HOLCIM: Investitie de 25 milioane euro pentru cresterea productiei din Campulung |
Producatori & Furnizori Publicat de AG&F 06 Oct 2023 17:47 |
Holcim Romania a realizat o investitie de peste 25 de mil. euro pentru cresterea cu aproximativ 20% a capacitatii de productie a fabricii de ciment din Campulung. Investitia vine la 15 ani dupa implementarea unui alt proiect major de retehnologizare a fabricii, in valoare de peste 100 mil. euro.
„Holcim crede in capacitatea de dezvoltare a economiei romanesti, de aceea sunt realizate investitii mari si constante atat in capacitatile de productie existente, precum si in noi oportunitati de business. In urma acestei noi investitii, putem spune ca fabrica de ciment de la Campulung devine cea mai moderna fabrica de ciment din Romania, raspunzand cu responsabilitate nevoilor clientilor nostri de a construi cu materiale de constructii performante. Totodata, continuam sa asiguram locuri de munca atractive si contribuim la dezvoltarea locala.”, a declarat Cornel Banu, Director Industrial Holcim Romania si Moldova.
Scopul investitiei este acela de a adresa nevoia de ciment existenta pe piata de constructii din Romania, dar si de a consolida eforturile Holcim de a avea operatiuni durabile, eficientizand procesul logistic si diminuand volumul de emisii de CO2 provenite din transportul pe distante lungi a materialelor de constructii.
Dezvoltare si performanta in armonie cu comunitatea locala
Fabrica de ciment de la Campulung sustine in mod direct, prin angajatii sai, peste 200 de familii din zona campulungeana si, indirect, alte 200 de familii prin contractori si furnizori locali. Totodata este un nucleu important de dezvoltare a comunitatii locale din zona Campulung, prin intermediul proiectelor de responsabilitate sociala sustinute de-al lungul timpului. Iar fiecare investitie in fabrica de la Campulung reprezinta o sursa de mandrie si motivatie pentru cei din localitatile din jurul fabricii.
Fabrica de ciment de la Campulung se afla in topul operatiunilor Holcim la nivel global in ceea ce priveste performantele si tehnologiile implementate in proiectul Plants of Tomorrow dedicat automatizarii, digitalizarii si dezvoltarii de operatiuni sustenabile.
De altfel, de la preluarea activitatii in Romania (1997) si pana la finalul anului 2022, Holcim a investit peste 900 mil. euro, transformand operatiunile in unele mai sustenabile si mai sigure pentru angajati.
|