Agenda Constructiilor
Duminica, 24 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - PETRA PAVAJE: Crestere de 20% a afacerilor si o noua fabrica in 2022, la Roman
PETRA PAVAJE: Crestere de 20% a afacerilor si o noua fabrica in 2022, la Roman
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 03 Aug 2022 06:18
Petra Pavaje, producator de prefabricate din beton si parte a Florea Grup, estimeaza o crestere de 20% a cifrei de afaceri din 2022, evolutie ce se va datora mai ales deschiderii celei de a patra fabrici a companiei, programata in perioada imediat urmatoare, la Roman (judetul Neamt). Potrivit reprezentantilor companiei, industria constructiilor va fi principalul resort in asigurarea acestei cresteri.
"In scurt timp, vom inaugura cea de a patra fabrica Petra Pavaje, din Roman, o investitie de peste 10 milioane de euro. Aceasta, alaturi de celelalte 3 fabrici de la Alba Iulia, Ploiesti si Arad, vor insuma o capacitate zilnica de productie de pana la 24.000 mp/zi. Ne consolidam, astfel, pozitia de jucator national pe piata materialelor de constructii. Mai mult, fabricile pozitionate strategic impreuna cu depozitele proprii ne sprijina in a oferi produse in care ponderea costurilor logistice este diminuata semnificativ, iar timpul de livrare este de asemenea redus. Acestea sunt beneficii foarte apreciate de clientii si partenerii nostri", a declarat Marcel Florea, directorul general al Petra pavaje.
De asemenea, compania lucreaza, in continuare, la dezvoltarea de produse noi, in texturi si nuante deosebite de ceea ce exista deja pe piata, dupa ce in luna martie a lansat gama Grand Urban. Produsele au lungimea de un metru si sunt disponibile in 3 nuante, Petra Pavaje fiind singurul producator autohton care detine tehnologia pentru fabricarea acestui tip de produse.
"Fabricile Petra Pavaje functioneaza ca huburi deschise de inovatie in aceasta industrie. Sprijiniti de partenerii nostri internationali, cautam mereu solutii pentru a raspunde cat mai bine cerintelor pietei. Am investit in tehnologii noi pe piata pentru a obtine culori si texturi care ne diferentiaza in randul producatorilor de pavaje. Splitarea, antichizarea sau impermeabilizarea suprafetelor sunt doar cateva dintre imbunatatirile aduse proceselor noastre de productie. Detinem la fiecare unitate de productie laboratoare proprii unde testam constant materiile prime si produsele, pentru a le asigura calitate sporita", a explicat managerul Petra Pavaje.
 
 
Comenzile de materiale de constructii se mentin profitabile
Desi piata materialelor de constructii este una dintre industriile cele mai afectate de majorarile de pret din perioada curenta, iar numarul de proiecte noi s-a temperat fata de anii anteriori, Marcel Florea spune ca cererea pentru materiale de constructii sunt, in continuare, la un nivel profitabil pentru companie.
"Riscurile proiectelor noi au fost considerabil mai mari, avand in vedere spectrul pandemiei, iar apoi conflictul din Ucraina. Evolutia relatiilor internationale este inca incerta. Totusi, in industria prefabricatelor de beton lucram mai ales cu furnizori locali, iar piata de desfacere este, de asemenea, locala. Proiectele majore unde depindem de partenerii nostri externi: deschiderea fabricilor Petra Pavaje de la Ploiesti, Arad si Roman, s-au finalizat cu succes in 2020, 2021 si, respectiv, 2022. A fost, fara indoiala, mai greu decat ne asteptam sa derulam aceste investitii in conditiile pandemiei, apoi ale conflictului. Dar este vital pentru economie ca investitiile private sa nu se opreasca in asemenea momente. Compania noastra are mai bine de un sfert de secol de activitate in spate, iar crizele prin care am trecut in acest timp ne-au invatat ca trebuie sa fim pregatiti pentru imprevizibil, dar niciodata sa nu renuntam la obiectivele noastre. Fara perseverenta din acesti ani Florea Grup nu ar fi ajuns unde este astazi", a subliniat Marcel Florea.
 
