MT: Proiectul strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare, in dezbatere |
Infrastructura Publicat de Cosmin Dincu 05 Iul 2018 07:12 |
Ministerul Transporturilor (MT) a anuntat recent ca, potrivit legii, pana la data de 14 iulie 2018, orice persoana fizica sau juridica interesata poate transmite propuneri, opinii sau sugestii cu privire la proiectul de act normativ denumit „Proiect de Ordin al ministrului Transporturilor pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2018 -2022”.
Oficialii ministerului de resort informeaza in consecinta ca, in conformitate cu prevederile art. 8, alin. (1), din Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din Romania in spatiul feroviar unic european, «statul roman, prin Ministerul Transporturilor, asigura dezvoltarea infrastructurii nationale de cale ferata pe baza unei finantari sustenabile a sistemului feroviar, tinand cont de necesitatile pietei interne a transporturilor si de nevoile generale ale Uniunii Europene, inclusiv de necesitatea de a coopera cu statele terte vecine. In acest scop, Ministerul Transporturilor, cu consultarea administratorului infrastructurii, elaboreaza strategia indicativa de dezvoltare a infrastructurii in vederea satisfacerii necesitatilor viitoare de mobilitate, in ceea ce priveste intretinerea, reinnoirea si dezvoltarea infrastructurii. Strategia respectiva acopera o perioada de cel putin cinci ani si este reinnoibila. Dupa consultarea partilor interesate, aceasta strategie se publica de catre Ministerul Transporturilor si se transmite Comisiei Europene». Prin urmare Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA a elaborat proiectul acestei strategii, care este corelata cu Master Planul General de Transport al Romaniei, precum si cu planul de administrare a companiei. Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare acopera un orizont de timp de 15 ani si indica directiile de actiune strategica necesare pentru reabilitarea transportului feroviar pe piata interna a transporturilor si pentru integrarea in sistemul feroviar unic european. In conformitate cu prevederile Legii nr 202/2016, mentionate anterior, documentul se focalizeaza pe identificarea si cuantificarea actiunilor strategice considerate prioritare pentru intervalul 2018-2022”.
Anexa la proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare contine un numar de 238 de pagini, plus 22 de anexe. Pentru a descarca textul proiectului de OMT si instrumentul de motivare (referatul de aprobare), click aici, iar pentru a descarca intreaga strategie, cu anexele respective, click aici!
|