In aceasta perioada, aceleasi voci vehiculeaza opinii contradictorii in ceea ce priveste fiscalizarea si comportamentul moral al companiilor mari, care prioritizeaza interesele actionarilor in dauna societatii (statul roman si populatie), subliniaza analistul Iancu Guda, in cadrul unui articol dat publicitatii la inceputul anului in curs. Pe de o parte, firmele mari sunt blamate ca nu declara profiturile la nivelul real in Romania, acestea fiind diminuate prin diverse tehnici situate la limita legii pentru a nu plati taxele la nivelul corespunzator. Astfel, companiile mari sunt acuzate ca nu contribuie asa cum ar fi corect la bugetul statului prin plata corecta a taxelor, ceea ce limiteaza ritmul dezvoltarii din Romania (nu avem bani pentru autostrazi, investitii in educatie sau sanatate). Pe de alta parte, aceleasi companii mari sunt acuzate ca inregistreaza profituri mai mari - au fost opinii care sustin ca randamentul capitalurilor firmelor din Romania este 36% (fals), comparativ cu 11% (realitatea) -, dar nu majoreaza corespunzator salariile. Astfel, se promoveaza ideea ca interesul si beneficiile angajatilor, care muncesc pentru a se obtine aceste profituri, raman secundare comparativ cu interesele prioritare ale actionarilor, acestia din urma fiind manati pe termen scurt de lacomie si maximizarea randamentului!

Desigur, ambele afirmatii nu pot fi adevarate in acelasi timp! Este profitul companiilor mari in crestere si reflecta realitatea? Platesc companiile mari salarii in crestere? Hai sa vedem ce spun cifrele tuturor companiilor active in Romania in ultimul deceniu (daca nici aici nu gasim adevarul, atunci unde?). In incercarea de a intelege realitatea (asa cum ar trebui sa faca orice economist bine-intentionat, care nu are agenda / interese politice), am calculat evolutia profiturilor si salariilor companiilor in functie de cifra de afaceri, considerand doua categorii: microintreprinderile (firmele cu venituri <1.000.000 de euro) si companiile mari (care inregistreaza venituri >1.000.000 de euro). Alegerea pragului de 1.000.000 de euro este justificata de implicatiile fiscale cauzate de aceasta referinta (companiile cu venituri <1.000.000 de euro avand optiunea sa plateasca impozitul pe cifra de afaceri (3% daca au zero angajati sau 1% daca au cel putin un angajat), in timp ce marile companii sunt obligate sa plateasca impozitul aplicat profitului brut (asupra acestora planand astfel suspiciunea ca exista motivatia reducerii taxelor prin diminuarea profitului brut).

Adevarul pe care il gasesc este ca firmele mari (care inregistreaza o cifra de afaceri >1.000.000 de euro) declara profituri in crestere, platesc salarii mai mari comparativ cu microintreprinderile si sunt mai putin predispuse la evaziune fiscala comparativ cu firmele mici. Mai departe, voi prezenta argumentele care m-au condus la aceasta concluzie.

Firmele care inregistreaza venituri >1.000.000 de euro au generat un profit net total in ultimul deceniu de 229 miliarde euro, in timp ce microintreprinderile (firmele cu venituri <1.000.000 de euro) au generat pierderi de 51 miliarde euro in acelasi interval (in conditiile in care acestea au trecut pe profit incepand doar cu anul 2015, cand impozitarea acestora a inceput sa fie realizata in functie de cifra de afaceri inregistrata). Deci, este evident ca profitul obtinut de companiile mari este mult peste cel inregistrat de catre microintreprinderi. Acest aspect este valabil atat din perspectiva dimensiunii absolute a profitului obtinut, cat si din perspectiva marjei profitului net obtinuta prin raportarea acestuia la cifra de afaceri.

Este evident ca salariile au crescut semnificativ in Romania in ultimul deceniu, in conditiile in care nivelul mediu net al salariului nominal a crescut de la 1.600 de lei (2007) la aproape 2.720 de lei (octombrie 2018). Astfel, cresterea salariului mediu nominal net cu 70% in ultimul deceniu cred ca este cauzata de cativa factori principali:

Cresterea mult mai accelerata a cheltuielilor de personal din sectorul public, ceea ce a alimentat o presiune de crestere a salariilor in sectorul privat.

Astfel, cheltuielile statului pentru salariile angajatilor in sectorul public au crescut cu +25% in ultimul an, cu +50% in ultimii trei ani si aproape s-au dublat in ultimii sase ani. Mai exact, cheltuielile de personal ale statului au ajuns aproape la 90 miliarde lei in 2018, comparativ cu 69 miliarde lei in anul anterior, 57 miliarde lei in 2016 sau 41 miliarde lei in 2012. Practic, vorbim despre o dublare a cheltuielilor de personal in sectorul public in ultimii sase ani, total nesustenabil, in conditiile in care Romania inregistreaza deviatii majore fata de reperele indicatorilor similari din UE.