 
Printre principalele provocari in activitatea cotidiana, managerul indica dificultatea de a gasi forta calificata de munca.
"Intreprindem, in acest sens, mai multe proiecte cu institutii de invatamant, iar pentru angajatii companiei oferim un set de beneficii care sa ii motiveze sa fie in echipa noastra cat mai mult timp. Daca pana nu demult lucram la construirea brandului pentru publicul extern, acum investim si in marketingul intern: acela care ii face pe colegi sa inteleaga avantajele de a lucra intr-o companie cu traditie, cu valori si cu produse si servicii cu care se mandresc. Cred ca in antreprenoriat, dincolo de satisfactia profitului financiar, vine acea satisfactie interumana, cand stii ca oferi unui coleg locul de munca de care este mandru. Acel sentiment care vine cand iti da un mesaj un angajat din vacanta si iti scrie: «Sefu', uite si aici un camion cu Petra! Abia astept sa vin iarasi la birou!», a precizat directorul Petra Pavaje.
 
Investitii de 3 milioane de euro in eficientizare energetica
Compania este orientata spre optimizarea eficientei energetice inca de la inceput. Aniversarea Petra Pavaje este pe 5 iunie. La aceasta data s-au produs primele dale de beton si tot atunci se aniverseaza si Ziua Mediului. Nu intamplator, mottoul companiei este „In armonie cu natura”.
 
 
Petra Pavaje a investit 3 milioane de euro in echiparea fabricilor cu panouri fotovoltaice, masini si statii de incarcare electrice. Sistemele solare sunt instalate pe cele patru fabrici Petra Pavaje, insumand 9.965 mp instalati. Ele sunt destinate autoconsumului, ceea ce inseamna produse cu impact redus asupra mediului. Puterea instalata a celor 4 generatoare fotovoltaice este, in total, de 1.740 kWp. Prin punerea in functiune a acestui proiect fotovoltaic, Florea Grup va contribui la protejarea mediului inconjurator prin reducerea emisiilor de CO2 cu 631 tone/an si 6 kg reducere deseuri radioactive, arata datele companiei.
Flota auto este inlocuita cu autoturisme hibride sau integral electrice, reducand considerabil amprenta de carbon a activitatilor de transport. Pana la finalul anului, Florea Grup va detine 60 de autoturisme integral electrice. Mai mult, compania a instalat la toate punctele de lucru statii de incarcare electrice, destinate atat angajatilor, cat si clientilor. "Observam o crestere de la un an la altul a pietei de masini plug-in in Romania, asadar tot mai multi dintre clientii nostri sunt interesati de locatii care ofera aceste facilitati. Hotelurile si fabricile Petra Pavaje au deja aceste statii functionale, iar o parte dintre statiile de carburanti din grup beneficiaza si ele de puncte de incarcare a vehiculelor electrice. In plus, Gratie tehnologiei de ultima ora folosite in fabrici, eficienta energetica a utilajelor este ridicata. Urmarim constant procesele noastre si cautam mijloace de optimizare, mai ales din punct de vedere energetic. Departamentul de Cercetare si Dezvoltare lucreaza la produse din beton ecologic, insa momentan cererea pentru acestea este redusa, deoarece pretul este mai mare decat la cele standard. Dar urmarim mereu noi modalitati de a diminua amprenta de carbon si a oferi clientilor sansa de a achizitiona produse cu impact minim asupra mediului inconjurator", a precizat Marcel Florea.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTETotalEnergiesALLBIMSISECAMRAWLPLUGhilti
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
leviatan
konsent
Acvatot 2019
AED
viarom
theda mar
CDS
BogArt
Arduro
EDIT-Structural
rigips
VEGO
DRS
concelex
CONCEPT STRUCTURE
ELECTROGRUP
SSAB
MAKITA
noark
ness project
strabag nivel 1
quadratum
ERBASU CONSTRUCT
SIGM
Ubitech

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<