Dezvoltarea durabila a companiilor: profitabilitate prin responsabilitate |
Premiile EURO-Constructii Publicat de Elena Icleanu 22 Iun 2015 12:25 |
Pana in anul 2020, toate cladirile nou-construite vor trebui sa aiba un consum de energie cat mai apropiat de zero, iar pana in 2050 emisiile provenite de la imobilele din Uniunea Europeana va fi necesar sa se afle la un nivel minim. Pentru ca aceste deziderate sa poata fi atinse, devin imperative schimbari esentiale ale comportamentelor si practicilor persoanelor fizice si juridice din UE. Companiile din domeniul constructiilor, inclusiv cele din tara noastra, s-au aliniat deja noilor strategii europene referitoare la mediu, majoritatea marilor furnizori de servicii si materiale specifice avand stabilite obiective ambitioase privind consumul de energie in productie si emisiile de gaze cu efect de sera. De asemenea, se fac eforturi importante in promovarea biodiversitatii din imediata apropiere a unitatilor de productie si carierelor exploatate si pentru imbunatatirea propriilor standarde de siguranta a muncii. Organizatiile din Romania care vegheaza si contribuie la indeplinirea acestor deziderate au fost premiate cu trofee EURO-Constructii.
La categoria Sustenabilitate & CSR au fost laureate 20 de companii si institutii, astfel: Asociatia Auditorilor Energetici pentru Cladiri din Romania (AAECR), Buildings Performance Institute Europe (BPIE), Romania Green Building Council (RoGBC), Epstein Architecture & Engineering, Skanska Construction Romania, Heberger Constructii, Lafarge Romania SA, Wienerberger - Sisteme de Caramizi, Henkel Romania, BASF, Philips Romania - Lighting Division, Knauf Insulation, Kingspan, Xella Ro, Selena Romania, Policolor SA, Mapei Romania, Guardian Glass, Coilprofil si Atlas Copco Romania.
In timp ce producatorii s-au concentrat pe lansarea de materiale de constructii inovatoare, pentru realizarea de cladiri durabile si eficiente energetic, proiectantii si antreprenorii au continuat sa dezvolte si sa aduca in Romania cele mai eficiente si sustenabile tehnologii si solutii specializate pentru fiecare tip de lucrare in parte.
Obiective ambitioase pentru companii, pana in 2020
Este deja binecunoscut faptul ca, pana in 2020, tara noastra va trebui sa se alinieze cerintelor noii legislatii europene din domeniu, avand ca scop final atingerea obiectivului de reducere a cheltuielilor energetice cu 20%. Potrivit documentelor oficiale, statele membre isi vor adapta normele ce reglementeaza lucrarile de constructii, astfel incat toate imobilele executate incepand cu anul 2020 sa dispuna de standarde inalte din punct de vedere al eficientei energetice. Pentru majoritatea companiilor din domeniu, dezvoltarea durabila inseamna mentinerea unui echilibru intre profitabilitate si protectia mediului. Totodata, in topul listelor prioritatilor grupurilor se afla sanatatea si securitatea in munca, acestea reprezentand parti integrante ale tuturor activitatilor. Obiectivele ambitioase ale Parlamentului European si Comisiei Europene privind protectia mediului au fost materializate prin adoptarea unui pachet de legi in decembrie 2008, referitor la emisia gazelor cu efect de sera. Industria materialelor de constructii nu va fi afectata de aceste prevederi, iar companiile nu vor plati taxe suplimentare pe emisii decat daca, pana in 2020, cantitatea emisiilor nu va fi redusa cu minimum 21% fata de nivelul din anul 2005. Acest lucru ar putea crea, pe termen lung, dificultati suplimentare in Europa, ca urmare a cresterii costurilor de productie, iar producatorii din UE ar urma sa aiba un dezavantaj competitiv din punct de vedere al preturilor fata de furnizorii din tarile care nu se supun legislatiei comunitare.
Firmele autohtone se adapteaza politicilor europene de CSR
Potrivit normelor europene in vigoare, toate intreprinderile trebuie sa integreze conceptul de sustenabilitate in politicile interne, pentru a cuantifica impactul activitatii societatii asupra mediului. Potrivit Comisiei Europene, politica de tip CSR inceteaza a mai fi voluntara si isi extinde aria de acoperire, ajungand sa cuprinda, pe langa relatiile cu angajatii sau comunitatea, principiile de construire a unui sistem economic sustenabil. In scopul de a recastiga increderea in economia europeana, CE a stabilit mai multe domenii de actiune pentru a sustine entitatile economice cu strategii ce vizeaza protectia mediului. Acestea presupun, intr-o prima etapa, elaborarea unei directive care sa impuna o raportare CSR obligatorie cel putin pentru companiile listate la burse, pentru societatile controlate de stat si pentru fondurile de investitii sau alte institutii financiare, urmate imediat de revizuirea directivelor referitoare la achizitiile publice, cu accent pe includerea in criteriile de atribuire a unor specificatii sociale si de mediu exacte. |