Sustenabilitate & CSR
Publicat de Elena Icleanu
27 Sep 2012 08:18
|
Compania Armstrong World Industries (din SUA), unul dintre cei mai importanti producatori globali de tavane casetate si sisteme pentru pardoseli, are in vedere reducerea cu 10% a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2015 (fata de nivelul din 2006). Potrivit angajamentului fata de mediu, publicat de conducerea grupului, obiectivul se afla in curs de realizare, pentru perioada urmatoare fiind planificate noi imbunatatiri operationale ale unitatilor de productie. Inca din anul 2010 compania a aderat oficial la Registrul Climatului (The Climate Registry - organizatie ce promoveaza diminuarea amprentei de carbon la nivelul marilor companii din America de Nord), fiind certificata in acest sens dupa finalizarea unei analize riguroase a emisiilor de gaze cu efect de sera la nivelul tuturor fabricilor din grup. "Suntem prima companie care a depus inregistrari anuale in perioada 2006-2009 ce atesta reducerea anuala a emisiilor de bioxid de carbon si alte gaze nocive pentru mediu. Calitatea de membru certificat in Registrul Climatului reprezinta o garantie a faptului ca analizam si controlam anual nivelul emisiilor intregului grup, evidentele rezultate fiind la dispozitia oricarei alte parti interesate in mod cat se poate de transparent. Mai mult, in sezonul estival abia incheiat am fost premiati de oficialii Registrului Climatului pentru rezultatele obtinute in perioada 2006-2012 si pentru stabilirea obiectivului ambitios de scadere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in anul 2020", se arata in angajamentul asumat de Armstrong. "Recompensam eforturile corporatiilor in ceea ce priveste reducerea amprentei de carbon, deoarece acestea trebuie incurajate sa respecte normele de mediu. Organizatia noastra ajuta companiile prin acordarea de consultanta, verificarea constatarilor in urma analizelor anuale si raportarea publica a rezultatelor", a declarat Doug Scott, presedintele Registrului Climatului si comisarul Agentiei pentru Protectia Mediului din statul american Illinois. De asemenea, printre obiectivele de sustenabilitate ale companiei se afla cresterea gradului de reciclare a materialelor pentru plafoane, pana la finele anului trecut fiind date spre reutilizare 40.000 de tone de produse specifice. Conform acestui proiect, pentru fiecare tona de material reciclat utilizat la fabricarea plafoanelor se emit cu 456 kg echivalent CO2 de gaze cu efect de sera (cantitate comparabila cu impactul global al faptului de a nu conduce o masina pe o distanta de peste 6.000 km). Totodata, se economisesc peste 11 tone de materii prime si, indirect, aproape 7.200 de litri de apa potabila, precum si 1.390 kWh de energie electrica pe luna, corespunzatoare unui consum casnic pentru 1,4 luni. Toate acestea demonstreaza faptul ca managerii Armstrong constientizeaza importanta protejarii mediului si a utilizarii resurselor in mod responsabil. Pentru informatii suplimentare, www.armstrong.com
|