suceava - Balti, creand o punte de energie intre Ardeal, Moldova si Republica Moldova.
 
 
Pentru judetul Botosani, investitia are o semnificatie suplimentara: este pentru prima data cand teritoriul sau va fi amplasata infrastructura energetica de inalta tensiune. Corelat cu realizarea liniei electrice aeriene de 400 kV Suceava - Balti, Transelectrica si Delgaz Grid (operatorul de distributie de energie electrica din zona) au in vedere realizarea unei statii electrice de 400/110 kV in zona judetului Botosani. Astfel, judetul va fi conectat la Reteaua Electrica de Transport a Romaniei, fapt care deschide noi oportunitati de dezvoltare economica si sociala, prin facilitarea racordarii de noi capacitati de productie si a investitorilor din sectorul industrial si energetic.
 
hiltiTotalEnergiesBIMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
SEPTEMBRIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 193 (September 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
leviatan
theda mar
Daikin
AED
Arduro
EURO BUILD
MAKITA
GEWISS
ELECTROGRUP
KADRA
DRS
concelex
SIGM
EDIT-Structural
CONCEPT STRUCTURE
Acvatot 2019
Eco Garden Construct
CDS
Ubitech
Daikin
ERBASU CONSTRUCT
noark
strabag nivel 1
TECNIC
MCA
BogArt
quadratum

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor