Agenda Constructiilor
Sambata, 21 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - Continental, Bosch si NXP primesc ajutor de stat de 190 mil. euro pentru investitii
Continental, Bosch si NXP primesc ajutor de stat de 190 mil. euro pentru investitii
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Elena Icleanu 24 Oct 2024 11:14
Continental Automotive Romania, Robert Bosch si NXP Semiconductors Romania, cele trei companii selectate in urma procesului de evaluare pentru acordarea ajutorului de stat pentru dezvoltarea de proiecte in domeniul microelectronicii din PNRR, au parafat contractele de finantare, impreuna cu ministrul economiei, antreprenoriatului si turismului, Stefan-Radu Oprea si ministrul investitiilor si proiecte europene, Adrian Caciu.
In contextul Proiectului Important de Interes European Comun in domeniul Microelectronicii si al Tehnologiilor Comunicatiilor (IPCEI ME/CT), Romania contribuie semnificativ la consolidarea competitivitatii economiei nationale si europene, prin sprijinirea dezvoltarii durabile si crearea de locuri de munca. Proiectele derulate in cadrul acestui program, bazate pe cooperare transfrontaliera, aduc inovatii tehnologice esentiale, favorizand autonomia strategica a Uniunii Europene.
"Daca ne uitam pe cifrele statistice, Romania din punctul acesta sta foarte bine avem cel mai mare numar de ingineri IT-isti la mia de locuitori in UE, pe locul 6 la nivel mondial, dar avem nevoie de specializare pe anumite domenii care pot sa aduca valoare adaugata in economia romaneasca. Astazi industria auto este foarte bine reprezentata, depinde de statistici, intre 13 si 15% din PIB-ul Romaniei e generat de industria auto. Industria auto europeana trebuie sa redevina competitiva, microelectronica, cercetarea, dezvoltarea de produse in aceasta zona reprezinta raspunsul pe care trebuie sa il avem in Romania", a declarat Stefan-Radu Oprea in cadrul ceremoniei de semnare, ce a avut loc pe 23 octombrie la Palatul Victoria.
 
 
 Proiectele companiilor Continental Automotive Romania, Robert Bosch si NXP Semiconductors Romania, selectate si aprobate de Comisia Europeana, beneficiaza de sprijin financiar pentru a sustine tranzitia digitala si mobilitatea verde. Mai mult, alaturi de acestea sunt implicate in proiect 8 dintre universitatile romanesti, care participa in calitate de participanti indirecti. Este vorba de Universitatea Nationala de Stiinta si Tehnologie Politehnica Bucuresti, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica Timisoara, Universitate Tehnica "Gheorghe Asachi" din Iasi, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava, Universitatea Transilvania din Brasov, Universitatea Babes Bolyai, care vor contribui la dezvoltarea ecosistemului de semiconductori, asigurand competentele si resursele necesare pentru succesul acestor initiative.
 
 
Continental Automotive Romania a primit finantare pentru productia de traductoare inteligente eficiente din punct de vedere energetic pentru sisteme auto (inovatie de-a lungul lantului valoric). Proiectul aduce mai multe inovatii prin utilizarea de noi tehnologii electronice auto: chiplet, securitate cibernetica (CDI), tehnologii de afisare auto: micro-LED, OLED, nanotehnologii, controllere 3D, (CDI), integrarea sistemelor auto de noi solutii de afisare, (CDI), noi proiectii de Head Up display, laser pentru realitatea augmentata, (CDI), un concept demonstrativ nou pentru viitorul sistem de franare, inlocuirea completa a sistemului hidraulic cu sistem electronic avansat (CDI). Bugetul pe care Continetal Automotive Romania SRL il are in vedere pentru dezvoltarea acestui proiect este de 1,211 miliarde lei, din care valoarea fondurilor nerambursabile eligibile prin PNRR este de 371,93 milioane lei.
"Proiectul ASSET IxC se bazeaza pe o colaborare puternica in cadrul unui ecosistem european consolidat in domeniul semiconductorilor. Prezentarea de catre Comisia Europeana a unuia dintre cazurile de utilizare ale proiectului nostru confirma necesitatea unor sisteme microelectronice inovatoare cu scopul de a optimiza lantul valoric. Continental va urmari o abordare holistica a domeniului, inclusiv cerinte, colaborare cu designeri inovatori de cipuri, in paralel cu dezvoltarea interna pentru module critice IP, ambalare, integrare, validare si calificare a solutiei, urmata de prima implementare industriala in Timisoara si Iasi", a declarat dr. Christian von Albrichsfeld, Manager General Continental Automotive Romania.
 