Romania inregistreaza cel mai ridicat procent al angajatilor in sectorul public din totalul angajatilor cu carte de munca din economie, respectiv 26% sau 1,2 milioane de salariati.

Romania inregistreaza cea mai mare depasire din UE a salariului mediu din sectorul public prin comparatie cu sectorul privat, respectiv 65% (in conditiile in care media din UE este de 18%). Astfel, nivelul cheltuielilor de personal in sectorul public se apropie de 10% din PIB in 2018, recordul istoric din Romania.

Romania inregistreaza o crestere accelerata a deficitului public, acesta ajungand la 26 miliarde lei in primele 11 luni din 2018, comparativ cu 10 miliarde lei in perioada similara a anului anterior si cel mai ridicat nivel din ultimii 8 ani.

Inflatia cumulata de 43% in ultimul deceniu este cauzata atat de excesul de cerere din perioadele de expansiune, cat si de cresterea salariilor mult peste avansul productivitatii.

Astfel, in ceea ce priveste productivitatea, Romania se situeaza la coada listei intre tarile UE si, desi are cea mai mare rata de crestere din ultimul deceniu, inflatia cumulata in perioada analizata este de doua ori mai mare. Mai exact, exprimata ca indice relativ la media pentru UE (2010 = 100), productivitatea (rezultatul produs raportat la munca prestata) in Romania a crescut in ultimul deceniu cu 23,3%. Deoarece salariul mediu inregistrat in mediul de afaceri privat a crescut mult mai accelerat (+70%), inflatia cumulata in perioada analizata a fost de 43% (aproape de doua ori mai mare).

Salariul minim pe economie a fost majorat fortat, mult peste capacitatea mediului de afaceri de a absorbi aceasta presiune.

Salariul minim pe economie a fost majorat de 15 ori in ultimii zece ani, crescand de la 540 lei (anul 2008) la 2.080 lei (incepand cu 1 ianuarie 2019), majorarea acestuia fiind realizata intr-un ritm mult mai rapid decat cresterea salariului mediu pe economie. Astfel, ponderea salariului minim in salariul mediu a crescut de la 27% (anul 2008) la 46% (finalul anului 2018), peste nivelul inregistrat in Ungaria (38%), Cehia (34%) sau Polonia (32%).

Astfel, s-a mizat ca majorarea fortata a salariilor va ajuta la reducerea fenomenului emigrarii din Romania! Teoretic, medicamentul ar fi trebuit sa functioneze. Practic, vedem un dezastru total! In ultimii trei ani am pierdut aproape 630.000 de romani care au emigrat sa lucreze in tari mai dezvoltate. Nu cred ca romanii ar ramane in tara pentru un venit majorat nominal cu 1.000 de lei in plus, din care jumatate este erodat de inflatie (realitatea ultimului deceniu), deoarece pot pleca in strainatate pentru un venit suplimentar de cel putin 1.000 de euro. In orice caz, nu salariile reprezinta principala cauza a plecarii in strainatate a romanilor cu un nivel de educatie peste medie. Romanii care pleaca nu mai au incredere in institutiile politizate (justitie, ANAF etc.), sistemele slabe (sanatate, educatie, politie), iar companiile nu au conditii prielnice pentru afaceri (infrastructura, resurse umane, investitii publice, stabilitate fiscala, coruptia ridicata care incurajeaza dezvoltarea economiei subterane). De aceea pleaca romanii! Pentru ca sunt ingroziti sa-si creasca copiii intr-un asemenea mediu! Pentru ca sunt ingroziti ca pot face infarct si viata lor poate depinde de disponibilitatea unui singur doctor (vezi cazul Busuioc din Craiova). Teoretic, desi medicamentul cresterii salariilor ar fi trebuit sa fie bun, administrarea acestuia in doze foarte mari si in lipsa altor tratamente (reformele structurale necesare listate anterior) nu face decat sa agraveze si mai mult problema pacientului: depopularea Romaniei!

De asemenea, companiile pierd din productivitate deoarece nu mai au resurse financiare necesare pentru investitii si oameni (know-how) pentru inovare. Cifrele arata structura cheltuielilor de exploatare si financiare ale tuturor companiilor active in Romania in ultimul deceniu. Aceasta indica un mediu de afaceri slab tehnologizat (pe fondul unei ponderi scazute a cheltuielilor cu amortizarea, in contextul unor active imobilizate reduse, cu un nivel al cheltuielilor salariale in crestere, care inregistreaza o marja bruta stabila (ponderea cheltuielilor cu materia prima si marfurile fiind aproape de 60% pe toata durata intervalului analizat), dar care nu este capabil sa transpuna diminuarea cheltuielilor financiare intr-o profitabilitate superioara, din cauza cresterii altor cheltuieli de exploatare si a salariilor oferite personalului angajat.

