Agenda Constructiilor
Marti, 30 Aprilie 2024
STIHL
Home - Stiri - Arhitectura & Proiectare - SAPTE sfaturi pentru tinerii ingineri, de la echipa Allied Engineers
SAPTE sfaturi pentru tinerii ingineri, de la echipa Allied Engineers
Arhitectura & Proiectare Publicat de Elena Icleanu 17 Aug 2023 06:20
Ce trebuie sa stie un tanar absolvent din domeniul constructiilor pentru a deveni un inginer redutabil? Am obtinut raspunsuri din partea mai multor membri ai echipei Allied Engineers, una dintre cele mai importante companii de proiectare din Romania, cu o activitate de 20 de ani pe piata locala. 
 
Allied Engineers se implica activ in formarea noilor generatii de ingineri, atat prin organizarea de stagii de practica pentru studenti, cat si prin participarea la cursuri si scoli de vara in cadrul carora tinerii se familiarizeaza cu cele mai noi tehnologii si practici in domeniu. Echipa — una multidisciplinara (proiectare structuri, arhitectura si instalatii) — este compusa atat din specialisti cu zeci de ani de experienta, cat si din tineri aflati la inceput de drum in aceasta meserie. 
 
Sa fii permanent animat de dorinta de a fi maine mai bun dacat astazi. „Viitorul proiectant trebuie sa stie ca are de studiat pe tot parcursul carierei pentru a fi cu adevarat foarte bun in ceea ce face. Sa aiba capacitatea de a accepta experienta altora si de a o impartasi pe a sa, fiecare proiect incheiat reprezentand o lectie de invatat”, ne spune prof. dr. ing. Adrian Serban Dima, Senior Partner Allied Engineers.
 
Nu te teme sa pui intrebari, chiar si atunci cand par prea naive. „Eu sunt o fire ceva mai timida si la inceput mi-a fost destul de greu. Mi-era teama sa nu gresesc, sa nu pun intrebari copilaresti”, isi aminteste Diana Grigore, Structural Engineer. „Dar pe parcurs, obisnuindu-ma cu oamenii, mi-a fost mult mai simplu. Si mi-am dat seama ca pentru a intelege unele lucruri e nevoie de foarte multe intrebari. Si nu mi-a mai fost teama.”
 
Rabdarea este o calitate esentiala, cel putin de-a lungul primilor ani in aceasta meserie. „Cand eram in facultate, imi doream doar sa proiectez”, isi aminteste Victor Tiganus, Senior Structural Engineer. „Dar apoi mi-am dat seama ca exista foarte multe lucruri de luat in considerare, pe care este nevoie sa le inteleg. Trebuie sa incepi de la lucruri simple ca sa poti sa intelegi ce ai de facut”. 
 
Alege o echipa care sa te sustina si sa-ti dea incredere. „Cel mai important lucru la un loc de munca este colectivul: sa ai atat cu cine sa te consulti in timpul programului, cat si cu cine sa poti discuta in pauzele de la birou”, crede Dragos Seitan, Senior Structural Engineer. „Pe langa formarea pe care ti-o asigura facultatea, este nevoie de o pregatire continua si aici, in birou. La inceput, pentru toata lumea este o curba destul de abrupta de invatare. Odata cu timpul si experienta, lucrurile devin din ce in ce mai usoare.” 
 
Trebuie sa fii dispus sa inveti cate putin din toate si sa te implici in activitati diferite. Este foarte important sa ajungi sa stii cate putin din toate: arhitectura, instalatii, design, explica Emanuel Dima, Senior Structural Engineer. „As spune ca in meseria asta ai nevoie de cel putin 8-10 ani de experienta in munca inainte de a putea prelua un proiect mare si a-l duce la bun sfarsit, intr-un mod cat mai independent”. 
 
Arata deschidere, mai ales in momentele dificile. „Intotdeauna in proiecte pot aparea momente mai critice si poti avea uneori si discutii in contradictoriu”, spune Mihai Negritoru, Senior Design Manager. „Ideea este sa fii deschis, pentru ca, pana la urma, toate acestea se vor rezolva. In general, la nivelul acesta, toate partile sunt mature si pot sa treaca peste astfel de lucruri.”
 
Fii transparent si vei avea doar de castigat. „Cand clientul te intreaba daca o lucrare poate fi gata intr-o saptamana si tu stii ca nu este posibil, mi se pare o greseala sa spui ca da, doar pentru ca el sa fie multumit in prezent”, spune Mihai Negritoru, Senior Design Manager. „Daca dupa aceea va afla de fapt ca dureaza doua sau trei saptamani, atunci sigur va fi nemultumit pe termen lung. Daca respecti tot ceea ce spui si ce propui, este firesc sa castigi increderea clientului si a colaboratorilor.” 
 
***
In prezent, Allied Engineers isi mareste echipa si se afla in cautare de candidati pentru urmatoarele roluri: Structural Engineers, Architect si MEP Design Engineer. Cei interesati pot gasi toate detaliile despre aceste joburi pe site-ul companiei si pot trimite CV-uri pe adresa Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGhiltiSISECAMALLBIMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EDIT-Structural
Ubitech
siniat
CDS
noark
viarom
ERBASU CONSTRUCT
Acvatot 2019
MAKITA
leviatan
strabag nivel 1
concelex
quadratum
theda mar
rigips
CONCEPT STRUCTURE
ness project

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
INNOCONSTRUCT2024
FPSC_2019
top 500
econet
ef-de-n
top 500
ROGBC 2016
AICPS_30

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander