Agenda Constructiilor
Duminica, 22 Decembrie 2024
Home - Stiri - Izolatii & Finisaje - POLICOLOR incepe productia in noua fabrica si initiaza o alta etapa de dezvoltare
POLICOLOR incepe productia in noua fabrica si initiaza o alta etapa de dezvoltare
Izolatii & Finisaje Publicat de Elena Icleanu 23 Aug 2019 06:54
Pentru 2019, grupul Policolo-Orgachim, specializat in productia si comercializarea de lacuri, vopsele si rasini, estimeaza o cifra de afaceri de aproape 69,8 de milioane de euro, vanzarile urmand a creste cu 8%-9% fata de nivelul de 64,2 milioane de euro realizat in 2018. Din vara acestui an, Policolor Romania a demarat productia la noua fabrica din Bucuresti, de pe Bd. Timisoara, realizata in urma unei investitii de 7 milioane de euro, care a insemnat si dublarea capacitatii de productie. In perioada urmatoare, compania va continua sa investeasca in dezvoltarea de noi produse si a echipei de angajati. Policolor produce si comercializeaza lacuri si vopsele sub brandurile Spor, CasaBella si Vinarom, precum si sisteme profesionale pentru constructii gama DEKO Professional. Din grupul Policolor mai fac parte producatorul de lacuri si vopsele Orgachim, cel de rasini - Orgachim Resins si cel de anhidride - Ruse Chemicals.
Interviu cu Daniel Olaeru (46 de ani), director national de vanzari Divizia Consumers Markets in cadrul Policolor SA si manager cu o experienta profesionala de 20 de ani in industria FMCG si noua ani in domeniul vopselelor decorative.
 
- Cum au evoluat vanzarile companiei in primele sase luni din 2019 si ce perspective sunt pentru intregul an?
- In prima parte a anului, prognozele noastre au fost usor depasite de consum. Daca inceputul verii ne-a afectat cu situatia meteo instabila care a incetinit ritmul lucrarilor, primavara si finalul primului semestru au fost peste asteptarile noastre, insa cu un mic recul pe final de mai si iunie. Zona de renovari a fost extrem de activa, dar si constructiile noi. Luam in calcul faptul ca piata trebuie sa creasca, de la un an la altul. Exista in Romania un deficit mare de locuinte noi, fata de numarul de locuitori, romanii isi doresc sa fie proprietari (avem cel mai mare numar de locuinte proprietate personala pe cap de locuitor), dar ritmul nu este atat de sustinut. In prezent, la Policolor, cresterile cele mai mari provin din zona constructiilor de cladiri de birouri si reparatii la imobile non-rezidentiale (scoli, spitale, gradinite, cladiri de institutii care necesita renovari). Cea mai mare crestere provine si din sectorul spatiilor comerciale (numarul acestora s-a dublat in ultimii ani), dar si din zona hoteliera (in Romania, se construieste de doua ori mai mult decat in Bulgaria, Italia si Spania, pe acest segment). Motoare, prin urmare, exista. Ritmul este, inca, cel care da masura unui an mai bun sau mai slab in domeniu.
 
- Care este impactul digitalizarii si al noilor tehnologii in companie si cum credeti ca vor influenta acestea evolutia intregului sector de constructii?
- Si noi traim cu certitudinea ca viitorul este digital si ca este acum. In ce masura va influenta aceasta realizate segmentul de constructii, nu putem evalua. In companie, chiar in aceasta vara s-a investit intr-un nou sistem IT, programe, protectie, raportare, analiza. Sunt convins ca vom fi si de acum inainte in pas cu vremurile.
 
- Ce solutii credeti ca exista pentru contracararea deficitului de forta de munca?
- Este o intrebarea complexa, la care manageri de HR, CEO si reprezentanti ai autoritatilor nu au reusit inca sa raspunda. Cert este ca lucram intr-un domeniu in care calificarea este extrem de importanta. In Policolor, prin parteneriate directe cu facultati de profil si programele de internship pe care le derulam, reusim sa avem tineri foarte buni in echipa. Media de varsta in interiorul companiei este de 35-40 de ani si tot mai multi tineri talentati avanseaza rapid in pozitii de top. De exemplu, o avem pe Oana Fronoiu, care la 28 de ani este Policolor Orgachim Group Chief Technical Officer. Ea conduce departamentele de Cercetare-Dezvoltare si QA ale ambelor companii. Raspunsul trebuie sa vina, cu siguranta, din zona de educatie si calificare inca din timpul scolii pentru diverse domenii. Este nevoie atat de scoli profesionale, cat si de practica reala a studentilor, inca din timpul facultatii.
 
- Cum influenteaza cerintele de eficienta energetica activitatea companiei si a constructiilor, in general?
- Domeniul constructiilor a fost printre primele «beneficiare» ale nevoii romanilor de a-si eficientiza energetic locuintele, si nu ma refer aici doar la anvelopari de cladiri care, in sine, sunt o directie de crestere a vanzarilor si lucrarilor din domeniu, ci inclusiv la fazele de proiectare, selectia materialelor de constructii etc. Strategia de crestere a eficientei energetice va motiva producatorii si constructorii sa dezvolte solutii tot mai performante, care vor avea un efect benefic pentru mediul construit si, nu in ultimul rand, pentru bugetul si sanatatea fiecarui om. In Policolor s-a luat in calcul eficienta energetica atat la nivel de constructie a noii facilitati de productie, cat si la nivel de R&D in privinta dezvoltarii unor solutii tot mai performante. Noi am fost printre primii care au dezvoltat produse care sa protejeze sanatatea si mediul locuit pe piata de vopsele, prin lansarea produselor cu ioni de argint, hipoalergenice etc.
 
RAWLPLUGABONARE REVISTETotalEnergiesALLBIMhiltiSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
VEGO
theda mar
quadratum
leviatan
ERBASU CONSTRUCT
ELECTROGRUP
DRS
EURO BUILD
GEWISS
Arduro
AED
SIGM
BogArt
Acvatot 2019
noark
konsent
EDIT-Structural
strabag nivel 1
Ubitech
SSAB
CONCEPT STRUCTURE
concelex
rigips
CDS
MAKITA

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<