Evident ca firmele mari platesc salarii superioare, deoarece acestea au performanta financiara necesara pentru a sustine salarii mai mari. Acest aspect se observa foarte clar analizand structura de cheltuieli a companiilor active in Romania in ultimul deceniu, in functie de dimensiunea firmelor (veniturile inregistrate). Astfel, dinamica fondului total de salariu si a numarului de angajati reflecta un adevar absolut: salariile cresc direct proportional cu dimensiunea companiei.

Desi s-a vehiculat foarte des aceasta opinie, nu cred ca problema optimizarii fiscale la limita legii este generalizata in randul companiilor mari. Dimpotriva, cred ca economia subterana este mai generalizata in randul microintreprinderilor. Am doua argumente in acest sens, la care am ajuns in urma analizei structurii contului de venituri si cheltuieli a tuturor companiilor active in Romania in ultimul deceniu. Principalele modalitati prin care companiile mari pot diminua artificial profitul inregistrat in Romania si implicit, impozitul platit sunt cresterea cheltuielilor de aprovizionare (eventual prin achizitia de materie prima sau marfuri de la companii din grup) sau cresterea costurilor netransparente din categoria altor cheltuieli de exploatare (prestatii catre terti). Din ambele perspective, companiile mari sunt mai transparente comparativ cu microintreprinderile. Astfel, ponderea altor cheltuieli de exploatare in totalul cheltuielilor este mai scazuta in cazul firmelor mari, in timp ce marja bruta (diferenta dintre costurile de aprovizionare cu materia prima si marfuri) este superioara (probabil, pe fondul puterii de negociere mai mare si a termenelor mai reduse de plata, care ajuta la obtinerea unor discount-uri comerciale favorabile).

Principala modalitate prin care companiile pot diminua contributiile sociale platite pentru forta de munca angajata este munca la negru (angajarea fara carte de munca) sau salariul la negru (inregistrarea pe cartea de munca a unui salariu mai mic si plata diferentei „in plic”, deci nefiscalizat). Dupa cum se poate observa din datele oficiale, companiile mari inregistreaza un salariu mediu platit angajatilor superior firmelor mici, acestea din urma raportand un salariu mediu aproape de cel minim atat in anul 2008 cat si 2017. De asemenea, companiile mari se bazeaza pe o echipa mult mai extinsa comparativ cu firmele mici, crescand dificultatea unor eventuale intelegeri de optimizare fiscala aferenta salariilor platite. In contextul diminuarii impozitului pe dividend si posibilitatii de distribuire trimestriala a acestuia, cred ca riscul platii nefiscalizate a salariului prin dividendele incasate este mult mai mare in cazul firmelor mici decat la companiile mari.

In concluzie, constat ca cele doua mituri privind companiile mari sunt false, (inainte de toate, sunt contradictorii): nu declara profituri in Romania / declara profituri mari, dar nu platesc salarii! Aceasta propaganda falsa alimenteaza conflicte inexistente: companiile mari versus mici, multinationale (capitalul strain) versus autohton, saraci versus bogati. Astfel, suntem indepartati de la problemele reale ale economiei. Totusi, in ciuda propagandei, romanii observa problemele reale, deoarece le traiesc pe propria piele in fiecare zi. De aceea, pleaca din tara!

Eu constat ca realitatea este alta: companiile mari declara profituri in crestere, platesc salarii mai mari si sunt mai putin predispuse la economie subterana comparativ cu microintreprinderile!

Eu cred ca, daca nu vom incepe sa lucram la rezolvarea adevaratelor probleme ale economiei - reducerea economiei subterane, depolitizarea, debirocratizarea si tehnologizarea institutiilor prin reforme structurale, conduita fiscala prin stabilitate anticiclica (excedent pe expansiune, deficit pe recesiune), incurajarea antreprenoriatului si dezvoltarea IMM-urilor, investitii publice in educatie, sanatate, sport si infrastructura, ajustarea personalului din sectorul public supradimensionat (cel putin 10% trebuie mutat in sectorul privat) si introducerea de criterii de performanta pentru angajatul in sectorul public, eficientizarea companiilor detinute de stat (management profesionist, guvernanta corporativa, listarea publica)… pana cand nu rezolvam aceste probleme, nu vom reusi sa ne dezvoltam si sa recuperam decalajul fata de tarile dezvoltate!