Este deja de notorietate faptul ca, in procesul de aderare la UE si ulterior, Romania nu a folosit decat o parte din finantarile europene pe care le-a avut la dispozitie pentru dezvoltare si accelerarea convergentei. Privind la infrastructura pe care Ungaria si Polonia o au de zeci de ani prin maximizarea absorbtiei fondurilor europene, realizam ce oportunitati a pierdut Romania in toata aceasta perioada. Graitor in acest sens a fost modul in care Polonia a reusit sa treaca prin criza din 2008, cand a fost singura tara din UE care nu a intrat in recesiune, profitand de stimularea economica adusa de absorbtia fondurilor europene.

Insa, in pofida absorbtiei partiale a fondurilor europene, procesul de convergenta economica a Romaniei cu restul UE a avansat, chiar daca intr-un ritm mai lent decat cel la care ar fi putut aspira. Explicatia rezida in faptul ca, tot timpul, a existat macar o fereastra de oportunitate pentru finantarea Romaniei. Odata ce una se inchidea, prinzandu-ne cu fonduri europene necheltuite, o alta se deschidea, oferindu-ne fie oportunitatea utilizarii in continuare a banilor neutilizati din programul precedent, fie un cu totul alt cadru de finantare multianuala.

In momentul de fata, capacitatea limitata de absorbtie a Romaniei pune sub semnul intrebarii doua oportunitati majore. In primul rand, Programul multianual 2021-2027 din care, pana in prezent, Romania are o rata de absorbtie de 0,7%. In al doilea rand, “bonusul” neanticipat reprezentat de programul NextGenEU (din care face parte faimosul PNRR). Demarat ca raspuns la criza Covid, obiectivul lui este promovarea restructurarii economiei europene catre o economie verde si inalt tehnologizata. Incercarea initiala a Romaniei de a include in acest program banalele autostrazi care ar fi putut fi executate in programele multianuale precedente este emblematica pentru traditia inlocuirii “trenurilor pierdute” cu “trenurile urmatoare”.

Aceasta este insa astazi o iluzie teribil de periculoasa. Pentru ca alte “trenuri” nu vor mai veni. Programele actuale de finantare de care se bucura Romania sunt, cel mai probabil, ultimele de care va beneficia. Explicatiile sunt doua. In primul rand, economia Romaniei a ajuns la un nivel de dezvoltare care justifica din ce in ce mai putin finantarile UE. Pana la urma, faptul ca avem cel mai mic buget din Europa raportat la PIB e optiunea Romaniei si UE nu are de ce sa mai achite nota de plata.

In al doilea rand, UE incepe sa se pregateasca pentru primirea de noi membri. Iar in acest tablou, nevoia masiva de finantare a reconstructiei Ucrainei odata cu incetarea razboiului, ca sa nu mai vorbim de finantarea potentialei sale aderari la UE, vor schimba total sensurile fluxurilor de finantare. Astfel de evolutii au toate sansele sa transforme tarile beneficiare nete ale finantarii europene in contributoare nete la bugetul european. Inclusiv Romania.

In ce priveste finantarea aderarii Ucrainei la UE, nu exista solutii miracol. Fie bugetul european va creste prin marirea contributiilor, fie statele pana acum beneficiare isi vor vede finantarile mult reduse. De exemplu, un studiu pregatit pentru Consiliul European si citat de FT anticipeaza ca includerea Ucrainei in Politica Agricola Comuna ar transforma Polonia, cel mai mare beneficiar al finantarilor europene, intr-un contributor net.

O eventuala transformare a Romaniei dintr-un beneficiar net al finantarilor intr-un contributor net ar fi o schimbare majora de paradigma pentru Romania care isi datoreaza dezvoltarea ultimilor decenii in primul rand finantarilor europene. Bugetele Romaniei au fost bugete dedicate in primul rand consumului si doar in subsidiar dezvoltarii. Atunci cand deficitul bugetar trebuia ajustat, bugetul de investitii a fost in mod constant printre primele capitole candidate la taieri, in conditiile in care ajustarile de pensii, salarii sau posturi in administratia publica ar fi atras un cost politic.

Pe langa aceasta, se mai ridica o problema din ce in ce mai presanta. Toate proiectele de infrastructura construite din bani europeni cu ce bani vor fi intretinute? De exemplu autostrazile incep sa dea semne de oboseala (asfalt denivelat, balustrade rupte, iluminare nefunctionala), iar intretinerea/repararea lor se face cu mare intarziere. (Ati mers pe banda intai pe A3 de la Ploiesti la Bucuresti?)

In concluzie, aparitia de noi candidate la aderare in UE si mai ales a Ucrainei va schimba din radacini regimul deosebit de avantajos al finantarilor de care s-a bucurat Romania pana acum. Exista o probabilitatea foarte mare ca Romania, alaturi de alte tari central europene, sa se transforme din beneficiar in contributor net ceea ce va necesita o modificare esentiala a modului in care traditional a fost gandit bugetul. In viitorul nu foarte indepartat, dezvoltarea Romaniei va depinde, in premiera, intr-o mare proportie doar de capacitatea bugetului de a o finanta. Mai mult, prin acelasi buget, Romania va trebui sa finanteze si noii candidati la intrarea in UE. Iar sumele nu vor fi deloc mici daca ne gandim doar la Ucraina.

Pentru ca aceasta se intample, utilizarea la maxim a banilor din PNRR si din Programul multianual 2021-2027 devine critica pentru a pune bazele unei Romanii puternice, capabile sa se devina furnizor de finantare a dezvoltarii locale si europene.

Sistemul “ce poti face azi lasa pe maine” nu va mai functiona.