 
 La randul sau, compania Robert Bosch a prezentat proiectul numit Eurodrives, care are ca scop dezvoltarea unui lant valoric european de microelectronica pentru conducere inalt automatizata si mobilitate verde. Acesta presupune realizarea unei platforme electronice pentru conducere automatizata: controler de domeniu al sistemului de asistenta a conducerii auto pentru nivel de automatizare 3 (algoritmi de invatare aprofundata pe baza de AI), cu solutii de viziune artificiala (CDI), campus de inovare pentru conducere automatizata, precum si implementarea unor solutii inteligente de actuatie pentru autovehicule electrice (actuator inteligent integrat - CDI), industrializarea actuatoarelor inteligente (infiintarea liniei de asamblare a actuatoarelor pentru masini electrice la Blaj, jud Alba). Valoarea proiectului firmei Robert Bosch este de 1,764 miliarde lei, dintre care 170,6 milioane lei fonduri nerambursabile, eligibile prin PNRR.
"Cu sprijinul acestei finantari, ne angajam sa acceleram tranzitia digitala si mobilitatea verde. Proiectul EuroDrives isi propune sa dezvolte solutii inovatoare pentru conducerea automata si mobilitatea sustenabila, urmand a contribui puternic la structurarea si dezvoltarea competentelor de proiectare si aplicare a componentelor si sistemelor microelectronice, creand astfel un ecosistem national coerent. Alaturi de partenerii nostri din mediul academic, Universitatea Politehnica Bucuresti si Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, construim prin acest proiect viitorul tehnologic al Romaniei", au transmis reprezentantii Bosch Romania.
 
 
NXP Semiconductors Romania a primit finantare pentru cercetarea si dezvoltarea unui sistem integrat System on a Chip - Senthicom, care presupune dezvoltarea de produse revolutionare in domeniul radar digital multidomeniu in tehnologie sub 20 nm, proiectare, prototipuri si fabricare pilot a sistemelor avansate de senzori, software incorporat, (CDI), dezvoltarea unui procesor auto de 5nm, a unei platforme software pentru procesorul de 5nm, (CDI) si dezvoltarea algoritmilor, a blocurilor IP si solutiilor de sistem cip pentru aplicatii 5G/6G de telecomunicatii. Valoarea acestui proiect este  1,592 miliarde lei, din care fonduri nerambursabile, eligibile prin PNRR 430,2 milioane lei.
"Proiectul IPCEI aduce la aceeasi masa a colaborarii si intereselor comune NXP, Continental, Bosch, firme cu un impact important in inovatia si economia mondiala, precum si universitati de top din Romania. Acestea din urma sunt critice pentru atingerea obiectivelor proiectului. Sectoarele de inalta tehnologie vor fi principalele motoare ale cresterii economiei Romaniei la un nivel foarte important in Europa, iar NXP Semiconductors va fi in prima linie si va influenta energic dezvoltarea acestora", a declarat Simona Almajan, Country Manager, NXP Semiconductors Romania.
 
 
 Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului (MEAT), in colaborare cu Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE), coordoneaza implementarea Investitiei 4 din cadrul Mecanismului de Redresare si Rezilienta, axata pe dezvoltarea de procesoare cu consum redus de energie si cipuri semiconductoare. Investitia consta in actiuni care vizeaza: structurarea si dezvoltarea competentelor de conceptie, fabricatie si aplicare a componentelor si sistemelor microelectronice intr-un ecosistem national coerent, securizarea proprietatii intelectuale si accelerarea aplicarea tehnologiilor avansate in domenii esentiale ale economiei nationale (ex. industria auto), precum si coordonarea cu capabilitatile si nevoile la nivelul Uniunii Europene, inclusiv prin participarea sau asocierea reprezentantilor ecosistemului national la un proiect multinational – IPCEI.
Pe parcursul ultimilor doi ani, la nivel national au fost demarate un sir de actiuni, aliniate la obiectivele IPCEI cu respectarea calendarului ambitios prezentat de catre coordonatorul IPCEI ME/CT din Germania (VDI/VDE) culminand cu doua etape extrem de importante: procesul de prenotificare si notificare la Comisia Europeana.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMABONARE REVISTETotalEnergieshiltiRAWLPLUGALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
AED
noark
ELECTROGRUP
CONCEPT STRUCTURE
CDS
concelex
quadratum
Acvatot 2019
strabag nivel 1
SSAB
Arduro
leviatan
EURO BUILD
EDIT-Structural
ERBASU CONSTRUCT
rigips
GEWISS
VEGO
konsent
theda mar
Ubitech
BogArt
SIGM
DRS
MAKITA

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<